Un simplu pansament… Măcar atât!
de Aurel M?CE?ANU
Plou?… Stau ?i citesc comentariile pe care mi le trimit locuitorii unui jude? unde foarte curând „lacrimile“ o s? curg? mai des din ochii no?tri decât din ceruri. Pute?i s? m? condamna?i, s?-mi spune?i c? sunt negativist, dar v? dau cuvântul de om c? tocmai acum, la b?trâne?e, încerc s? devin pu?in realist.
Caut uneori, îmi zdruncin creierii pân? la epuizare, s? g?sesc o ni?? prin care lini?tea ?i fericirea ar putea ajunge din nou în sufletele noastre. În zadar caut! Nu g?sesc nicio ni??! Nu v?d nici m?car un tunel, dar?mite o lumini?? la cap?tul acestuia.
În ultimii doi ani am înv??at, probabil, cel mai bine defini?ia cuvântului om. Nu vreau nici pe departe s? dramatizez situa?ii prin care trec zeci, chiar sute de români, dar dup? anumite „examene“ ale vie?ii începi s? percepi oarecum defini?ia cuvântului om. Nu, nu c?uta?i în dic?ionare, ea nu exist? acolo ?i nu va exista niciodat?. C?uta?i în suflete ?i, cu siguran??, acolo, într-o figur? de stil, în ceva care material nu exist?, poate ve?i g?si aceast? defini?ie… Dup? ce se pare c? am trecut un greu examen nu am vrut decât s? m? întâlnesc cu OAMENI! Atât, nimic mai mult! Mi-am dorit s? nu stau de vorb? cu persoane bipede care ?tiu doar s? m?nânce, s? doarm?, s? procreeze copii ?i s? mearg? la serviciu.
Pe mine oamenii m-au interesat dintotdeauna. Ei, bine, oamenii ??tia mai exist? ?i mult mai sufer? în zilele noastre. Mai sunt destui printre noi care îndr?znesc (ce mai tupeu!) s? ridice tonul la o nesim?it? care, în spatele unui ghi?eu, vorbe?te la telefon ca o zuz? 30 de minute, iar omul nu mai poate accepta atâta nesim?ire pentru a primi o adeverin??, pentru care a pl?tit atâtea ?i atâtea impozite.
Mai sunt ?i oameni care atunci când v?d conduc?torii no?tri de azi nu se sfiesc s? îi trag? de mânec? ?i s?-i întrebe: „Domnule, unde ne sunt locurile de munc? promise? Unde sunt salariile mai mari? Unde ne este pâinea, c? murim de foame?“ Ei, bine, pentru asta ?i pentru multe altele am ?inut cu tot dinadinsul s? trec cel mai greu examen pe care m-i la impus via?a. Fiecare dintre noi avem examenele noastre, îns?, una e s? te înc?p??ânezi s? ai în fa?a blocului o coaj? de ma?in?, iar în cas? praful s?-?i fie de dou? palme pe vitrin?, iar alta este s?-?i dore?ti s? tr?ie?ti al?turi de oameni. Fiecare percepe dup? puterea sa cele povestite.
E de ajuns pentru mul?i dintre noi s? aib? porc de Cr?ciun, varz? la butoi, mur?turi ?i butoaiele pline de vin. Nu sunt s?raci, dar totu?i sunt ferici?i ?i atunci m? întreb cum r?mâne cu vestita expresie: „ferici?i cei s?raci cu duhul“. S? îndr?znesc s?-mi spun p?rerea… Nu! Mi-a? sup?ra prea multe cuno?tiin?e care, în felul lor, doresc s? fac? bine, îns?, continui ideea ?i spun c? varza din putin? se va termina, butoaiele se vor goli ?i mineritul e pe cale s? moar?. Despre ce duh vorbeam? Despre ce s?r?cie? Despre ce fericire?
Sunt fericit c? am familie, dar ?tiu c? partenerul nu m? respect?? Ce satisfac?ie am când m? laud cu odrasla mea, de?i habar nu are de onoare ?i înv???tur?? Multe astfel de întreb?ri pot s? sâcâie perpetuum un OM. Altor persoane nu le trebuiesc aceste r?spunsuri ?i persoanele în cauz? sunt, probabil, cele mai fericite, pentru c? într-un fel sau altul se cred universul p?mântului, confund? diploma?ia cu ipocrizia, pun un fals semn de egalitate între a fi emancipat ?i destr?b?lat. Sunt destui ?i destule printre noi care umbl? pe strad? de parc? ar fi locotenen?ii lui Dumnezeu, îns?, în via?a de zi cu zi, în fa?a superiorilor ?i a Domnului sunt doar ni?te f??arnici.
Cu ce gre?esc? Eu zic c? nu gre?esc. Cu ce gre?ete un om dac? vrea ca marea comunitate din care face parte s? fie fericit? ?i lipsit? de griji? Ce vin? are o persoan? dac? î?i dore?te ca tic?lo?ii ce ne-au însângerat sufletele ?i ne-au conectat ochii la un izvor de lacrimi s? pl?teasc? pentru nemernicia lor? Nu suntem justi?iari, nu suntem oameni ai legii, încerc?m doar s? fim oamenii pe care nu îi g?si?i în DEX.
