PES activist Gorj / Lansarea manifestului electoral
La sfarsitul saptamanii trecute, Capitala Romaniei a gazduit Conferinta de lansare a manifestului electoral PES, eveniment ce a reunit la Bucuresti atat membri PES activists, PSD, cat si invitati din strainatate, cu totii dorind sa promoveze valorile de stanga in vederea alegerilor pentru Parlamentul European, care urmeaza sa aiba loc in iunie 2009.
Sub sloganul ” In primul rand oamenii: o noua directie pentru Europa”, s-au stabilit prioritatile pentru aceasta campanie, dar s-au discutat si anumite probleme pe care Romania le intampina in acest moment: problemele economice, sociale, administrative.
Organizatia PES activists Gorj a fost prezenta la acest eveniment cu o delegatie de 16 membri (cea mai numeroasa dintre toate filialele participante) si a reusit sa isi faca auzita „vocea” atat la nivel national, cat si la nivel international (printre cei care au remarcat pozitiv activitatea noastra s-au numarat europarlamentarii Adrian Severin, Gabriela Cretu si Victor Bostinaru, presedintele PSD Mircea Geoana si Julian Scola, coordonatorul departamentului de imagine al Partidului Socialistilor Europeni – dovada sta si articolul scris de acesta pe site-ul oficial PES:
http://elections2009.pes.org/en/posts/talking-about-europe-with-pes-activists-romania).
In urma intrevederilor, conducerea PES activists Gorj a obtinut promisiunea ferma a europarlamentarilor Adrian Severin si Gabriela Cretu, cat si a presedintelui Mircea Geoana, ca vor veni in urmatoarele doua luni in Gorj pentru a vorbi locuitorilor acestui judet despre importanta alegerilor europarlamentare si despre impactul pe care Uniunea Europeana il are in viata cetatenilor de rand.
De asemenea, doi dintre activistii gorjeni (Gabriel Roman-Barbuti si Catalin Croitoru) se vor deplasa in prima jumatate a lui martie la Parlamentul European de la Bruxelles pentru a lua parte la o serie de traininguri sustinute de catre Grupul Socialist din Parlament, iar in perioada premergatoare campaniei pentru europarlamentare, cat si in timpul ei, activisti socialisti gorjeni vor participa la schimburi cu grupurile PES activists din Belgia, Franta si Irlanda, putand astfel sa fie martori asupra modalitatilor in care se face o campanie in tarile europene cu o experienta democratica extensiva.
24.02.2009. 14:59
Acest articol n-are nici un comentariu.