COMENTARII
Definiţia boc-ului data de Octavian Paler
Citeşte tot articolul 
Scrie Comentarii (0) 
18.12.2009. 03:48
Opiniile lui Cristian Tudor Popescu despre reacţiile lui Băsescu în cazul copilului lovit
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 29.11.2009. 16:55
Încă 5 ani?
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 23.11.2009. 10:25
Ziua marii confruntari
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 21.11.2009. 09:19
Crin vs. Traian: şah la jucătorul de table
Prima şi, până acum, singura confruntare între doi candidaţi importanţi la preşedinţie, cea de sâmbătă, de la Cluj, m-a lămurit de ce a refuzat până acum Traian Băsescu să se intersecteze cu rivalii săi. Pentru că e din ce în ce mai mic (politic şi, mai ales, uman), tot mai slab şi nici măcar nu mai are faimoasele replici la el. Legendara lui spontaneitate s-a topit ca untul la soare. S-a blocat nepermis în faţa unui contracandidat cu verb, a asudat copios, i s-au încleştat maxilarele şi, pus pentru prima oară-n cariera sa politică în postura de om care trebuie să dea explicaţii (nu să fie el ofensivul), s-a apărat mojiceşte şi neconvingător.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (2) 16.11.2009. 09:46
Intrebări incomode pentru Traian Basescu
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 12.11.2009. 23:00
Clip de campanie ?
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1) 10.11.2009. 13:20
"Marcel Hoară, politician de matineu"
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 23.10.2009. 07:58
Carasul d-lui Băsescu
"Se poate ajunge la destrămarea 'Rumâniei!" hârâia N. Ceauşescu ca ultim argument al menţinerii sale la putere, după ce tunase şi fulgerase împotriva "huliganilor de la
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (3) 17.10.2009. 13:07
Marcel Hoară stârneşte hohote de râs
Marcel Hoara pus la punct şi trezit la realitate - VIDEO 1
Radu Tudor: "Domnule Hoară chiar nu aveţi pic de ruşine?... aveţi probleme si cu vocabularul limbii române şi cu onestitatea... ...aveti un CD pe care vi-l pune în Modrogan si pe care il repetaţi la
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 04.10.2009. 16:58
Candidatul antipolitică
După 20 de ani de la Revoluţie, Traian Băsescu dansează cu "folcloriste" hora lui Ceauşescu pe ruinele guvernului, iar miniştrii demisionari PSD, în funte cu Dan Nica, se aliniază în
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (14) 02.10.2009. 00:42
Dunărea Gândirii s-a vărsat în Marea Neagră
Doamna judecătoare Pivniceru sau, mai grav, pur şi simplu doamna Mona Pivniceru vorbeşte minute în şir stând în picioare. Domnul Preşedinte Băsescu sau, mai grav, domnul
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 11.09.2009. 10:42
„Şi tu, Brută?!…“
„Rog onorata instanţă să ţină seama de faptul că am predat totul miliţiei care mă aştepta la ieşirea din bloc.“ Este un citat din celebra rubrică „Din caietul grefierului“, foarte populară în
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1) 26.08.2009. 00:38
Cine pe cine ţine în braţe?
ŞI CE DACĂ!Cine poate să îl dea jos pe Dan Ilie Morega de la conducerea PNL Gorj? Mulţi s-au încumetat, puţini au reuşit.
Morega nu este deloc strălucitor în jocurile „la lumină”, „pe faţă”, având rufele la vedere, însă este în pielea diavolului, atunci când vine vorba de regii sau de jocuri de culise. Încercarea lui Manta de a-l lovi în moalele capului pe Morega este de-a dreptul infantilă, dacă Eroul de la Padeş nu îşi dă acordul de a fi lovit şi de a se retarge.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 28.01.2009. 08:52
Diferenţa dintre noi şi ei
Un observator din afara ţării ar spune că noi, românii, ori suferim de dedublarea personalităţii, ori de schizofrenie, ori ne doare în cot de aproapele nostru, dar şi de noi, ori suntem maeştri în arta supravieţuirii cu puţin, într-o ţară bogată. Cam multe ar avea de spus un psihiatru despre noi, ca şi comportament social şi uman, dar cel puţin psihiatrul ar avea un singur unghi de abordare în ceea ce ne priveşte. Ori noi, când
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 21.01.2009. 06:32
Unde s-a evaporat averea lui Mugurel Surupăceanu?
Proaspătul deputat de Gorj, Mugurel Surupăceanu, cunoscut ca un om de afaceri extrem de activ şi trimis în judecată de DNA pentru contracte dubioase cu instituţii ale statului, este sărac-lipit, potrivit declaraţiilor de avere şi de interese de pe site-ul Camerei Deputaţilor. Mugurel Surupăceanu este cel mai sărac deputat de Gorj, ales în actuala legislatură. În timp ce altora nu le-au ajuns rubricile să îşi treacă bunurile deţinute şi activităţile care le asigură venituri, proaspătul deputat Mugurel Surupăceanu nu deţine terenuri, nici locuinţă, nici firme, conturi, maşini sau ale bunuri cu ajutorul cărora să îşi ducă traiul de la o zi la alta. Surupăceanu este membru în două comisii la Camera Deputaţilor şi, conform declaraţiei de avere, în anul 2008 a vândut un apartament cu patru camere Georgianei Cambrea. Al doilea şi ultimul lucru care a mai fost consemnat în declaraţia de avere a deputatului PSD, Mugurel Surupăceanu, se referă la veniturile sale obţinute în calitate de director de firmă, cuantumul acestora ridicându-se la 21.302 lei. Declaraţia de interese seamănă, în ceea ce priveşte lipsa conţinutului, cu cea de avere, singurul lucru menţionat fiind acela că Surupăceanu este vicepreşedinte al filialei judeţene a PSD Gorj. De precizat că fostul prefect de Gorj, Mugurel Surupăceanu, a derulat în ultimii ani o activitate intensă ca om de afaceri. O dovadă a afacerilor politicianului gorjean sunt cele două dosare penale instrumentate de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Într-unul a şi fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, procesul fiind pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În primul dosar, Surupăceanu a fost urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi trimis în judecată după ce, în mandatul lui Ion Dumitru la conducerea Romsilva, a vândut societăţii un buldotanc cu 300.000 de dolari. Utilajul fusese importat de o firmă de-a lui Surupăceanu cu numai 6.250 de dolari. Deputatul de Gorj este de asemenea urmărit penal în dosarul în care a fost arestat preventiv Dumitru Cristea, fostul director al Complexului Energetic Turceni. Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Tutto Mobili SRL Târgu Jiu, controlată, prin persoane interpuse, de Mugurel Surupăceanu, a obţinut avantaje materiale în urma unei afaceri prin care Complexul Energetic Turceni a achiziţionat un buldotanc care s-a dovedit a fi defect. Prejudiciul a fost estimat de anchetatori la circa 800.000 de lei. Dosarul se află în lucru la Biroul Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Târgu Jiu.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 14.01.2009. 03:10
Ce o mai fi?
Mă trezii într-o dimineaţă, pe finalul ăsta de an, şi mă apucai să scriu şi ultimul comentariu pe 2008, fără a avea nici cel mai mic chef de viaţă. Toată săptămâna m-a chinuit o nevralgie şi am umblat prin frig şi ploi pentru o cauză nobilă: un suport de brad. Am găsit până la urmă suportul, dar era mai scump decât bradul şi am renunţat. Fiecare cu problemele lui „esenţiale”, în viaţă: pentru câteva zile existenţa mea a gravitat în jurul suportului de brad.
La un moment dat am creat o adevărată filosofie în jurul suportului de brad. De ce, de exemplu, mai sunt scoşi la vânzare brazii(de plastic sau naturali), dacă nu produce nimeni şi suporţii pentru brad? Logic, nu? E ca în viaţă, când nu există teren fertil pentru seminţele bune sau maşina nu are rezervor pentru benzină, în rest e perfectă sau toată lumea munceşte, dar numai o parte încasează salariul. E ca „bucuria” aia a locului al doilea de la maraton. Ai alergat 42 de kilometri vilgulă ceva şi nu ai reuşit să treci primul linia de sosire, ci eşti „câştigătorul” de pe locul al doilea.
Chiar aşa, pe unde se mai fabrică suporţii de brad în ţara asta? Ar trebui să existe ceva ateliere sau făbricuţe de confecţii metalice, care să producă cele necesare casei. Adică, micii întreprinzători, afacerile de familie, în urma cărora câteva familii oneste să îşi câştige traiul onest. De ce au dispărut suporţii de brad de pe piaţă sau de ce nu se mai fabrică? La ce bun să vinzi bradul, dacă omul nu are suportul? Foarte multă lume păstrează suportul de brad din anii anteriori, o chestie ruginită, făcută din fier forjat, ca gardul de la cimitir – nu cumva ca cei din incintă să iasă.
Ce se întâmplă cu micul producător care ar putea să îşi vadă de afacerea lui de confecţii metalice şi să satisfacă cererea de pe piaţă? Cred că de mult nu am mai auzit atâtea răspunsuri negative, într-o singură săptămână. Nimeni nu a văzut suporţi de brad şi fiecare îşi aminteşte vag că ar fi văzut pe undeva, pe la vreo feronerie, dar nu ştie dacă pe timpul capitaliştilor sau pe timpul comuniştilor. Poate că suporţii de brad au dispărut de pe piaţă ca urmare a globalizării şi o mare corporaţie din Statele Unite ale Americii sau din altă ţară capitalistă deţin monopolul pe suporţii de brad, iar România are interdicţie la importul de suport de brad?!
După zile bune de umblat prin Târgu Jiu, cineva îmi spune de după o tejghea, cu palma mai mult la gură, ca şi cum s-ar fi temut să nu o audă cineva, Securitatea de exemplu, că ştie de unde să cumpăr suport de brad. Am mers acolo unde îmi spusese, dar se dăduseră ca pâinea caldă. Într-o seară, după ce umblasem ore bune prin vânt şi ploaie, după zile de calmante şi băi cu sare şi nopţi nedormite, din cauza unei nevralgii rebele, a venit şi revelaţia. Am găsit şi suportul de brad mult-căutat, iar speranţa a renăscut în ochii mei apoşi de la durerea cumplită de falcă.
Şi totuşi există cineva care produce suporţi de brad şi totuşi e o speranţă în ţara asta că cei care fac parte din clasa mică şi mijlocie produc şi ei ceva şi îşi vând onest marfa. Nu l-am cumpărat. Era mai scump decât bradul în sine. Cam cu vreo 15 lei mai scump. Şi cine dă mai mult pe benzină, decât pe maşină? Sigur că unii ar spune că bradul trece, dacă e natural, dar suportul rămâne, de aia e mai scump! Da, dar parcă ceva nu mă lasă să arunc banii pe el. Mai bine dau o gaură în parchet şi înfig acolo pomul de iarnă. În fine, suportul ăsta era din plastic şi avea un preţ exorbitant, pentru un om relativ calculat, în ceea ce priveşte cheltuirea banului pentru distracţie. Era scump, de proastă calitate şi făcut în China.
Sigur că nu tot ce e făcut în China e ieftin şi bun. Sunt multe lucruri ieftine şi proaste. Multe ajung în România. Chinezii produc şi chestii de lux şi mărunţişuri bune şi ieftine, dar astea sunt mai mult exportate SUA. La noi ajunge marfa de mâna a doua, a treia. Depinde ce elevi au contribuit la realizarea produsului respectiv. Poate nu au provenit dintr-o clasă cu note bune sau cu olimpici.
Nu am mai cumpărat suportul şi am făcut rost de la cineva care a făcut rost de la altcineva, care a reuşit să facă rost la cineva care lucrează în industrie şi pe acolo mai o ţeavă, mai un fier şi suportul e gata. Meseriaşi, ce mai! Nu se mai produce nimic în ţara asta. Totul vine de la răsărit. Ajunsesem la un moment dat, în căutarea suportului de brad, şi pe la magazinul unor chinezi, deschis în cartierul 9 Mai. Eram sigur că găsesc şi am găsit, dar trebuia să cumpăr şi bradul de plastic pentru a face rost de suport.
Când am întrebat-o pe doamna cu ochi oblici de la tejghea am crezut că nici nu ştie ea ce e ăla un suport de brad. Am fost convins de fapt că nici nu înţelege ce vreau să spun sau cel puţin nu ştie cum se traduce suport de brad. Mi-a răspuns sec, într-o română piţigăiată: „Nu ţinem!”. Adică, pe pământul dacilor liberi nu se mai produc suporţi de brad şi chestii mărunte necesare la casa omului şi treaba asta o aflu de la un chinez?!
Ce se întâmplă cu poporul meu? Ce se întâmplă cu dacii liberi? Doar merg la supermarket şi nu mai produc nimic? Am auzit că, din cauza crizei, mulţi daci liberi o să rămână fără locuri de muncă. Poate o merge un atelier de construit suporţi de brad şi de confecţii metalice în general? Poate aşa o mai apărea un loc, două de muncă şi aşa mai salvăm din industrie. Cine ştie ce o mai fi în
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 05.01.2009. 16:00
Menajeria de partid şi de stat
Unii lideri de partide se mulţumesc şi cu puţin când vine vorba de succesul grupului pe care îl conduc sau îl coordonează. Iar în politică, să te mulţumeşti cu puţin, când eşti foarte aproape de borcanul cu miere, este ca şi cum ţi-ai tăia singur creanga de sub picioare. E greu însă să fi şi în barcă şi în acelaşi timp să înoţi pe lângă barca în care se află colegii tăi de partid sau, mai rău, subalternii tăi pe linie politică. Un lider cu probleme grave de imagine care nu îşi dă seama de acest lucru sau care îşi dă seama, dar nu îşi poate stăpâni orgoliul, se află pe calea pierzaniei. Cum adesea partidul este identificat prin conducător şi conducătorul prin partid, cele două rar putând să fie despărţite, în toate cazurile, de pe urma proastei imagini a unui lider are de suferit organizaţia pe care o conduce. De puţine ori, persoana îşi pierde din capitalul de imagine, atunci când vine vorba de situarea ei într-un partid cu o imagine proastă. Până la urmă, omul sfinţeşte locul, dar regula poate fi adaptată de la caz la caz.
Deseori, omului i se asociază un simbol, o imagine, fiind mult mai uşor de identificat în spectrul şi pe scena politică, atât de către adversarii politici, cât şi de alegători. Cel care votează asociază numele candidatului de pe buletinul de vot sau numele partidului cu o anumită imagine pe care el o are sau şi-a construit-o despre elementul respectiv. În general, imaginile şi simbolurile sunt culese de la televizor sau din celelalte organe de informare în masă şi, în mod evident, într-un anumit procent, imaginea este distorsionată, prin manipulare. Pentru că organul media nu va reda niciodată cu o obiectivitate de 100% imaginea reală a unui candidat. Adesea anumite calităţi şi defecte sunt exacerbate, pentru ca, în cele din urmă să rămână doar un simbol prin care să fie identificat politicianul îndeosebi. În anii 90 de exemplu, Văcăroiu era identificat cu paharul cu vodcă, deşi din câte se pare, personajul nu desfunda chiar atât de multe sticle pe cât a desfundat presa pentru el. A fost suficient să fie fotografiat de câteva ori cu un pahar de tărie în mână, iar această imagine să fie cultivată până la saturaţie.
În Ion Iliescu, mulţi dintre alegători au regăsit imaginea eroului mitic şi civilizator, care a salvat poporul de la dezastru. Ulterior, imaginea a fost asociată bunicului protector care doar se preface că le spune nepoţilor săi golănaşi să se astâmpere.
Petre Roman va fi mereu omul fără gât şi cu succes la femei, deşi, ultima sa relaţie cu o manelistă, i-a mai scăzut din cotă în faţa celor care nu îl creditau ca având şi o suficientă doză de superficialitate, în ceea ce priveşte propria imagine.
Lui Emil Constantinescu i se spunea Ţapul, din cauza bărbii pe care o avea şi o are. La vremea respectivă, nu poate fi negat că datorită bărbii un pic ascuţite personajul a fost asociat cu Alexandru Ioan Cuza de către unii şi cu animalul ţap, conotaţiile fiind evident malefice.
Lui Corneliu Vadim Tudor, recent răposat politic, i-a rămas renumele de Tribun, întrucât mai mereu apărea la televizor debitând înflăcărat discursuri aiuritoare şi extremiste. Tipul putea foarte bine să fie o reclamă bună la medicamentele pentru boli nervoase.
Despre Victor Ponta s-a spus că este Micul Titulescu şi doar pentru că poartă ochelari şi are căpăţâna rotundă cu gazon tuns scurt. Doar prin atât se poate compara cu marele om politic şi de stat Nicolae Titulescu. Mare probabil şi pentru că unii l-au vrut mare, într-un anumit context politic. Unii din afara ţării.
Mircea Geoană este Prostănacul şi nu pentru că nu este un tip inteligent, însă gândeşte după modelul american: întât vorbeşte şi abia apoi gândeşte, reflectând, în hamac, asupra celor emanate în public.
Tăriceanu este şi va fi mereu asociat cu o motocicletă, iar Patriciu cu ţevile de la o rafinărie. Miron Mitrea cu un tir, iar Marin Condescu va fi mereu asociat cu un lămpaş curat, neatins de diferenţele de temperatură cauzate de coborârile în subteran.
Ionel Manţog cu un rânjet: rânjetul perfid al băiatului deştept care nu îşi poate stăpâni orgoliul. Morega va fi mereu un tovarăş şi sfânt, dar doar de perete, iar fotografia cu Florin Cârciumaru poate fi înlocuită oricând cu cea a unei mături. Mulţi îşi pun să
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 10.12.2008. 08:27
Legiunea lui Condescu
Că Gorjul e judeţ roşu, se ştia destul de bine. Că o parte dintre mineri sau dintre liderii de sindicat sunt portocalii, se ştia la fel de bine.
Până la urmă par chiar redundante şi supărătoare titlurile care conţin cuvântul roşu sau culoarea roşie, repetitive, supărătoare, tautologice, pleonastice la un moment dat, înscriindu-se pe traiectoria clişeului. Până la urmă, după atâta vreme de roşu în judeţ, se aştepta cineva ca Gorjul să iasă portocaliu sau rozaliu sau maroniu? Poate că maroniu este într-un fel, de la starea de fapt.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1) 02.12.2008. 23:40
Toţi pentru unul, unul pentru el
Avem alegeri parlamentare şi iar o să fie cheltuiţi nişte bani aiurea pentru organizarea scrutinului. Nu ar mult mai simplu ca fiecare partid să îşi desemneze proporţional reprezentanţii în parlament, în funcţie de numărul de mandate pe care le-au obţinut din 1990 încoace? Probabil că social-democraţii ar obţine cele mai multe mandate, iar liberalii şi democrat-liberalii ar putea să constituie majoritatea.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 26.11.2008. 14:03
Morţii cu morţii, vii cu morţii
„Vii cu vii, morţii cu morţii” e o expresie destul de cunoscută care, luată ca atare, vorbeşte despre o separaţie clară între două lumi: lumea celor morţi şi lumea celor vii. Desigur, substratul face referire la relaţiile interumane şi, de fapt, replica „Vii cu vii, morţii cu morţii” este utilizată în acest sens.