Îmi place s? vorbesc cu adev?ra?ii oameni ?i mi-a pl?cut tare mult un comentariu în care o doamn?, domni?oar? ce se recomanda Moni îmi cerea s? r?spund la dou? întreb?ri:
1. „Cine seam?n? vânt departe ajunge?”
2. „Cine ridic? sabia cade singur în ea?“
Doamn?, domni?oar? ce sunte?i v? mul?umesc pentru mesaj ?i pentru starea de bine pe care mi-a?i creat-o cu aceste dou? întreb?ri. Nu, s? nu crede?i c? le-am privit ca pe un avertisment, ca pe o pova?? grijulie, pentru c?, cu ochii c?tre cer ?i mâna la inim? v? spun c? sunt aproape imun la durere, la suferin??.
În ceea ce m? prive?te aceste tr?iri sunt de domeniul trecutului, mai pe scurt sunt chimiorezistent nu numai la o anumit? boal? cu care m-am pricopsit de prin 2009 , ci ?i la tr?dare, la durere fizic? sau sufleteasc?. Durerea mi-o provoac? ast?zi doar suferin?a apropia?ilor mei ?i a oamenilor ce au r?mas drep?i în via??. Pe mine ce s? m? mai doar?? V? garantez c? nu mai are ce! Prea multe praguri am trecut ca s? m? mai vait de o arestare, de o b?taie sau de alte copil?rii de genul acesta.
C? vorbim de eventuale repercursiuni, o s? v? spun o poveste care se nume?te pild?, nu proverb … Trei fra?i au aflat din întâmplare c? undeva în lumea asta au un unchi foarte bogat. Imediat au mers la el în vizit?. B?trânul unchi i-a primit cu bra?ele deschise , iar la plecare le-a d?ruit cadouri. Când au ajuns acas?, doi dintre fra?i au constatat c? hainele primite cadou sunt prea scurte ?i s-au întrebat de ce celui de-al treilea i se potrivesc de minune.
R?spunsul acestuia din urm?, a fost dezarmant:„Voi a?i stat în genunchi ?i unchiul v-a m?surat a?a cum a?i fost. Eu am stat drept ?i hainele mi se potrivesc”. Zâmbesc intuind c? v-a?i gândit la repercursiuni, dar trebuie s? ?ti?i c? în locul în care am stat eu luni de zile, ast?zi, un om î?i d?dea o can? de ap? , iar mâine mergeai s?-i aprinzi o lumânare …
Haide?i, totu?i, s? încerc s? v? r?spund la întreb?ri a?a cum m? duce pe mine capul din respect pentru dumneavoastr? ca ?i cititor al meu. „Cine seam?n? vânt, departe ajunge“ Proverbul sun? altfel ?i ?ti?i foarte bine cum ?i uite cum lungim povestea. În unele cazuri cine a sem?nat vânt a ajuns departe. Vede?i cazul Mischie, caz în care unii apropia?i ai s?i ?i mul?i ziari?ti gorjeni, care îi erau credincio?i, vasali cu acte în regul? lui conul Lae au început s? semene vânt dintr-o dat?, au iscat furtun? ?i departe au ajuns.
A?a s-a întamplat ?i la revolu?ia din decembrie ’89. Dac? a?i putea sem?na vânt a? vrea ca apropia?ii mei s? simt? o boare pe frunte ?i în suflete, o boare care s? le r?coreasc? via?a. Dac? a?i citit F?nu? Neagu v? aduce?i aminte de personajul ce gonea c?lare c?tre izvoarele secate ale unui pârâu, iar soarele îi ardea pielea, îns? el sim?ea o boare lini?titoare, gândindu-se c? odat? cu ploaia care va veni, în câteva zile va mânca l?ptuci proaspete.
Punctul doi: „Cine ridic? sabia cade sigur în ea?“ Nu ?tiu unde a?i v?zut dumneavoastr? s?bii. Eu vorbeam despre demnitate, onoare ?i respectul de sine. Dar, totu?i, dac? dumneavoastr? vede?i s?bii, încerc s? v? r?spund ?i la aceast? întrebare… Cine este c?lcat în picioare, umilit, batjocorit ?i înfometat, a?a cum sunt gorjenii în ziua de azi, ori este la?, ori este prea slab. Nu, nu trebuie condamna?i cei care risc? pâinea copiilor, acceptând s? fie batjocori?i. Ei nu! Vorbesc doar despre cei care ?in lec?ii de moralitate ?i discursuri despre via?? dup? ce au jupuit ?apte rânduri de piele dup? oamenii de rând.
Cine ridic? sabia în Gorj nu moare de sabie, stimat? doamn?, ci moare înjunghiat pe la spate, îns?, ghinion, unii dintre noi ?tiu s? moar?, ?tiu c? pu?ini sunt aceia care, dup? moarte mai reprezint? ceva, de?i cât au fost în via?? s-au crezut nemuritori.
Nu ne însp?imânt?m, nu vrem s? fim justi?iari, doar încerc?m s? fim ?i noi un mic pansament care s? mai opreasc? din sângerarea atâtor suflete înf??urate în modul democratic prin vot liber exprimat cu sârm? ghimpat?.
22.11.2013. 22:10
0 Comments