Menu:

Mai bine fără

Aproape că nu este gorjean care să fie lucid la cap şi care să nu admită faptul că în judeţul Gorj clasa politică are o calitate mai mult decât îndoielnică. Şi lucrul ăsta s-a văzut şi în numărul de miniştri şi de secretari de stat pe care i-a trimis la Bucureşti.

Nici măcar tehnocraţi, specialişti care să fie băgaţi în seamă şi să prindă un post de cărător de valiză sau să prepare cafeaua sau ceaiul unui ministru. Dacă vorbim despre calitate raportată la clasa politică din judeţ şi dacă este să dai numele unui mare politician te afli în situaţia de a ridica din umeri.

Poate Grigore Iunian, poate Dincă Schileru, poate Tudor Vladimirescu, deşi era doar un popă care ţinea sub sutană sabia şi nu şi-a creat drum în politică prin ascuţimea vorbelor, ci a sabiei. Şi cam asta ar fi tot, în ceea ce priveşte panoplia cu figuri ilustre din istoria politică a judeţului Gorj. Poate Popa Şapcă, pentru că există o stradă cu numele lui? Sau poate Ceauşescu, pentru că a stat câteva luni în lagărul de la Târgu Jiu.

Spatiul dintre cei enumeraţi mai sus şi istoria recentă ar putea fi vidat şi vândut la bucată pe pungi pe care să nu scrie nimic. Cu ce se poate umple golul din istoria recentă a judeţului, cu ce se poate umple vidul de după 1989? Ce nume îi vin în minte omului de rând atunci când se gândeşte să numească un politician de marcă din zilele noastre?

Probabil că Manta, Morega, Mischie, Greblă, Manţog, Petrescu? O panoplie plină de mistreţi cu sau fără colţi, despre care nu poţi să spui nimic, fără note critice, legate de viaţa de familie, afaceri, legături cu cetăţeni din lumea interlopă, amante sau pur şi simplu prostie crasă, în cea mai pură formă, stilată, fardată sau deşănţată, pe faţă.

Unde mai pui că, pe alocuri, limba vorbită de indivizii respectivi se apropie de cea a băieţilor de cartier, mai ales pe la şedinţele de partid, în care sunt folosite intens organele masculine sau feminine.

Mai rămân zvonurile despre prefecţi care se tăvăleau cu dudui prin cabinet. Aproape toţi au preluat acest obicei, pentru că munca la stat e plină de responsabilităţi. Sau mai bine spus de iresponsabilităţi. Şi parcă e şi păcat, dacă ai la poartă o duduie bine înzestrată, să nu încerci rezistenţa mesei prefecturale.

Ce rămâne după aceşti mistreţi fără colţi? Nişte emisii poluante pe la conferinţele de presă, mărturii crocante, aproape arse ale unor pălăvrăgeli fără sens. Mai slabi decât ce a fost nu se poate, dar timpul ne învaţă că se poate: echipa Surupăceanu – Vlaicu a fost depăşită la amatorism de echipa Banţa – Dumitrescu, de exemplu.

Bine că nici nu trebuie să muncească sau să facă ceva, pentru a merita salariul respectiv, dar măcar să aibă faţă pentru posturile pe care le ocupă. Clasa politică şi administraţia are nevoie urgentă de o operaţie estetică, să dispară moacele acrite, de la sticla de sub birou sau de la chefurile până dimineaţa.

Pentru că este greu să baţi drumurile pe la atâtea pomeni şi chefuri organizate de un primar serviabil. Este greu să faci o şedinţă şi apoi să stai să nu te duci la un chef la Parc, peste drum. Şi când te duci în timpul programului după covrigi e o muncă.

Munca funcţionarului public înregimentat politic sau care a avut o pilă tare la un politician este greu de cuantificat. În întreg sistemul administrativ, raportul dintre trântori şi muncitori este extrem de mare şi probabil că un lucrător ţine în spate cinci piloşi.

Este aproape imposibil ca în orice birou de instituţie publică în care intri să nu fie prezentă câte o pilă, câte o molie leproasă care îşi roade timpul ce i-a mai rămas până la pensie. Aproape totul e murdărit de politică şi de politic şi politica, fiind mizerabilă, oamenii pe care îi atinge nu au cum să fie puri.

Până la urmă nici nu contează dacă un politician sau un funcţionar nu îşi face duş la suflet, dar măcar să facă treabă.

Cu ce rămâi, când e să pronunţi un nume de om politic valid? Cu o lehamite. Această lehamite a pus în gura omului de rând şi a introdus în limbajul curent cuvinte noi: manţogării sau a inventat altele, precum sanator.

Gorjul a fost totuşi judeţul care a dat ţării şi lumii câteva chestii inubliabile. Dacă vrei să caracterizi faptele reprobabile sau penale ale unui om, ce se potriveşte mai bine decât manţogăria?! Gorjul a mai dat lumii primii baroni şi primul politician sfânt încă din timpul vieţii.

Gorjul a mai dat lumii şi primul politician căruia nu i se poate măsura coeficientul de inteligenţă, pentru că nu a fost inventat încă testul care să măsoare capacităţi aşa de mici. Ar fi ceva dacă ne-am uni cu Ardealul, să scăpăm de Oltenia mamă. Probabil că viitorul stă în crearea unei regiuni din Gorj şi Hunedoara, că judeţul nu mai poate trăi singur, cu mistreţii cu colţi ruginii. Nişte ţărani!

Dinu Groparu

14.10.2008. 21:38

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.