Adică, ce a fost a fost, ce a trecut rămâne la timpul trecut şi viaţa merge mai departe. Nu are rost să te cramponezi de o relaţie, să te legi de un trecut sau de o situaţie care nu îţi mai poate aduce nimic bun. Cam ăsta ar fi mesajul şi cam în sensul ăsta este folosită de sute de ani expresia „Vii cu vii, morţii cu morţii”.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 18.11.2008. 19:54
Şanse “la rece”
La alegerile parlamentare se discută varianta ca niciunul dintre candidaţi să nu obţină voturile necesare pentru a ieşi din prima deputat sau senator. Din a doua încercare vor primi mandate cei cu cele mai multe voturi, iar în a treia încercare va avea loc redistribuirea. Cine va avea cel mai mult noroc, bani şi inspiraţie?
În cadrul Colegiului numărul 1 pentru Camera Deputaţilor sunt cei mai mulţi candidaţi cunoscuţi de electorat: Ilie Petrescu (Alianţa PSD+PC), Dan Ilie Morega (PNL), Adrian Gorun (PD-L), Gheorghe Caralicea Mărculescu (PRM). Şanse mari să obţină cele mai multe voturi este preşedintele PNL Gorj, Dan Ilie Morega.
Morega îşi caută imunitatea parlamentară şi se bate pe voturi cu pedelistul Adrian Gorun. În Colegiul uninominal numărul 2, electoratul va avea de ales între doi foşti primari Iulian Bocşe (PRM) şi Ion Chiriac (Independent), un deputat şi universitar, Pantelimon Manta (PNL), un fost prefect de Gorj, Mugurel Surupăceanu(Alianţa PSD+PC) şi actualul inspector şcolar general adjunct Gheorghe Mitescu(PD-L).
Pantelimon Manta îşi joacă viitorul politic şi poate reintra în anonimat, iar pesedistul Mugurel Surupăceanu tânjeşte după o virtuală imunitate parlamentară. În cadrul Colegiului uninominal numărul 3, trei dintre cei patru care par a avea cele mai mari şanse sunt gorjeni: Scarlat Iriza (Alianţa PSD+PC), Virgil Drăguşin (PNL), Mihai Cosmin Popescu (PD-L), iar cel de-al patrulea este un candidat „de import“ Marcu Tudor(PRM), fratele preşedintelui PRM Corneliu Vadim Tudor.
Pesedistul Scarlat Iriza a mai fost deputat, calitate în care nu a strălucit. Iriza preferă manelele şi este decis să bage adânc mâna în buzunar pentru a ieşi din primul tur. Liberalul Virgil Drăguşin, directorul adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj şi pedelistul Cosmin Popescu, preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene Gorj, îşi încearcă norocul. Marcu Tudor ar putea fi un turist bun pentru Gorj, dacă va cheltui ceva bani la pensiunile şi muzeele din zonă.
În Colegiul uninominal numărul 4 cele mai mari şanse le are pesedistul Eugen Vâlceanu, care are doi adversari anonimi din punct de vedere politic: Nicu Florentin Gheorghescu (PNL) şi Severus Constantin Militaru (PD-L). Colegiul uninominal numărul 5 pare a fi unul de umplutură, cuprinzând o parte din municipiul Târgu Jiu, trei comune, precum şi oraşele Rovinari şi Ţicleni. Vasile Popeangă (Alianţa PSD+PC), Ion Pârgaru (PNL),
Gheorghe Iliescu (PRM) şi Corneliu Vişoianu (PD-L), finul premierului Călin Popescu Tăriceanu aşteaptă cel mai probabil ruleta redistribuirii. Colegiul uninominal numărul 6 reprezintă poate finalul de carieră politică pentru Victor Ponta sau încă un mandat de deputat. Adversarii Matei Nădrag (PNL) şi deputatul Laurenţiu Marcel Romanescu (PD-L) au şanse destul de mici, având în vedere că vor trebui să se lupte şi cu imaginea primarului Cârciumaru de care “s-a lipit”, în afişe, Ponta.
În Colegiul numărul 1 pentru Senat lupta se dă în trei: Ion Florescu (Alianţa PSD+PC), Vasile Creţan (PNL), Ion Ruşeţ (PD-L). Contracandidatul lui Florescu este sindicalistul Ion Ruşeţ, susţinut de Marin Condescu, iar Creţan are experienţă politică zero. În Colegiul uninominal
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 11.11.2008. 22:16
Ce ar fi fost dacă...
Ce ar fi fost dacă Ceauşescu nu era ultimul executat în 1989 şi ar mai fi fost şi alţii care au lucrat alături de el în aparat sau la aparate? Probabil că toată lumea ar fi spus, cu toată tăria, că am avut de-a face cu o revoluţie mai acătării şi nu cu un spectacol în care unii au jucat roluri multiple.
Ce ar fi fost dacă Ceauşescu mai trăia şi după 1989 şi poate mai era şi în prezent şeful statului? Probabil că Ion Iliescu era premier şi aştepta să moară bătrânul pentru a-i lua locul printr-un transfer paşnic de putere, pentru a îndeplini idealurile socialismului şi pentru a-i pedepsi cu mânie proletară pe cei care au întinat idealurile socialismului în această ţară.
Ce ar fi fost dacă România nu şi-ar fi vândut aproape toată ţara cu aproape toate resursele strategice şi ar fi avut alternanţa la guvernare mult mai repede decât 1996? Probabil că aveam un stat mult mai bogat cu o economie mult mai solidă, condus de un preşedinte german.
Ce ar fi fost dacă Atelierul Brâncuşi de la Paris ar fi fost acceptat de statul român şi toate operele artistului ar fi ajuns în România? Ar fi ajuns probabil în colecţiile unor băieţi amatori de artă sau ar fi stat prăfuite prin vreun depozit de artă numit în România muzeu.
Ce ar fi fost dacă adevărata Casă a lui Brâncuşi ar fi fost cea Memorială, iar istoria nu ar mai fi fost grosolan falsificată? Probabil că România ar fi fost cea mai cinstită ţară din lume.
Ce ar fi fost dacă vorbele lui Herodot, unul căruia i s-a spus părintele istoriei, deşi mai degrabă a fost concubin, că dacii erau viteji, dar cam putori şi hoţi, ar fi deschis orice manual de istorie despre România? Probabil că românii ar fi lăsat nasul jos şi ar fi încercat să dreagă busuiocul şi să îşi schimbe destinul penal şi nu ar fi falsificat istoria, prezentând-o parţial. De la Herodot se ştie că urmaşii românilor fură şi sunt leneşi, aşa că e greu de spus că se va schimba ceva la alegerile de la 30 noiembrie.
Apropo, ce ar fi fost dacă Victor Ponta era gorjean şi nu ar mai fi fost nevoit să îşi scoată carte de identitate de Baia de Fie? Probabil că ar fi fost politicianul ideal care nu ştia să se bată cu greii de la Bucureşti. În zilele noastre nu e nevoie de politicieni ideali, ci partidele trebuie să pregătească veritabili mafioţi care să poată se se bată cu alţi mafioţi şi mai mari de la Bucureşti. Foarte mult ascultă greii de la Bucureşti de un pui de cioban din Baia de Fier, care pute de la o poştă a zer de oaie şi care se juca la grădiniţă, pe vremea uteciştilor, cu bombonele de capră, culese de prin faţa Peşterii Muierii.
Ce ar fi fost dacă Ilie Petrescu ar fi avut IQ-ul mai mare decât îl are acum? Probabil că şi-ar fi dat seama că două mandate au fost suficiente şi are destul timp să se gândească la minerit restul vieţii şi să se retragă în munţi cu un abecedar legat la chimir.
Ce ar fi fost dacă Dan Ilie Morega ar fi fost linşat în 1989? Probabil că era şi acum pictat în biserică şi conducea filiala judeţeană a PNL şi îi făcea zile fripte lui Valerică Barbulea că nu mai aleargă la fel ca în vremurile de altă dată.
Ce ar fi fost dacă Scarlat Iriza ar fi putut spune mai mult de trei cuvinte pe la emisiunile de radio şi nu ar mai fi ajuns deputat? Probabil că Institutul „Iorgu Iordan” i-ar fi purtat numele şi ar fi înfiinţat un institut de lingvistică la Târgu Cărbuneşti.
Ce ar fi fost dacă nu s-ar fi inventat politica? Probabil că Nicolae Mischie folosea şi acum furtunul de la maşina de spălat pentru a-şi impune punctul de vedere, Târgu Jiul ar fi avut aeroport şi ar fi fost o staţiune la Marea Mediterană.
Ce ar fi fost dacă Toni Greblă ar fi făcut campanie alături de rudele din localitatea natală? Probabil că ar fi trebuit modificate datele din recensământul populaţiei.
Ce ar fi fost dacă în 2000 Florin Cârciumaru ar fi schimbat toţii şefii de servicii şi direcţii din primărie şi ar fi organizat concursuri libere şi democratice în toată instituţia? Nu ar mai fi fost primar sau ar fi ajuns după gratii.
Ce ar fi fost dacă romii miliardari din Meteor nu şi-ar mai fi trimis neamurile să mănânce la cantina săracilor şi şi-ar fi plătit şi impozitele către stat? Probabil că ar fi trăit în Germania şi nu în România.
Ce ar fi fost dacă Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu nu ar fi existat? Şoferii nu ar fi corectat lucrări, iar ospătarii, cârciumarii şi cooperatiştii ar fi trăit liniştiţi, fără a mai calcula bacşişul la fiecare examen. Ce ar fi fost dacă Ion Florescu era mai slab? Probabil că ar fi prins şi al patrulea mandat şi ar fi primit cadou un cărucior cu rotile pentru a-l executa şi pe al cincilea.
Ce ar fi dacă pe 30 noiembrie s-ar duce la vot numai maghiarii?
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 05.11.2008. 03:10
De doi bani speranţă
Parcă e şi păcat să mai speri într-o lume mai bună! Sau poate că e păcat să nu mai speri într-o lume mai bună. Nişte proşti care vor să îşi justifice destinul ingrat spun că viaţa nu poate fi nici mai bună nici mai rea decât lumea în care trăiesc. Învăţământul nu poate fi nici mai bun nici mai rău decât societatea în care trăim, şcoala nu poate fi mai bună, administraţia nu poate fi mai bună, politica nu poate fi mai bună, preţurile nu pot fi mai bune, cultura nu poate fi mai bună, turismul nu poate fi mai bun, turistul nu poate să fie mai bun, facturile nu pot să fie mai bune, salariile nu pot să fie mai bune, viaţa nu poate să fie mai bună, speranţele nu pot să fie mai bune. Aşteptăm atât de mult de la ziua care vine, încât nu ne mai gândim deloc la ziua care trece, la ziua în care trăim, respirăm, mâncăm sau nu, facem dragoste, uităm, iertăm, iubim, urâm, gândim bine sau prost. Nu stăm niciodată locului pentru a ne da seama. Pentru a ne da seama că există un timp pentru toate şi când acesta trece, este bun trecut. Trece peste noi şi tot ce ne leagă de viaţă şi de zilele care vin sunt câteva speranţe. De doi lei speranţă. Măcar de atât, că ceva frumos o să se se întâmple. Că vecinul de la etajul al treilea o să vină spăşit şi o să îţi ceară iertare că maidanezul cu care locuieşte în apartament a lătrat prea tare în miez de noapte şi ai tresărit speriat şi plin de transpiraţii reci, ca şi cum cineva te-ar fi aruncat într-o apă adâncă şi nu mai puteai să ieşi. De doi lei speranţă că vecinul de la patru va veni spăşit la uşă şi îţi va recunoaşte că nu a înlocuit niciodată becul de pe palier şi te-a lăsat pe tine să o faci ani în şir, să aduci lumină în locul comun, în viaţa comună, de pe palier. Mai rămâne de doi lei speranţă că vei merge şi îţi vei cere iertare la toţi cei pe care i-ai supărat şi care te-au certat şi la toţi cei care te-au votat, că le-ai promis o viaţă mai bună. Din cutiile lor de carton, din mocirla uliţei, din sufletul lor mizer şi din farfuria plină de piei de parizer ieftin îşi vor cere iertare că te-au votat şi că au crezut în tine. Cine poate să trăiască fără să aibă în buzunar sau în suflet de doi lei speranţă şi tu le zâmbeşti frumos, îţi aşezi papionul, îţi arcuieşti mustaţa, îţi numeri lovelele, după care râzi cu capul pe spate. Pentru tine toate, chiar şi o minune. Când ai intrat în casa mea, dragă candidatule şi cum ştii tu să îmi spui povestea aia care mă adoarme aşa de frumos în fiecare seară. Din pereţii mei de carton, înţesaţi cu zâne şi poveşti fermecate, apari tu, ca un făt frumos şi îmi spui o poveste despre fericire. Îţi mulţumesc frumos că profiţi de bunătatea, credulitatea şi prostia mea de alegător cu mintea de copil. Tristeţea mea de o viaţă este că am crezut tot timpul în noapte. Dragul meu de pe listă, cel puţin o dată pe săptămână la mine în cartier se ia lumina. Nu poate toată lumea să îşi achite factura şi arar se mai găseşte câte un politician care crede în Dumnezeu să vină să ne scoată din beznă. Dar şi atunci vine cu toate televiziunile după el. Ne e ruşine, căci am vrea să apăream şi noi pe la televizor, dar avem hainele rupte şi murdare. Ne iubim patria. Ce este patria? Patria este acolo unde nu îmi este ruşine că sunt român. Patria este atunci când stau pe budă şi pot să îmi folosesc hârtia igienică produsă în ţara mea şi de românii mei. Patria este atunci când am pentru ce să folosesc hârtia igienică şi sunt mândru că stau pe budă mai mult de 2 minute. De doi lei speranţă, când pun în tigaie un crenvruşti uscat, cules din tomberon şi apoi merg să îţi privesc afişul. Pentru tine aş face orice. Chiar te-aş şi vota, pentru că pentru mine nu există decât un zâmbet în colţul gurii. Dacă îmi promiţi de doi lei speranţă, îmi vând şi trupul, şi sufletul, şi spiritul. Dragul meu de pe afiş, nu pot să îţi citesc numele pentru că la mine în cartier nu au mai venit investitorii, la mine s-a luat de mult lumina, la mine nu a mai venit parizerul şi nici hârtia igienică. La mine mizeria a intrat până şi în suflet, dar am cablu şi am ochi să te văd. Îţi mulţumesc pentru că exişti şi îmi oferi de doi lei speranţă. Mai bine aş muri, dar ce aş face mort, pentru că morţii nu mai speră şi nu mai votează. Mersi frumos! Te pup în fund parlamentar, iubit! • Dinu GROPARU
Scrie Comentarii (0) 22.10.2008. 06:23
Mai bine fără
Aproape că nu este gorjean care să fie lucid la cap şi care să nu admită faptul că în judeţul Gorj clasa politică are o calitate mai mult decât îndoielnică. Şi lucrul ăsta s-a văzut şi în numărul de miniştri şi de secretari de stat pe care i-a trimis la Bucureşti.
Nici măcar tehnocraţi, specialişti care să fie băgaţi în seamă şi să prindă un post de cărător de valiză sau să prepare cafeaua sau ceaiul unui ministru. Dacă vorbim despre calitate raportată la clasa politică din judeţ şi dacă este să dai numele unui mare politician te afli în situaţia de a ridica din umeri.
Poate Grigore Iunian, poate Dincă Schileru, poate Tudor Vladimirescu, deşi era doar un popă care ţinea sub sutană sabia şi nu şi-a creat drum în politică prin ascuţimea vorbelor, ci a sabiei. Şi cam asta ar fi tot, în ceea ce priveşte panoplia cu figuri ilustre din istoria politică a judeţului Gorj. Poate Popa Şapcă, pentru că există o stradă cu numele lui? Sau poate Ceauşescu, pentru că a stat câteva luni în lagărul de la Târgu Jiu.
Spatiul dintre cei enumeraţi mai sus şi istoria recentă ar putea fi vidat şi vândut la bucată pe pungi pe care să nu scrie nimic. Cu ce se poate umple golul din istoria recentă a judeţului, cu ce se poate umple vidul de după 1989? Ce nume îi vin în minte omului de rând atunci când se gândeşte să numească un politician de marcă din zilele noastre?
Probabil că Manta, Morega, Mischie, Greblă, Manţog, Petrescu? O panoplie plină de mistreţi cu sau fără colţi, despre care nu poţi să spui nimic, fără note critice, legate de viaţa de familie, afaceri, legături cu cetăţeni din lumea interlopă, amante sau pur şi simplu prostie crasă, în cea mai pură formă, stilată, fardată sau deşănţată, pe faţă.
Unde mai pui că, pe alocuri, limba vorbită de indivizii respectivi se apropie de cea a băieţilor de cartier, mai ales pe la şedinţele de partid, în care sunt folosite intens organele masculine sau feminine.
Mai rămân zvonurile despre prefecţi care se tăvăleau cu dudui prin cabinet. Aproape toţi au preluat acest obicei, pentru că munca la stat e plină de responsabilităţi. Sau mai bine spus de iresponsabilităţi. Şi parcă e şi păcat, dacă ai la poartă o duduie bine înzestrată, să nu încerci rezistenţa mesei prefecturale.
Ce rămâne după aceşti mistreţi fără colţi? Nişte emisii poluante pe la conferinţele de presă, mărturii crocante, aproape arse ale unor pălăvrăgeli fără sens. Mai slabi decât ce a fost nu se poate, dar timpul ne învaţă că se poate: echipa Surupăceanu – Vlaicu a fost depăşită la amatorism de echipa Banţa – Dumitrescu, de exemplu.
Bine că nici nu trebuie să muncească sau să facă ceva, pentru a merita salariul respectiv, dar măcar să aibă faţă pentru posturile pe care le ocupă. Clasa politică şi administraţia are nevoie urgentă de o operaţie estetică, să dispară moacele acrite, de la sticla de sub birou sau de la chefurile până dimineaţa.
Pentru că este greu să baţi drumurile pe la atâtea pomeni şi chefuri organizate de un primar serviabil. Este greu să faci o şedinţă şi apoi să stai să nu te duci la un chef la Parc, peste drum. Şi când te duci în timpul programului după covrigi e o muncă.
