PATRIARHUL Daniel nu va putea vota
PATRIARHUL Daniel nu va putea vota
Patriarhul Daniel şi membrii Sfântului Sinod, prezenţi la Alba Iulia la acest sfârşit de săptămână, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la Marea Unire, nu vor putea vota duminică, deoarece Legea electorală prevede că fiecare cetăţean trebuie să voteze în localitatea de domiciliu.
Reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au contactat Biroul Electoral Central pentru a găsi o soluţie astfel încât cei peste 30 de înalţi clerici să-şi poată exercita dreptul de vot la alegerile parlamentare de duminică. Răspunsul BEC a fost că Legea electorală nu permite alegătorilor să voteze decât la secţia în care aceştia sunt trecuţi pe listele permanente.
Duminică, de sărbătoarea Sfântului Andrei, patriarhul Daniel şi înalţii ierarhi vor binecuvânta lucrările de restaurare a ansamblului arhiepiscopal şi vor oficia Sfânta Liturghie.
Seara, la ora 18, va fi binecuvântată finalizarea picturii din Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, după care patriarhul Daniel va primi titlul de ‘Doctor Honoris Causa’ al Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.
Tot duminică seara, patriarhul se va întâlni cu o parte din reprezentanţii românilor din diasporă care vor participa la Alba Iulia, în 2 şi 3 decembrie, la cea de-a XII-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti.
Membrii Sfântului Sinod, mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi, în frunte cu patriarhul Daniel vor participa luni, la Alba Iulia, la manifestările prilejuite de Ziua Naţională. Va fi pentru prima dată, cel puţin în ultimii opt ani, când capul Bisericii Ortodoxe Române va fi prezent la Alba Iulia de Ziua Naţională.
Alături de ceilalţi înalţi ierarhi, patriarhul Daniel va oficia Sfânta Liturghie şi ‘Te deumul’ la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, prilej cu care va rosti o alocuţiune.
Ulterior, înalţii clerici vor asista la dezvelirea celor două busturi reprezentându-i pe primii suverani ai României Mari, Ferdinand şi Maria, amplasate lângă intrarea principală în catedrala ctitorită de cei doi regi şi în care au fost încoronaţi în 1922.
De asemenea, membrii Sfântului Sinod vor asista şi la defilarea militară organizată, luni, la Alba Iulia, de Ziua Naţională.All News Media
27.11.2008. 14:05
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
0 Comments