Menu:

Legiunea lui Condescu

Că Gorjul e judeţ roşu, se ştia destul de bine. Că o parte dintre mineri sau dintre liderii de sindicat sunt portocalii, se ştia la fel de bine.

Până la urmă par chiar redundante şi supărătoare titlurile care conţin cuvântul roşu sau culoarea roşie, repetitive, supărătoare, tautologice, pleonastice la un moment dat, înscriindu-se pe traiectoria clişeului. Până la urmă, după atâta vreme de roşu în judeţ, se aştepta cineva ca Gorjul să iasă portocaliu sau rozaliu sau maroniu? Poate că maroniu este într-un fel, de la starea de fapt.

Până la urmă nici nu avea cum să iasă altfel decât roşu, doar e în totalitate un judeţ muncitoresc, monoindustrial, cum le place unor liberali să spună, în care intelectualii sunt la fel de deşi precum salamul cu sfoară în galantarele alimentarelor comuniste. Sunt intelectualii născuţi din necesitatea sistemului, adică din obligaţia de a exista câteva instituţii de învăţământ şi de cultură, etc. Nu acei oameni cultivaţi, născuţi din necesitatea de a mai răsfoi o cărţulie şi aia să nu fie un statut de partid.

Ce aşteptări să ai de la un judeţ monoindustrial, monocolor, din care cei care au reuşit cumva în viaţă au fost nevoiţi să plece: Arghezi, Tudor, Brâncuşi. Culmea este că în ultimii ani, culoarea roşie a judeţului nu este dată nici măcar de majoritate, ci de 30 – 40% din electoratul cu drept de vot.

Unde mai pui că prezenţa respectivă la vot nu reflectă şi voturile anulate, pentru că mulţi au mers la vot pentru a anula cel puţin unul dintre cele două buletine de vot. Unii au mes din simţ civic, iar alţii reprezintă electoratul tradiţional şi stabil al social-democraţilor.

Probabil că alegătorii PSD îşi vor schimba opţiunile politice şi culoarea preferată, nu la intrarea în cabina de vot, ci la intrarea în mormânt şi, până la urmă, ce e rău să ai o opţiune politică, indiferent care ar fi aceasta, în limita logicii şi a bunului simt, desigur?!

Jurnaliştii care au folosit prea mult roşu în titlu parcă îşi trădează propria orientare politică sau propria dezamăgire că judeţul nu se poate desprinde de anatema culorii roşii. Este o dezamăgire care durează de vreo 19 ani în care roşii, oricum s-ar fi numit, nu au putut fi daţi jos de la putere.

Este dezamăgirea faţă de culoarea galbenă şi faţă de culoarea portocalie şi în general dezamăgirea faţă de opoziţie. Dezamăgirea că invizibilii de la PNŢCD, măcinaţii de la PDL şi cooperatiştii de la PNL nu au reuşit să îşi depăşească decât rareori condiţia de vagonete la locomotiva condusă de Cârciumaru sau Condescu.

Şi, da, Marin Condescu, pentru că se poate face politică şi stând cu ceafa la umbră şi chiar fără a fi membru de partid, cum parese că încearcă şi Ionel Manţog, care încă nu a găsit un lider cu o imagine suficient de luminoasă pentru a-i lua locul. Poate rezultatele de la Târgu Jiu îl recomandă pe Marcel Romanescu, nu şi firea.

Portocaliul Condescu are doar pe jumătate această culoare, pentru că la pauză evoluează în tricoul roşu. Are acum în buzunar, la sigur, patru parlamentari de Gorj. Cei trei de la PDL şi cel puţin unul de la PSD, pe Toni Greblă, pe care l-a folosit de fiecare dată când a avut ocazia, fie în administraţie, fie în minerit, fie în afaceri.

Nu degeaba are nume de unealtă fostul prefect de Gorj. Sigur că a fost important şi cine a tras cu grebla pe poiana politicii, şi, în ciuda faptului că este electrician în minerit şi jurist autodidact, Marin Condescu s-a priceput să îl utilizeze pe Greblă.

Cei trei pedelişti nici nu intră în discuţie, pentru că sindicalistul îi poate scoate oricând din joben şi defila cu ei în probleme minereşti. Legiunea Condescu din parlament e în creştere şi poate că mineritul va avea de câştigat de pe urma acestui lucru, indiferent de culorile politice pe care le au cei patru.

Să zicem că sindicalistul curcubeu ar fi căzut la pace şi cu Victor Ponta, însă ţiparul nu poate fi de încredere, având în vedere că are în faţă un viitor strălucit de rechin politic, aşa că nu ar fi o surpriză să se despartă în interesele minereşti de Marin Condescu.

Chiar aşa, e bine că există o legiune minerească în Parlament, însă să nu fie doar doar cărăuşii de la şareta lui Condescu. A mai avut Condescu un legionar care a crezut că poate să îşi taie singur firele cu care era acţionat şi a aterizat direct în cap. Manţogăria, mă-sii!

În legiune nu face fiecare ce vrea! Mercenarul execută ordinul timp de patru ani, după care poate să îşi ia banii şi să devină jucător liber. Asta dacă nu doreşte să îşi prelungească pe încă patru ani contractul.

Dinu GROPARU

02.12.2008. 23:40

Comentarii

io 07.12.2008. 02:20

condescu----el lidero maxima..... nu ca javra imputita pisc scirbeanu