Munca funcţionarului public înregimentat politic sau care a avut o pilă tare la un politician este greu de cuantificat. În întreg sistemul administrativ, raportul dintre trântori şi muncitori este extrem de mare şi probabil că un lucrător ţine în spate cinci piloşi.
Este aproape imposibil ca în orice birou de instituţie publică în care intri să nu fie prezentă câte o pilă, câte o molie leproasă care îşi roade timpul ce i-a mai rămas până la pensie. Aproape totul e murdărit de politică şi de politic şi politica, fiind mizerabilă, oamenii pe care îi atinge nu au cum să fie puri.
Până la urmă nici nu contează dacă un politician sau un funcţionar nu îşi face duş la suflet, dar măcar să facă treabă.
Cu ce rămâi, când e să pronunţi un nume de om politic valid? Cu o lehamite. Această lehamite a pus în gura omului de rând şi a introdus în limbajul curent cuvinte noi: manţogării sau a inventat altele, precum sanator.
Gorjul a fost totuşi judeţul care a dat ţării şi lumii câteva chestii inubliabile. Dacă vrei să caracterizi faptele reprobabile sau penale ale unui om, ce se potriveşte mai bine decât manţogăria?! Gorjul a mai dat lumii primii baroni şi primul politician sfânt încă din timpul vieţii.
Gorjul a mai dat lumii şi primul politician căruia nu i se poate măsura coeficientul de inteligenţă, pentru că nu a fost inventat încă testul care să măsoare capacităţi aşa de mici. Ar fi ceva dacă ne-am uni cu Ardealul, să scăpăm de Oltenia mamă. Probabil că viitorul stă în crearea unei regiuni din Gorj şi Hunedoara, că judeţul nu mai poate trăi singur, cu mistreţii cu colţi ruginii. Nişte ţărani!
Dinu Groparu
Scrie Comentarii (0) 14.10.2008. 21:38
De ce creşte PSD mare, când creşte mare?
Ionel Manţog a ars etapele şi a fost paraşutat din afaceri în politică şi nu pe uşa din dos, ci pe uşa din faţă, cu mare fală. Aşteptările sunt mari când eşti vedetă, iar căderea este mult mai dureroasă, când pici foarte repede din vârf. “A arde etapele” în politică înseamnă să nu cari valiza şefului de partid, să nu îi conduci maşina, să nu îi plăteşti facturile, să nu îl prinzi cu amanta, să nu restructurezi organizaţii locale, când îţi încredinţează un astfel de mandat de încredere etc. “A arde etapele” în politică înseamnă să sari peste faza în care spui tot timpul DA , în faţa şefului ierarhic, şi să începi prin a spune direct NU unor oameni care nici nu au auzit de tinem poatem şi care au tot aşteptat decenii, spunând NU, în speranţa că le va veni şi lor rândul. Un partid este ca o jucărie - dacă dai cu ea de toţi pereţii şi mergi cu ea pe teren accidentat, până la urmă se strică. Lego-ul lui Ionel Manţog a dat de mult faliment şi cineva ar putea să îi spună că jucăria s-a stricat. S-a stricat atât de rău, încât nimeni nu îşi dă seama cum de au funcţionat nişte piese de tractor pe o rabă.
Politica nu este atunci când introduci fisa şi ţi se prepară cafeaua şi poţi să o bei. Politica este atunci când politicianul este cel care prepară cafeaua. Sunt chestii de nuanţă pe care uneori nu le pricepi imediat după ce te-ai dat jos de pe o rabă, de pe un buldozer sau ai ieşit cu nasul din nişte hârtii pe care nu ştiai cum să le brodeşti, să bată cu legea.
Politica nu este atunci când faci o şedinţă cu tot biroul de conducere, trasezi sarcini, baţi cu pumnul în masă, îl critici pe cei răi, după care toată lumea părăseşte şedinţa, în concordie, iar tu rămâi să pui în aplicare proiectul despre care ai vorbit atâtea ore, fără să te bage nimeni în seamă. Poate că legitimitatea în faţa liderilor mai mici dintr-un partid nu se cumpără tot timpul cu bani. Poate că liderii ăia mai mici aşteaptă de mult să îţi ia locul. Este nevoie de tact şi de bici. Este nevoie de diplomaţie. Iar în politică diplomaţia înseamnă să ştii să spui cuţu-cuţu până pui mâna pe piatră. Pentru un politician vechi şi experimentat, acestea sunt lucruri pe care le poartă sub blana de animal politic. Pentru un novice, orice pas făcut poate fi fatal, pe termen lung. Dacă nu gândeşti pe termen lung în politică, rişti să nu îţi mai dai seama ce cauţi în sediul de partid respectiv şi să nu mai realizezi că tribuna te vrea de mult afară şi îţi cere schimbarea. Mai grav este că banca de rezerve e goală şi echipa ta riscă să joace în inferioritate numerică, în bătăliile politice, de obicei electorale, care urmează sau care vor urma.
PD-L este stârvul unui şobolan subnutrit, din care se hrănesc câţiva vulturi cu aripile rebegite şi cu ciocul în ghips. Nici măcar croncănit nu se mai aude pe la conferinţele de presă şi până şi jurnaliştilor s-a ajuns să li se tragă ţeapă, când sunt chemaţi să participe la conferinţe de presă invizibile şi se întorc din faţa sediului cu buza umflată.
Nici măcar nu se poate vorbi de criză la acest partid. În criză se află un pacient, la Reanimare, când medicii încearcă să îi extragă sângele de pe trahee şi să îi pompeze oxigen, în timp ce o asistenţă fumează deasupra muribundului.
Dacă pe vremea lui Pantelimon Manta, democraţii aveau nevoie de lupă pentru a-şi distinge partidul pe eşichetul politic şi liderul, la alegerile la care a candidat împotriva lui Florin Cârciumaru, în momentul de faţă au nevoie de un făraş pentru a strânge resturile jucăriei stricate de Manţog şi de le arunca la tomberonul comun pe care PD-L îl împarte cu PNŢCD. Doar au sediile vecine:
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (2) 08.10.2008. 06:31
Guvernele trec, cărbunele rămâne...
Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) şi Consiliul Judeţean Gorj au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, simpozionul cu tema “Cărbunele din Oltenia - soluţia sigură a energeticii româneşti”. Obiectivul declarat al simpozionului, desfăşurat la Sala Maură a prefecturii, a fost evidenţierea rolului şi a importanţei exploatării cărbunelui din Oltenia, precum şi utilizarea acestuia în termocentale, în vederea producerii de energie electrică şi termică pe plan regional şi naţional.
