Colaborare intre Universitatea “Constantin Brancusi” si Universitatea din Bacau
In saptamana 29 martie – 5 aprilie s-a organizat primul schimb de studenti in baza acordului de colaborare intre Universitatea “Constantin Brancusi” si Universitatea din Bacau, pentru domeniile stiinte ingineresti, stiinte economice, stiinte sociale si sport.10 studenti ai Universitatii din Bacau au experimentat mediul academic din Universitatea din Targu Jiu, in timp ce 10 studenti ai UCB au avut oportunitatea de a cunoaste viata studenteasca din Bacau. Acestia au participat la cursuri, seminarii si laboratoare si au avut parte de un program de socializare.
Prorectorul UCB, domnul prof.univ.dr.ing. Liviu–Marius Cirtina le-a urat studentilor bacauani un bun venit, iar surpriza placuta a fost intalnirea cu reprezentantii Universitatii si decanii facultatilor la invitatia domnului Rector al UCB, prof.univ.dr. Adrian Gorun.
Studentii din Bacau s-au integrat usor in mediul universitar din Targu Jiu si au fost receptivi la apelul de participare la actiunea de plantare de pomi pe platoul de la Barsesti, organizata de Universitatea « Constantin Brancusi » in parteneriat cu Agentia pentru Protectia Mediului Gorj. De asemenea, s-au bucurat de un program de socializare pregatit de Liga Studentilor din UCB, au avut parte de seri studentesti, activitati sportive, li s-a facut o prezentare a operelor lui Constantin Brancusi, au vizitat Manastirea Tismana si Casa Memoriala “Constantin Brancusi”. Nu au ezitat sa participe la sedinta ordinara a Ligii Studentilor, in cadrul careia au surprins placut audienta cu o prezentare a Universitatii lor si a Ligii Studentesti din Bacau.
Mobilitatea interna de studenti este initiativa Ligii Studentilor din UCB, materializata insa prin sprijinul Universitatii « Constantin Brancusi », care a facut demersurile necesare pentru incheierea unui acord de colaborare intre cele doua institutii. Acest proiect are ca obiective interactiunea studentilor cu metodele si practicile de predare din Universitatea gazda, schimbul cultural si informational intre studentii din cele doua centre universitare, precum si formarea abilitatilor de a se modela si de a se adapta la un alt mediu de invatare, cercetare si predare.
Conform acordului de colaborare, universitatea-gazda asigura studentilor participanti la actiunea de mobilitate posibilitatea de a participa la cursuri, seminarii şi laboratoare, precum si cheltuielile de cazare si masa. Cheltuielile de transport la instituia-gazda sunt asigurate integral, dus–intors, de fiecare Universitate pentru proprii studenti.
Mobilitatea interna a studentilor continua si in aceasta saptamana si se realizeaza intre UCB si Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita.
Liga Studentilor din UCB invita toti studentii sa participe la actiunile de mobilitate interna si sa cunoasca viata studenteasca din alte centre universitare si, de asemenea, multumeste Primariei Targu Jiu pentru gratuitatea transportului local oferita studentilor bacauani.
03.04.2009. 22:19
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.



























Comentează
Ziarul Gorjului nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu