De ce a plecat Grigoraş?

SPORT de C?t?lin PAS?RE
Demiterea lui Pustai, sau, m? rog,“rezilierea contractului pe cale amiabil?”, nu-mi spune decât c? perioada de criz? se prelunge?te la Pandurii.
Au fost mul?i cei care i-au cerut demisia antrenorului ardelean dar, pe de alt? parte, tribuna este locul unde ne v?rs?m frustr?rile.

Ar fi anormal s? crezi c? un nou tehnician va face minuni în 6 etape ?i va califica echipa în Europa. Pe de alt? parte, noua conducere arat? c? nu mizeaz? pe continuitate, ci este pliat? pe obiceiurile periculoase ale fotbalului românesc “câ?tigi – e?ti bun, pierzi – la revedere!”

S? nu uit?m, indiferent de meritele lui Grigora?, c? Pustai a fost adus în toiul luptei, ba chiar a reu?it performan?a s? ne califice în grupele Europa League. Profesorul de matematic? nu era în ton cu atmosfera din Gorj, iar calmul s?u, tipic ardelenesc, p?rea din alt film. Calculele nu sunt compatibile cu starea de spirit a noului val, iar folk-ul nici atât cu “muzichia” mai ritmat?. Mai ieri, Eric, într-un picior, prezent la Stadionul Municipal, ne povestea ce i-a înv??at pe arabi : “Raki taki tarara”.

În plus, un dasc?l din Transilvania parc? nu d? bine într-un mediu atât de “colorat”. Grigora? e în schimb “cel mai tare din ora?”. Popularitatea fostului tehnician este înc? la cote înalte dup? experimentele Câr?u, Ciobotariu sau Hizo. ?i asta tocmai pentru c? atunci jucam fotbal, indiferent de rezultat.

Vânz?rile masive de la Pandurii, par totu?i s? î?i spun? cuvântul! Cât noroc s? mai avem? Dac? oficialii gorjeni ar avea “sânge în instala?ie” i-ar da ?i pe Erico ?i Paul Anton. Numai a?a, de ciud?! Peste noi au trecut retrograd?ri, noi am vândut jum?tate de echip? Stelei, noi am exportat în Ligue 1 ?i Bundesliga, iar ai no?tri au mers fluierând înainte, în fiecare an fiind tot mai aproape de vârful piramidei! Pân? când?

Asta s-o fi întrebat ?i Grigora?, când ?i-a strâns mâna pentru ultima oar? cu Marin Condescu. Era plin? lumea, atunci, de atot?tiutori. “Am vorbit cu M?rin, nu vrea s? ne calific?m în Europa, de aia a plecat Grigora?!” sau “Era bolnav, iar pe fisu` a vrut X-ulescu s?-l de afar?.” Ipoteze tot mai haioase! De ce totu?i a renun?at un om la un proiect la care a muncit atât de mult? Stresul ?i costurile performan?ei au fost prea mari? Nu-mi vine a crede! Poate un al doilea desc?lecat ne va dovedi contrariul! ?i apoi, dac? ?i Grigora? va mai da chix, ce va striga tribuna: “Condescu” ,“B?sescu”?

25.04.2014. 22:48


fox 01.05.2014. 10:59

Gica 30.04.2014. 23:56

lula 26.04.2014. 22:08

Traian 26.04.2014. 21:03

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password