Măsurile pentru creșterea veniturilor bugetare și combaterea evaziunii fiscale, analizate de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a avut o întâlnire de lucru cu miniştrii Finanţelor, Economiei, Justiţiei şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.În cadrul întâlnirii s-a discutat despre măsurile necesare pentru creşterea veniturilor bugetare şi combaterea evaziunii fiscale. În acest sens, premierul a decis ca vineri, la ora 10:30, să aibă loc, la Palatul Victoria, reuniunea autorităţilor cu atribuţii în acest domeniu, în cadrul comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale.
O altă temă de discuţie a fost acordul încheiat cu organismele financiare internaţionale şi angajamentele asumate de România în cadrul acestui acord.
Preşedintele ANRE a prezentat premierului o informare referitoare la situaţia exporturilor de energie. Acesta a arătat ca exporturile nu sunt întrerupte, ci doar limitate, în orele de vârf, şi nu există riscul sistării energiei electrice către consumatorii casnici sau industriali.(guv.ro)
15.02.2012. 14:49
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.



























Comentează
Ziarul Gorjului nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu