Alma Mater cere metodologie nouă pentru Bac
Federaţia Alma Mater cere elaborarea unei noi metodologii de desfăşurare a examenului de bacalaureat, care să conducă la reducerea numărului de probe, considerând că forma actuală de organizare, cu subiecte afişate pe internet, având aceeaşi numerotare cu variantele extrase, încurajează frauda. «Biroul Executiv Alma Mater a analizat disfuncţionalităţile desfăşurării examenului de bacalaureat, sesiunea iunie 2008, şi consideră că bacalaureatul, examen care ar trebui să fie prima treaptă spre accesul în universitate, devine pe an ce trece un examen formal, lipsit de credibilitate şi de relevanţă pentru un candidat la studii superioare», se arată într-un comunicat de vineri al federaţiei sindicale.
Potrivit sindicaliştilor, evaluarea absolvenţilor este «viciată» de o competiţie neloaială între licee, ceea ce duce la «demoralizarea elevilor corecţi şi la modificarea scării reale a valorilor».
Forma actuală de organizare, cu subiecte afişate pe internet, având aceeaşi numerotare cu variantele extrase, încurajează fraudarea acestui examen şi conduce, totodată, la o memorare mecanică care nu stimulează capacitatea de analiză şi sinteză a elevului», susţin reprezentanţii Alma Mater.
În aceste condiţii, reprezentanţii federaţiei fac apel la toţi factorii responsabili de organizarea acestui examen să ia în considerare unele propuneri, cum ar fi elaborarea unei noi metodologii de desfăşurare a examenului de bacalaureat, care să conducă la reducerea numărului de probe, agreată de cadre didactice, părinţi şi elevi.
Diversificarea tipului de examen în funcţie de orientarea şcolară şi profesională a elevului, compatibilizarea acestui examen cu strategia de asigurare a calităţii procesului instructiv-educativ, urmată de armonizarea pachetului de legi ale învăţământului sunt alte propuneri ale Federaţiei Alma Mater.
20.08.2008. 07:43
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.



























Comentează
Ziarul Gorjului nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu