AJOFM / Disponibilizări colective
In perioada 01.01-31.10.2008 au beneficiat de servicii de preconcediere oferite de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Gorj 1215 persoane.
In cursul lunii octombrie au fost disponibilizate un numar de 688 persoane.
In cazul unor restructurari ale activitatii care pot conduce la modificari substantiale ale numarului si structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligatia sa instiinteze AJOFM Gorj in vederea adoptarii unor masuri pentru combaterea somajului si prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurari.
Angajatorii sunt obligati sa acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de munca, angajatilor care urmeaza sa fie disponibilizati, in perioada preavizului angajatii vor participa la serviciile de preconcediere realizate de AJOFM Gorj.
In vederea realizarii serviciilor de preconcediere, angajatorii sunt obligati sa instiinteze AJOFM Gorj cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere, astfel angajatorii vor participa la serviciile de preconcediere.
Constituie servicii de preconcediere, in principal, urmatoarele activitati:
a) informarea privind prevederile legale referitoare la protectia somerilor si acordarea serviciilor de ocupare si de formare profesionala;
b) plasarea pe locurile de munca vacante existente pe plan local si instruirea in modalitati de cautare a unui loc de munca;
c) reorientarea profesionala in cadrul unitatii sau prin cursuri de formare de scurta durata;
d) sondarea opiniei salariatilor si consilierea acestora cu privire la masurile de combatere a somajului.
10.11.2008. 13:06
Acest articol n-are nici un comentariu.