SNLP/FSANP/Miting pentru finantarea penitenciarelor si impotriva incompetentei

Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP), membru al Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica Publisind – afiliat la Blocul National Sindical si
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) afiliata la Confederatia Sindicala Cartel Alfa
organizeaza in data de 15 iulie 2009 un miting de protest in fata sediului Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti (MJLC). La miting sunt asteptati 1000 de salariati din sistemul penitenciar. Lipsa de implicare, incompetenta si agresivitatea conducerii Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) sunt motivul continuarii actiunilor de protest in penitenciare.

ACTIUNI DE PROTEST
Sindicatele din penitenciare, reprezentand 11.000 de membri din cei 12.300 de salariati, au declansat incepand cu 30 iunie 2009 o serie de actiuni de protest pentru rezolvarea problemelor sistemului penitenciar romanesc.
In data de 25 iunie 2009 MJLC si ANP au fost notificate cu privire la declansarea conflictului de munca. Prima actiune de protest a avut loc la 30 iunie 2009, personalul din toate penitenciarele purtand banderole in semn de protest.
La 30 iulie 2009 va fi declarata greva de avertisment, dupa care – daca nici in acest moment nu se intrevad solutii concrete – salariatii din penitenciare vor declansa greva generala.

Reactia ANP si MJLC la invitatia publica de a dialoga a fost una agresiva si neprofesionista. Ambele institutii au respins orice incercare de dialog pe tema revendicarilor, incercand sa dezinformeze opinia publica. Acordul Colectiv a fost incalcat a doua zi dupa semnarea prelungirii valabilitatii acestuia, iar SNLP si FSANP au fost excluse de la dezbaterile privind principiile reorganizarii sistemului penitenciar.

REVENDICARI
Sindicatele din penitenciare adreseaza autoritatilor urmatoarele revendicari:
1. Finantarea la un nivel decent a sistemului penitenciar. Avand in vedere ca intrarea in colaps a sistemului penitenciar nu este o optiune solicitam suplimentarea bugetulului ANP cu suma necesara asigurarii functionarii sistemului si finantarea unui program de investitii in infrastructura si logistica.
2. Demiterea conducerii sistemului penitenciar. Avand in vedere incompetenta demonstrata precum si lipsa de transparenta in actul managerial cerem demiterea lui Radu Ragea, subsecretar de stat in MJLC – coordonatorul activitatii sistemului penitenciar si a intregii conduceri a ANP.
3. Desfiintarea serviciului secret. Avand in vedere actiunile de intimidare a liderilor de sindicat prin intermediul Directiei de Prevenire a Criminalitatii si Terorismului, cerem desfiintarea acestui quasi-serviciu secret.

SISTEMUL PENITENICAR ESTE IN PRAGUL COLAPSULUI

Bugetul – sub limita de supravietuire
Desi MJLC si ANP neaga problemele sistemului penitenciar, realitatea demonstreaza contrariul. Deficitul bugetar pentru 2009, raportat la un nivel de supravietuire, este de 112 milioane RON. Sunt deja datorii de zeci de milioane catre furnizori, majoritatea penitenciarelor primind somatii de incetare a furnizarii unor utilitati precum hrana persoanelor private de libertate, combustibil sau energie electrica.
Raportat la executia bugetara pe anul 2008, bugetul ANP pe anul 2009 este la 85% in termeni nominali. Fata de necesarul de finantare pentru derularea normala a activitatilor, bugetul ANP este la un nivel de 55,87%. Cu toate acestea, in mod surprinzator, problemele de subfinantare sunt negate.
Orele suplimentare efectuate de personalul din sectorul operativ nu sunt platite din luna noiembrie 2008, acestea neputand fi compensate cu timp liber corespunzator datorita lipsei de personal materializata in 2500 de posturi neocupate si a programului prelungit impus de activitatea desfasurata.
Personalul din penitenciare nu poate refuza se efectueze ore suplimentare, iar plata acestor ore este obligatorie. Recent directorul general a recunoscut realitatea acestei situatii, numai la un penitenciar fiind peste 19.000 de ore suplimentare neplatite.

Conditii de lucru – umilitoare
Conditiile de lucru sunt la nivelul anilor ’60, riscul profesional fiind maxim pentru aceasta categorie de personal in lipsa unor investitii in infrastructura, logistica si dotari. Majoritatea penitenciarelor nu pot asigura nici mcar apa potabila curenta aceasta fiind furnizata doar cateva ore pe zi. Serviciul se desfasoara deseori 14 ore fara pauza.
Protectia personalului este doar un articol in statut. La fel si despagubirile pentru risc profesional. Lipseste metodologia. Procesul de elaborare a actelor normative si emitere a celor administrative se orienteaza pe alte prioritati. Statutul exista din 2004. In 2009 inca se asteapta reglementarea unor drepturi.

Managementul – decizii dezastruoase
ANP a promovat, fara sa accepte consultarea si fara sa faca un studiu de impact anterior, o serie de decizii care au triplat unele categorii de cheltuieli bugetare. Profilarea penitenciarelor s-a facut fara o planificare riguroasa fiind astfel destabilizat intregul sistem penitenciar.
Mai mult, ANP a refuzat sa evalueze impactul financiar al profilarii pana recent, cand a descoperit ca intr-adevar cheltuielile sunt imense. Abia dupa 8 luni de implementare ANP si MJLC realizeaza dimensiunea si costurile acestui demers.
Alte doua masuri, reorganizarea statelor de functii si modificarea programului de lucru pentru personalul operativ, sunt promovate in aceeasi maniera. ANP refuza sa faca o consultare reala, recent chiar indrumand directorii de penitenciare sa ascunda orice intentie referitoare la reorganizarea statelor de functii.

Transparenta decizionala – amenintari si incercari de intimidare
Transparenta decizionala este una formala, organizatiile sindicale reprezentative si personalul nefiind consultati in pofida obligatiilor legale ce revin in acest sens angajatorului. In cel mai bun caz, proiectele se trimit prin posta electronica cu termen scurt de consultare, iar propunerile sindicatelor sunt ignorate.
Pe langa presiunile facute de conducerea ANP direct asupra liderilor sindicali, consideram inacceptabil faptul ca Directia pentru Prevenirea Criminalitatii si Terorismului – fosta SIPA, a primit dispozitii de a „incadra informativ” liderii si alti militanti sindicali. In justitie un serviciu secret care functioneaza ca un instrument de presiune nu poate fi tolerat.
Conducerea ANP alimenteaza conflictul prin declaratii de presa care incearca denaturarea motivatiei actiunilor sindicale si traducerea divergentelor ca reactii la probleme individuale. Directorul general al ANP pozeaza in aparatorul sigurantei nationale impotriva propriilor salariati cu toate ca sindicatele nu au transmis niciodata mesaje care sa fi creeat opiniei publice sentimentul de vulnerabilitate. Protestele vor respecta strict cadrul legal. Nu avem intentia sa abuzam ci sa uzam de drepturile sindicale conferite de legislatie intr-un stat democratic.

Acordul colectiv – nerespectat din prima zi de dupa semnare
Incalcari flagrante sunt schimbarea programului personalului fara consultarea organizatiilor sindicale semnatare, neplata sporului pentru orele lucrate sambata, duminica si in alte zile in care conform legii nu se lucreaza, neconsultarea la elaborarea actelor normative si lipsa dialogului.
Solicitarile sindicatelor de constituire a Comisiei paritare cu rolul de a asigura respectarea Acordului colectiv au fost ignorate. Prelungirea Acordului colectiv a fost presarata cu dificultati majore. Persoana desemnata de Ministrul Justitiei, respectiv dl. Radu Ragea, a semnat cu obiectii care apar la finalul Actului aditional.

PROTESTELE CONTINUA PANA LA SOLUTIONAREA REVENDICARILOR
Pentru aceste motive, in conditiile in care nu va exista deschidere la dialog si nu vor fi angajamente concrete in solutionarea acestor probleme, vom continua protestele pana la greva generala.

Stefan Teoroc, presedinte SNLP
Sorin Dumitrascu, presedinte FSANP

13.07.2009. 13:45


Acest articol n-are nici un comentariu.

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password