Băsescu, despre atacarea Libiei: Când NATO va lua o decizie, România va fi acolo
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, la postul public de televiziune, despre poziţia României faţă de conflictul libian. "România nu are de ce să se pronunţe în momentul de faţă", spune şeful statului, adăugând că România este membru NATO şi că nu are forţa militară să acţioneze independent. "Cand NATO va lua o decizie, Romania va fi acolo", a mai spus seful statului. "Suntem ca un trăgător care are o armă în mână şi îi tremură degetul pe trăgaci. România nu are de ce să se pronunţe în momentul de faţă. România a spus că este solidară şi respectă fără niciun fel de comentariu Rezoluţia 1973 din 17 martie care prevede realizarea zonei de interdicţie aeriană în Libia, în vederea protejării civililor. Consider că un şef de stat care trage în propriul popor nu mai are niciun fel de legitimitate", spune Traian Băsescu.
"În această noapte ar trebui să se finalizeze planul de operaţie, cu acordul tuturor statelor, care a generat şi forţa necesară implementării rezoluţiei. Va urma alt proces - directiva de operaţii. Ajungerea aici e o decizie politică care poate fi finalizată în 48 sau 72 de ore. România rămâne în interiorul acestui club. Când NATO va lua o decizie, România va fi acolo."
"Nu cred că e nevoie o reacţie atâta timp cât nu e luată o decizie. Acum ştim că planul de operaţii va viza doar prima etapă. Nu ştim care vor fi etapele 2 sau 3. România are posibilităţi în ceea ce priveşte sprijinul umanitar. În momentul de faţă, se defineşte planul de operaţii etapa 1."
"Nu pot lua decizii singur. E atributul CSAT să decidă implicarea României în funcţie de ceea ce ni se va solicita. Nu există implicaţii în prima fază."
"În momentul de faţă, NATO nu a aprobat nici măcar planul de operaţii. Sunt discuţii serioase, legate de eficientizarea operaţiunii, cum să fie suport pentru naţiunile care s-au angajat sau să preia comanda. Şi dacă am fi vrut, nu aveam cu ce să participăm la această fază a operaţiunilor pentru că avioanele noastre nu fac faţă. Participarea la astfel de operaţiuni suplineşte 6 luni-1 an de diplomaţie."
Preşedintele Traian Băsescu a fost primul şef de stat din ultimii 20 de ani care l-a vizitat pe liderul libian Muammar Gaddafi. Se întâmpla în noiembrie 2006.
În noiembrie 2006, preşedintele Traian Băsescu l-a vizitat pe Muammar Gaddafi cu scopul de a discuta situaţia datoriilor pe care Libia le-ar mai avea de achitat României, deblocarea proiectelor de infrastructură pe care ţara noastră le-a abandonat şi recâştigarea pieţelor pentru anumite mărfuri.
Băsescu a fost anunţat atunci de Gaddafi că Libia doreşte reluarea relaţiilor cu Romania, iar şeful statului român i-a adresat atunci omologului sau libian invitaţia de a efectua o vizita oficială la Bucuresti, care ar fi fost prima de la căderea lui Ceausescu.
După 4 ani, în octombrie 2010, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a avut o întrevedere cu liderul libian Muammar Gaddafi căruia i-a transmis, din nou, dorinţa părţii române ca dialogul politic la nivel înalt să continue printr-o vizită la Bucureşti. Întrevederea celor doi oficiali a avut loc în cadrul celui de-al treilea summit Uniunea Europeană - Africa, organizat la Tripoli.
În ciuda celor două invitaţii făcute de şeful statului şi ministrul de Externe, Gaddafi nu a efecutat nicio vizită în România.(realitatea.net)
20.03.2011. 21:32
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.



























Comentează
Ziarul Gorjului nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu