Menu:

Morţii cu morţii, vii cu morţii

„Vii cu vii, morţii cu morţii” e o expresie destul de cunoscută care, luată ca atare, vorbeşte despre o separaţie clară între două lumi: lumea celor morţi şi lumea celor vii. Desigur, substratul face referire la relaţiile interumane şi, de fapt, replica „Vii cu vii, morţii cu morţii” este utilizată în acest sens.

Adică, ce a fost a fost, ce a trecut rămâne la timpul trecut şi viaţa merge mai departe. Nu are rost să te cramponezi de o relaţie, să te legi de un trecut sau de o situaţie care nu îţi mai poate aduce nimic bun. Cam ăsta ar fi mesajul şi cam în sensul ăsta este folosită de sute de ani expresia „Vii cu vii, morţii cu morţii”.

Şi practica şi teoria ne arată că există totuşi un moment în care revoluţia răstoarnă paradigma, înlocuită cu o alta ale cărei valenţe erau încifrate în banalitatea primeia. Viaţa te învaţă să nu tragi niciodată adânc aer în piept şi să spui că ai scăpat de ce era mai rău şi că lucrurile s-au aranjat de aici înainte şi nu mai are ce să te surprindă...Vorba aia „Vii cu vii, morţii cu morţii”: am trecut prin ele, suntem unşi cu toate alifiile, ştim ce e aia o revoluţie, recunoaştem caracteristicile haosului şi nu ne mai place ordinea. Mai ales dacă nu am cunoscut-o niciodată.

Oare a mai surprins pe cineva ştirea despre moartea minerilor de la Petrila? Viaţa merge mai departe, pentru că nimic nu ne mai poate surprinde pe noi, cei care ne trăim viaţa la televizor. Aceiaşi morţi ca în anii trecuţi. Aceleaşi arsuri, aceleaşi salopete arse, familii, copii, neveste disperate la ore de maximă audienţă. Nimic nu s-a schimbat, în mod paradoxal, deşi e vorba de altă ştire, de altă locaţie, de alte persoanje, de alte nume. Prezentatoarea e aceeaşi, muzica la fel înspăimântă, „filmul groazei” e întrerupt, periodic, de pauze lungi de publicitate.

Ce poate fi mai bun între două relatări despre „comisia care anchetează exploziile”, cum spunea un reporter al Pro tv, trimis „la faţa locului”, decât un iaurt sau un vin care nu expiră niciodată sau o marmotă, care, deşi şomeră, încă mai speră ca cineva să îi cumpere ciocolata?

Parcă aerul e altul, miniştri sunt alţii, premierul altul, problemele însă par aceleaşi, decorul asemănător, gazul care a explodat e la fel de „ucigaş şi nemilos”. Înspre seară, „cea mai bună televiziune de ştiri din România”, probabil că sunt vreo două-trei cele mai bune din România, anunţă deci că autorităţile îşi încep marşul spre „gazul nemilos şi crunt”. Aflăm în continuare despre „abominabilul gaz, tragica moarte, marea jale din Vale, mineritul în lacrimi, condiţiile inumane, faţa locului, autorităţile care au declanşat o..., din nou despre comisia care anchetează exploziile, tragedia din Valea Jiului, preşedintele Traian Băsescu, sosit în grabă la faţa locului, dar nu a dorit să stea de vorbă cu presa, răniţii care au fost transportaţi cu o ambulanţă, despăgubirile de rigoare pentru familiile rămase, crima fără criminal”, etc.

La aceeaşi faţă a locului sosesc pe rând ministrul de interne, ministrul economiei şi finanţelor, Băsescu sosise deja cu un elicopter militar, medici din toată ţara şi mai târziu procurori din judeţele învecinate.

Televiziunile suplimentează numărul reporterilor şi cameramanilor „la faţa locului”, iar aceştia înjură clipa în care nu şi-au cumpărat o căciulă pe drum, că în Vale e frig ca dracu’! O pâine nu se câştigă aşa de uşor. Toată lumea din Petrila a ieşit în faţa blocurilor, pentru că ochii lumii sunt aţintiţi din nou spre ei. Televiziunea face minuni şi transmite de peste tot sărăcia în stare pură, moartea în starea ei cea mai acută. Moarte live, lacrimi live, mesaje live.

Care politician ajunge mai live „la faţa locului”? Cine este primul? A cui moacă se vede prima în prime-time? A lui Băsescu, pentru că a ajuns „la faţa locului” cu un elicopter militar! Premierul Tăriceanu nu pierde teren şi a doua zi merge de asemenea „la faţa locului” cu o armată funcţionărească, în încercarea de a ancheta probabil şi de asemenea exploziile şi de a afla de la acestea ce au avut cu bieţii ortaci.

De la ceruri aceştia din urmă se întreabă în ce ţară au trăit, dacă de fiecare dată cineva sau cine trebuie se interesează de ei şi de soarta lor, abia după ce au murit? Dar vorba aia „Vii cu vii, morţii cu morţii”, nu-i aşa? Cine mai poate învia un mort?

Televiziunile continuă transmisiunile de „la faţa locului” şi telefoanele zbârnăie către „specialişti, experţi şi analişti”. Unii se mai strecoară pe sub camerele de luat vederi şi dau fuga în sudiourile de la Bucureşti, „pentru a relata în calitate de cunoscători” despre „tragicul eveniment” şi „cumplitele condiţii din subteran”.

Cosmin Popescu transpiră la camere şi le explică telespectatorilor norma juridică aplicată la explozie. Nimeni nu îl întreabă pe unde candidează şi de ce apare, sub nasul CNA, fără să sufle o vorbă despre faptul că pe sub cămaşă poartă maieu portocalii?!

Pedeliştii şi pesediştii îşi unesc glasurile şi nuanţează, în cor, nenorocirile sistemului şi demască Răul. Condescu acuză, Patromin Greblă acuză. Vii apar parcă mai vii decât oricând şi feţele lor umplu tot ecranul durerii noastre.

Până la urmă, pe ei trebuie să îi vedem! Pe morţi cine îi mai poate învia? Vorba aia „Vii cu vii, morţii cu morţii”. Şi până la urmă, un mort nu poate candida, dar un viu da, şi un viu înţelege poate cel mai bine drama prin care trece un om mort, că cel mort e mort şi nu mai are treaba cu viaţa.

Logic, nu!? De ce să nu profite un pic de aceste reflectoare îndreptate spre gura puţului, salvări, salvatori şi neveste disperate? Doar un candidat candidează o dată la patru ani, un mort moare o dată...Probabil că mai mulţi români mor în accidente rutiere, decât în străfundul pământului.

Probabil că politicienii nu au aflat acest lucru, să-i vedem cum explică „de la faţa locului” despre impactul Loganului cu pluta sau zborul bolidului în apele îngheţate ale râului. Vorba aia, „Morţii cu morţii, vii cu morţii”. Uite aşa se răstoarnă o paradigmă!

Dinu GROPARU

18.11.2008. 19:54

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.