Complexurile energetice Turceni şi Rovinari vor să acceseze 31 mil. euro din fonduri europene
Complexurile energetice Turceni şi Rovinari, producători de energie administraţi de Ministerul Economiei, vor să acceseze 12 milioane euro şi respectiv 19 milioane euro din fonduri europene, pentru a face investiţii de mediu, au declarat şefii celor două companii.“Am depus documentaţiile pentru accesarea a 12 milioane euro. Fondurile europene sunt pentru investiţii de mediu la două blocuri, pentru instalaţiile de desprăfuire electrică", a declarat marţi Agenţiei NewsIn directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure.
La rândul său, directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, a declarat pentru NewsIn că a depus documentaţia necesară în vederea accesării a 19 milioane euro, pentru investiţii de mediu, în instalaţia de desulfurare de la blocul 4, grup energetic ce se va opri între 2012 şi 2013 pentru efectuarea lucrărilor.
"Dorim să accesăm fonduri europene şi pentru investiţii la grupul 5, documentaţia în acest sens o vom depune la sfârşitul anului", a spus şeful Complexului Energetic Rovinari.
Complexul Energetic (CE) Turceni este cea mai mare centrală termică pe bază de lignit din România şi acoperă 12,5% din energia consumată în sistem. CE Turceni are în prezent circa 4.500 de salariaţi şi este controlată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Înfiinţat în 2003, complexul energetic include Termocentrala Turceni, cea mai mare termocentrală pe cărbune din România, care are o putere instalată 2.640 MW, Carierele Jilţ Sud şi Jilţ Nord, puse în funcţiune în anul 1977, şi Mina Tehomir, pusă în funcţiune în anul 1978.
Complexul Energetic Rovinari este producător de energie electrică şi termică şi a fost înfiinţat la 1 mai 2004. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Numărul total de angajaţi ai Complexului Energetic Rovinari este în prezent de 4.442.
Complexul Energetic Rovinari include termocentrala cu o putere instalată de 1.320 MW (4x330 MW), formată din blocurile energetice nr. 3, 4, 5 şi 6, puse în funcţiune în perioada 1976 - 1979. De asemenea, Exploatarea Minieră Rovinari are trei cariere: Rovinari, Tismana şi Cariera Pinoasa.
Împreună, cele trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova) acoperă circa o treime din producţia de electricitate a României, fiind, după Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, producătorii celei mai ieftine energii din ţară.(money.ro)
17.08.2011. 12:07
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.



























Comentează
Ziarul Gorjului nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu