De-am arde precum paiele ude!
de Aurel M?CE?ANU
La un moment dat renun?asem la ideea de a m? întoarce în presa din Gorj… Situa?ia personal? era atât de delicat? încât nu mai doream s? aud de ziare ?i ziari?ti.
St?team cu ochii pironi?i în tavanul salonului de spital ?i, în lungile luni petrecute în acela?i pat, m? întrebam de ce dracu’ mi-am f?cut draci, du?mani, scriind tot felul de nebunii prin ziare. De vin? a fost un om care
m-a înv??at abc-ul presei, ce-mi zisese c? ziaristul nu trebuie s? scrie niciodat? despre trenul care ajunge la ora stabilit? în gar?…
Jurnalistul trebuie s? scoat? în eviden?? faptul c? trenul a întârziat ?i treaba asta nu e de bine, acela?i presar trebuie s? toace la creier primarii pentru problemele societ??ii ?i doctorii care nu bag? în seam? bolnavii. Asta e regula dup? care ar trebui, ar fi normal s? munceasc? unul care stric? plaivasul pe hârtie sau î?i toce?te manichiura pe tastatura calculatorului.
C? de la o vreme, prin presa local?, vezi doar „dedica?ii“, vendete politice ?i financiare nu sunt devin? eu ?i câ?iva al?i oameni ce mai apar pe la televiziunile ?i ziarele locale. Se ?tiu ei, cei care se umfl? în pene de atâta jurnalism, dar au stricat tone de hârtie f?r? s? încerce prin ceea ce NU AU AVUT DE SPUS s? ajute comunitatea din care fac parte. Ce tot vorbim despre comunitate, dragilor? Hai s? vorbim m?car de un om ?i tot este foarte greu pentru o gr?mad? de vedete într-ale jurnalismului local.
S? revenim la sictireala care m-apucase în leg?tur? cu presa. Eram con?tient c? nu rezolvasem nimic, iar când am venit acas?, amicul meu Claudiu Matei m-a luat deoparte… Parc? deziluzia crescuse ?i mai tare… „B?i, Ric?, dac? te apuci iar? ?i te apuci, c? te ?tiu eu pe tine, nu te mai b?ga, frate în toate ho?iile nenoroci?ilor. Tu vezi bine c? te-ai îmboln?vit, eu fac naveta, iar al?ii s-au umplut de lovele, au case ?i ma?ini.“ M-am cutremurat, pentru c? un alt amic, Narcis Daju, îmi spusese c? el deja nu mai are puterea s? lupte. Fir-ar a dracu’ de pres?, cât bine a f?cut unora ?i cât r?u altora!
Nu mai vroiam, îns?, pe acel pat de spital câ?iva oameni, printre care o mare doamn?, de?i pe ?tatul de plat? este o simpl? asistent? medical? c?uta s? m? încurajeze ?i mi-a zis c? eu de pres? nu o s? m? las niciodat?, ascultând cum povesteam cu atâta drag de ?tefan al lui Parizianu din celebrul „Delir“ al lui Marin Preda. Numele ei conteaz? a?a cum conteaz? numele tuturor celor care g?sesc o vorb? bun? pentru cei afla?i la ananghie. Georgiana Cârstea se nume?te aceast? adev?rat? doamn? care, al?turi de mul?i dintre colegii dumneaei ajunseser? s? m? citeasc? întocmai ca pe o carte.
S? v? mai vorbesc despre Gabi Bican, care mai s? m? ia la palme, la propriu, când m? vedea dus de parte de tot ?i îmi zicea „scrie, m?, Aurele, scrie ?i despre vântul turbat care bate afar?, dar numai scrie! Ie?i odat? din starea asta!“ A?a mi-a pl?cut mie, s? fiu deschis, s? respect ?i s? iubesc oamenii care ajung la fix cu trenul în gar?. Pe ceilal?i nu i-am apreciat ?i, uneori, poate chiar am exagerat „pedepsindu-i“ în diferite modalit??i.
