Marin Barbu: „Am avut meciul în mână“

Ziarul Gorjului

Tehnicianul echipei UTA, s-a declarat dezamăgit de rezultatul înregistrat cu Pandurii, acesta fiind de părere că echipa sa merita mai mult, deoarece au avut jocul în mână, însă s-au văzut egalaÅ£i în partea a doua, când ehcipa sa a jucat cu un om în minus, din cauza eliminării lui Mircea Ilie: „Nu avem nici o scuză pentru pierderea acestor alte două puncte, după ce am avut meciul în mânăâ€, a declarat antrenorul.

Pe de altă parte, însă, nu doresc niciunui antrenor de fotbal să aibă parte de o asemenea lună, cum am avut eu la UTA. DiscuÅ£iile dintre domnii Bara Ã…Ÿi Sandu i-au bulversat Ã…Ÿi pe jucători, pe care uneori a trebuit să îi rog chiar Ã…Ÿi să se antrenezeâ€, a precizat antrenorul principal al arădenilor.

Chiar dacă nu le-a reproÃ…Ÿat nimic elevilor săi, acesta spune că situaÅ£ia în care a ajuns echipa influenÅ£ează Ã…Ÿi jocul slab, deoarece jucătorii săi nu Ã…Ÿi-au mai primit banii din septembrie: „Majoritatea jucătorilor Ã…Ÿi-au făcut datoria în teren, dar numai în prima repriză, iar în repriza a doua au jucat extrem de slabâ€.

07.11.2007. 00:33


Acest articol n-are nici un comentariu.

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password