Consilierul lui Ariton, în locul lui David la Hidroelectrica
Consilierul lui Ariton, în locul lui David la Hidroelectrica
Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a decis schimbarea conducerii companiei Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România, numindu-l director general pe Constantin Trihenea, consilierul său personal şi totodată fost prefect de Sibiu.
Decizia este deja luată, a existat chiar o luptă pe această funcţie, erau mai mulţi ‘în cărţi’. Ministrul a semnat şi ordinul de eliberare al lui Mihai David din funcţie, începând cu 1 ianuarie 2011, precum şi pe acela de numire în funcţie a lui Constantin Trihenea.
Mâine (vineri, 10 decembrie, n.r.) va avea loc Consiliul de Administraţie la Hidroelectrica, unde se va anunţa oficial”, au declarat joi surse ministeriale pentru NewsIn.
Mihai David este director general la Hidroelectrica începând din 1 iulie 2009, înlocuindu-l la acea vreme la conducerea companiei pe Traian Oprea.
Demiterea sa vine la o lună de zile după declaraţiile făcute la un post de televiziune de preşedintele Traian Băsescu, prin care acesta critica actuala şi fosta conducere a companiei. De altfel, Traian Oprea a fost deja demis pe 10 noiembrie din funcţia de director general adjunct al Hidroelectrica, la câteva zile după aceste critici ale şefului statului. De la acel moment, au apărut frecvent zvonuri potrivit cărora Mihai David urma să fie şi el schimbat din funcţie, iar printre posibilii săi succesori erau vehiculaţi fie Tudor Şerban (în prezent consilier personal al lui Ariton), fie apropiaţi ai primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi inclusiv Constantin Trihenea.
Preşedintele Traian Băsescu l-a criticat dur, în 4 noiembrie, la B1 TV, pe directorul Hidroelectrica, Mihai David, despre care a spus că a fost pus în funcţie de Mircea Geoană la ideea lui Sorin Ovidiu Vîntu, şi care vine la televizor şi “trânteşte minciuni de proporţii” despre cum tebuie să dea energie băieţilor deştepţi.
În contextul în care moderatorul emisiunii a remarcat că “acest domn David vine din eternitate şi va rămâne etern”, şeful statului a arătat că acesta vine “de curând”, înaintea sa fiind şef Traian Oprea, pentru a cărui îndepărtare preşedintele a insistat. “Nu vine din eternitate, vine de curând, pentru că înainte a fost Traian Oprea şi a trebuit să rog ministrul Industriilor să-l schimbe pe Traian Oprea, care făcuse toate contractele cu băieţii deştepţi. Din ordinul lui Vosganian le-a prelungit. A fost schimbat în cele din urmă prin influenţa pe care eu o am asupra Guvernului, spunând , de parcă Hidroelectrica e moşia mamei lui şi contractele sunt secrete, nu este o companie publică”, a spus Băsescu.
El a arătat atunci că, prin influenţa sa politică, a reuşit în cele din urmă să facă să fie schimbat Traian Oprea, care însă a rămas director adjunct. “A fost greu, pentru că a dispărut în spital şi a ajuns foarte rău. E director-adjunct. Da, deci cu Guvernul, despre toată lumea care spune că e pus de mine, da? Şi a fost înlocuit cu cine, cu acest domn David, care a fost suţinut de domnul Mircea Geoană”, a arătat şeful statului.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi are peste 5.000 de angajaţi.
Hidroelectrica a acoperit anul trecut 27% din producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte sursele regenerabile. Compania administrează 326 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.
09.12.2010. 22:21
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
0 Comments