Aşteptăm atât de mult de la ziua care vine, încât nu ne mai gândim deloc la ziua care trece, la ziua în care trăim, respirăm, mâncăm sau nu, facem dragoste, uităm, iertăm, iubim, urâm, gândim bine sau prost. Nu stăm niciodată locului pentru a ne da seama. Pentru a ne da seama că există un timp pentru toate şi când acesta trece, este bun trecut. Trece peste noi şi tot ce ne leagă de viaţă şi de zilele care vin sunt câteva speranţe. De doi lei speranţă. Măcar de atât, că ceva frumos o să se se întâmple. Că vecinul de la etajul al treilea o să vină spăşit şi o să îţi ceară iertare că maidanezul cu care locuieşte în apartament a lătrat prea tare în miez de noapte şi ai tresărit speriat şi plin de transpiraţii reci, ca şi cum cineva te-ar fi aruncat într-o apă adâncă şi nu mai puteai să ieşi.

De doi lei speranţă că vecinul de la patru va veni spăşit la uşă şi îţi va recunoaşte că nu a înlocuit niciodată becul de pe palier şi te-a lăsat pe tine să o faci ani în şir, să aduci lumină în locul comun, în viaţa comună, de pe palier. Mai rămâne de doi lei speranţă că vei merge şi îţi vei cere iertare la toţi cei pe care i-ai supărat şi care te-au certat şi la toţi cei care te-au votat, că le-ai promis o viaţă mai bună. Din cutiile lor de carton, din mocirla uliţei, din sufletul lor mizer şi din farfuria plină de piei de parizer ieftin îşi vor cere iertare că te-au votat şi că au crezut în tine. Cine poate să trăiască fără să aibă în buzunar sau în suflet de doi lei speranţă şi tu le zâmbeşti frumos, îţi aşezi papionul, îţi arcuieşti mustaţa, îţi numeri lovelele, după care râzi cu capul pe spate. Pentru tine toate, chiar şi o minune. Când ai intrat în casa mea, dragă candidatule şi cum ştii tu să îmi spui povestea aia care mă adoarme aşa de frumos în fiecare seară. Din pereţii mei de carton, înţesaţi cu zâne şi poveşti fermecate, apari tu, ca un făt frumos şi îmi spui o poveste despre fericire. Îţi mulţumesc frumos că profiţi de bunătatea, credulitatea şi prostia mea de alegător cu mintea de copil. Tristeţea mea de o viaţă este că am crezut tot timpul în noapte. Dragul meu de pe listă, cel puţin o dată pe săptămână la mine în cartier se ia lumina. Nu poate toată lumea să îşi achite factura şi arar se mai găseşte câte un politician care crede în Dumnezeu să vină să ne scoată din beznă. Dar şi atunci vine cu toate televiziunile după el. Ne e ruşine, căci am vrea să apăream şi noi pe la televizor, dar avem hainele rupte şi murdare. Ne iubim patria. Ce este patria? Patria este acolo unde nu îmi este ruşine că sunt român. Patria este atunci când stau pe budă şi pot să îmi folosesc hârtia igienică produsă în ţara mea şi de românii mei. Patria este atunci când am pentru ce să folosesc hârtia igienică şi sunt mândru că stau pe budă mai mult de 2 minute.

De doi lei speranţă, când pun în tigaie un crenvruşti uscat, cules din tomberon şi apoi merg să îţi privesc afişul. Pentru tine aş face orice. Chiar te-aş şi vota, pentru că pentru mine nu există decât un zâmbet în colţul gurii. Dacă îmi promiţi de doi lei speranţă, îmi vând şi trupul, şi sufletul, şi spiritul. Dragul meu de pe afiş, nu pot să îţi citesc numele pentru că la mine în cartier nu au mai venit investitorii, la mine s-a luat de mult lumina, la mine nu a mai venit parizerul şi nici hârtia igienică. La mine mizeria a intrat până şi în suflet, dar am cablu şi am ochi să te văd. Îţi mulţumesc pentru că exişti şi îmi oferi de doi lei speranţă. Mai bine aş muri, dar ce aş face mort, pentru că morţii nu mai speră şi nu mai votează. Mersi frumos! Te pup în fund parlamentar, iubit!