Îmi pare bine c? revenirea mea, al?turi de un om în presa local? a început s? fie luat? în seam?. Nu, nu este o realizare personal?, pentru c? dup? zeci de mii de articole semnate ?i sute de emisiuni TV realizate live, f?r? promter ?i desf??ur?tor, aveam nevoie de lini?te, nu de publicitate. Bucuria cea mai mare const? în faptul c? oamenii vin din nou c?tre mine, c?tre „Ziarul Gorjului“ ?i încep s?-?i spun? necazurile. S? nu v? gândi?i c? suntem c?uta?i de ?mecherii jude?ului, care prin a?a-zise dezv?luiri caut? s?-?i termine concuren?a sau adversarii politici. Pe mine m? caut? am?râ?ii ?i sufletul mi se umple de bucurie.
E de ajuns asta!
Nu am nevoie de ma?ini ?i de apartamentele Prim?riei sau de banii Consiliului Jude?ean! Am nevoie de oamenii care atunci când Moartea îmi f?cea curte ?i îmi b?gase verigheta pân? la jum?tatea degetului au fost lâng? mine ?i mi-au zis c? mi-au g?sit alt? mireas? în via??. Mireasa asta nu este îmbr?cat? în alb, ci poart? straie negre, pentru c? vorbim de o zon? a României care se nume?te jude?ul Gorj, ora?ul Târgu-Jiu ?i mai toate celelalte localit??i.
Ei, bine, tr?iesc pentru oameni, pentru ora?ul ?i jude?ul meu ?i tocmai de aceea m? bucur c?, de?i avem nenum?rate probleme tehnice (începuturile facerii), gorjenii încep s? ne scrie. Le mul?umesc respectuos celor care ne critic?, le a?tept palmele morale ?i cu obrazul cel?lalt ?i, poate, în acest fel îmi voi îndrepta unele dintre gre?eli.
M-a impresionat comentariul unei doamne care ne întreab? de unde am ap?rut, dac? suntem un ziar serios ?i dac? nu vom arde cumva ca un foc de paie ude. S? le lu?m pe rând… Am ap?rut din durerea gorjenilor, din problemele ?i necazurile lor ?i fac treaba asta cam de 15 ani încoace… Serios nu am fost niciodat?, pentru c? dac? ar fi s? urmez defini?ia seriozit??ii pe care o dau majoritatea dintre noi, pân? în prezent eram om „la locul lui“, cu nevast?, copii, cont în banc? ?i f?r? probleme financiare…
Dac? o s? ardem ca un foct de paie ude? Doamne, cât mi-a? dori asta! Stimat? doamn?, a?i v?zut vreodat? cum ?i cât ard paiele ude? Cât fum scot arzând? Mare realizare pentru mine, pentru noi ar fi ca fumul ?sta s?-i înnece pe mul?i, chiar dac? ard doar ni?te paie, s? ajung? departe. S? ajung? atât de departe încât gorjenii pleca?i de foame, ca ?i sclavi prin lumea întreag? s? prind? curaj ?i s? îi întrebe pe ni?te nenoroci?i ce au f?cut cu jude?ul lor, cu ora?ul lor, cu satul lor!
Ei, bine, eu îmi doresc ca fumul ?sta de paie ude, mai devreme sau mai târziu, s? ajung? la ei, pentru c? mare parte dintre CEI CARE AU R?MAS ACAS? NE-AM APUCAT S? CONSTRUIM BISERICI DUP? BISERICI, DAR ST?M ÎN GENUNCHI ÎN FA?A UNOR NEOAMENI CARE Î?I SPUN POLITICIENI ?I OAMENI DE AFACERI. NE ÎNCHIN?M LOR, DE?I AM CONSTRUIT L?CA?E DE CULT.
DA, DOAMN? ÎN CREDIN?A MEA VREAU S? FIU UN FUM DE PAIE UDE CE ÎNT?RÂT? N?RILE GORJENILOR ALUNGA?I DE S?R?CIE DE ACAS?!
02.11.2013. 16:21
0 Comments