Mi-ai rămas în suflet ca un tatuaj!
de Aurel M?CE?ANU
V?d ?i aud multe, dar tr?iesc din ce în ce mai pu?ine… Tr?iesc mai pu?ine, pentru c? nu mai am ce tr?i. Tot castelul unei civiliza?ii a fost cu adev?rat de nisip ?i se d?râm? u?or, u?or. Din nefericire înc? de la 17-18 ani gorjenilor încep s? le r?mân? doar pove?tile. Atât, pove?tile. A fost odat?, ce-am f?cut, ce-am dres, ce ni s-a întâmplat…
Pu?ini dintre noi au curajul sau î?i mai permit s? spun? voi face, voi vrea, voi cere, voi ajunge…
Tr?im ca s? tr?im ?i apoi, imediat g?sim un ascult?tor c?ruia s?-i povestim isprava noastr?, fie ea chiar ?i penibil?. Câ?i dintre dumneavoastr? n-a?i crezut în oameni? Câ?i nu v-a?i sim?it tr?da?i? Câ?i nu a-?i fost tr?da?i? Cu toate astea, pretinde?i c? respecta?i ?i iubi?i oamenii, dar lucrul ?sta îl vedem zi de zi în buletinbele de ?tiri de la ora 17.00.
A?a dragoste mai zic ?i eu! Ne omorâm copiii, ne omorâm p?rin?ii, chiar dac? nu d?m cu cu?itul, d?m cu vorbe care dor mai r?u decât o boal? f?r? de leac. Le cerem copiilor no?tri decen??, îns? noi ne destr?b?l?m în fa?a lor, le cerem s? înve?e carte, dar când dau de greu ne repezim cu ?paga pe la profesori ?i pe la ?coli. Vorbim de oameni, vorbim despre cei care nu mai sunt, povestim despre ce am realizat sau ce n?zbâtii am f?cut. Pe de o parte, tot e bine.
Avem ce povesti! Unul poveste?te c? a f?cut o cas? ?i a crescut un copil, altul c? a ajutat un om aflat la ananghie, Vasile c? a prins un pe?te mai mare decât toat? Dun?rea, Ion c? M?ria lui a fost cea mai bun? nevast? ?i, uite a?a, ne mâng?iem sufletele, ni le alin?m, având ce povesti. Pân? ?i mardeia?ii se alint? istorisind cum pocneau ei la col? de strad?, chiar ?i ?u?ii zâmbesc ??galnic în col?ul buzelor amintindu-?i cum s?ltau portofelele din geci de parc? adunau frunze de pom toamna de pe caldarâm.
E al dracului de bine s? ai ce povesti, s? zâmbe?ti ?i mai ales s?-?i aduci aminte de persoane care au fost ?i r?mân ICOANA SUFLETULUI T?U. C?, na, icoana a fost mutat? la alt? biseric? sau în alt? cas? nu mai conteaz?. Important este c? EA EXIST? ACOLO, ÎN SUFLET, ?I SE NUME?TE ICOAN?. Pove?ti… Cu atâta r?mânem!
Tare a? vrea s? fiu peste ani lâng? unii care azi ne conduc. A? vrea s?-i aud povestind… Cu siguran?? lâng? o ?uic? fiart?, lâng? un pahar de vin se vor l?uda cu copiii pe care i-au aranjat, cu casele, vilele ?i conturile din banc?. Nu, s? nu crede?i dragi gorjeni c? vreunul dintre „marii no?tri conduc?tori“ va povesti str?nepo?ilor c? a existat odat? pe harta unei ??ri un jude? numit Gorj, un ora? numit Târgu-Jiu unde oamenii zâmbeau, râdeau fiindc? aveau locuri de munc? ?i î?i cre?teau lini?ti?i copiii. Nu vor povesti lucrul acesta, pentru c? nu vor mai avea ce s? povesteasc? într-un viitor mai apropiat decât cred mul?i.
Dac? nu se întâmpl? o minune, apartamentele din Târgu-Jiu o s? fie mai ieftine decât investi?iile pe care oamenii le-au f?cut în ele de-a lungul anilor. ?i atunci ce s? mai povesteasc? mai marii zilei? Ce s? le spun? str?nepo?ilor… „B?, tat?, eu am condus un jude?, b? care era viu, b?, avea fabrici,b?, avea uzine, avea spitale, avea ?coli, avea oameni integrii, b?, dar datorit? mie, b?, nu mai exist? nimic din toate astea (datorit?, nu din cauz?, pentru c? omul, cu siguran?? o s? vrea s? par? un erou ?i astfel încearc? s? demonstreze nepo?ilor ce bravur? a f?cut)“. Chiar, v-a?i gândit s? v? g?si?i cinci minute de lini?te ?i pentru sufletul vostru a-?i c?utat s? v? spune?i povestea?
Dac? nu a-?i f?cut-o, v? rog s? încerca?i s? o face?i. Înc? nu este prea târziu. Am spus c? sunt locuri, persoane, realiz?ri pe care le port în suflet ca pe o icoan? chiar dac? nu mai pot privi, s?ruta, mâng?ia acea icoan? în fiecare zi… Chiar dac? la respectiva icoan? se roag? al?ii, semn c? m-am rugat la cine trebuie. Din p?cate, unii, se ?tiu ei care, au preten?ia s? fie icoanele sufletelor noastre. Mai a?tepta?i, m?i! Mai ave?i de trecut multe praguri, pentru c? dac? n-a?i aflat, la mod? e s? „v? port în suflet ca pe un tatuaj“.
?i cât mai dor tatuajele noastre!
08.11.2013. 22:08
0 Comments