Marin Condescu, preşedintele FNME, a încercat încă odată să convingă parlamentarii şi guvernanţii de necesitatea creeri unui mare holding energetic în Oltenia, care ar rezolva o mare parte a problemelor din sistem. ”Vreau să încheiem un memorandum care să devină pentru viitorii guvernanţi, dar şi pentru actualii, material pentru stabilirea viitoarei strategii” a spus Condescu.
Trebuie făcut ceva şi trebuie făcut acum, repede
Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Rovinari: “Actuala tehnologie de la Rovinari provine din anii ’60. Această termocentrală a fost construită în anii ’70. Randamentul este undeva între 28 şi 32%. Este randamentul de proiect, pe care-l obţii după reparaţii capitale şi după modernizări. Modernizări, în accepţiunea noastră, înseamnă de fapt aducerea acestor instalaţii în starea de proiect, pentru că, de-a lungul anilor, s-au făcut tot felul de improvizaţii. Acum le aducem în starea de a funcţiona la 300 de MW, aşa cum este în proiect.
În lume, există la ora aceasta, pe cărbune inferior, termocentrale cu randament de 40 - 43%. Cum putem să rivalizăm noi - Rovinari, Turceni, Craiova - cu un grup care va răsări în doi - trei ani, probabil pe malul Dunării, cu cărbune extern, sârbesc, cum se aude. Este clar că ne va scoate de pe piaţă. Degeaba încercăm să băgăm bani, sute de milioane de euro, aşa cum ne-am angajat la Uniunea Europeană, în modernizarea şi aducerea acestor grupuri. Ele sunt net inferioare ca eficienţă tehnologiei anului 2008. Sunt sute de milioane de euro pe care trebuie să-i dăm pe modernizări, pe transportul şlamului în sistem fluid dens, pe instalaţii de desulfurare, iar aceste centrale noi, dacă se vor face, se vor face avându-le deja instalate.
Soluţia pentru ca acest bazin energetic să rămână şi să fie viabil este să facem grupuri noi. Şi la Rovinari şi la Turceni şi la Craiova există capabilităţi. Au fost grupuri care au fost casate, tăiate, îndepărtate, dar infrastructura a rămas. Avem staţie electrică, la Urecheşti, de 400 kv, putem chiar exporta. Avem alimentarea cu cărbune, avem sistemul de răcire, turnuri de răcire de la fostele grupuri 1 şi 2, avem infrastructură pentru asta. Dar, vedeţi, suntem la nivel de director general, de executrivi. Este foarte greu. Este ca şi când tarabagiul de la piaţă îşi caută împrumut la bancă, pe când lucrul acesta ar trebui să-l facă şeful, cel care deţine taraba. Este foarte greu să prospectăm noi, la nivelul nostru, piaţa, să găsim foarte repede soluţii. Pentru că, în general, lucru acesta se întâmplă la nivel de ministere, la nivel de guvern. De acolo ar trebui direcţionaţi spre noi.
Dar, dacă vom continua să băgăm sute de milioane de euro în modernizări, pe grupuri energetice cu eficienţă de 30%, nu avem nici o şansă să mai vorbim despre aceste complexuri, zece ani de acum încolo. Poate voi supăra pe mulţi prin ceea ce spun, dar aceasta este realitatea.
Sunt şi alte probleme de ordin intern. Complexurile astea sunt cei mai mari angajatori din zonă împreună cu SNLO. Plătim salarii de peste 1.000 de dolari, venituri nete, în mână, salarii medii. Avem aproape 5.000 de oameni, împreună cu Termoserv-ul, care beneficiază de aceste drepturi. Dacă s-ar întâmpla, Doamne fereşte, ceva cu aceşti mari angajatori şi, în special cu temocentralele, pentru că SNLO nu ar putea exista decât pe lângă ele, această zonă, monoindrustrială, dependentă total de energetică, ar dispărea de pe harta industrială a României.
Trebuie făcut ceva. Trebuie făcut acum, repede, pentru că timpul trece, şi ca să rezistăm în sistem concurenţial cred că singura soluţie este căutarea rapidă a unor investitori, a unor parteneri care să ducă la crearea de capacităţi noi.
Situaţia reală din Rovinari este: 100 de milioane de euro pentru fluidul dens şi 170 de milioane de euro pentru partea de desulfurare. Pentru astea avem finanţări în acest moment. Avem contracte sau o să avem foarte curând pentru fluid dens. Pentru desulfurare avem finanţare, deja trebuiau să înceapă lucrările, mai sunt probleme de design, de proiectare. Oare nu este mai bine să ducem două grupuri în loc de patru câte avem, în proiectul ăsta, iar cu banii cu care ar trebui să le modernizăm pe celelate două, să fie partea noastră, aportul nostru într-un grup nou, alături de altă companie?
Noi avem studii de prefezabilitate, de fezabilitate, putem sta la dispoziţia oricui care se doreşte interesat în această dezvlotare. Dar, încă odată, lucrurile acestea trebuie făcute repede pentru că timpul trece, şi trece în defavoarea nostră. Nu cred că poate face nimeni abstracţie de 240 de milioane de tone de cărbune care înconjoară Termocentrala Rovinari. Să nu fie prea târziu şi să ne trezim fără utiliate pentru acest cărbune”.
Avem nevoie de un cadru legislativ adecvat
Eugen Davidoiu, director general al SNL Oltenia: “Aceasta este realitatea, SNLO nu face altceva decât să vină în completarea necesarului de cărbune de la complexurile energetice din Oltenia. Lucru care este anormal şi nu este benefic nici pentru complexuri şi nici pentru noi. De fapt, de aici porneşte prima problemă, ca fiind o marfă care vine în completarea alteia, creează sincope şi implicit ne creează dificultăţi.
Dar, vorbind de cărbunele din Oltenia ca soluţie sigură a energeticii româneşti, înseamnă că pornim de la strategia energetică a României în care nu se regăseşte strategia minieră. Este doar stipulată, pe ici pe colo, dar, până la urmă, asta avem ca instrument legal, H.G. 1069/2007. Dacă ar fi să ne uităm în acest act normativ, vorbim despre obiective stategice ale României, despre siguranţa energetică. Unul dintre obiective este creşterea siguranţei energetice prin asigurarea necesarului de resurse energetice şi limitarea resurselor energetice din import. Nu putem vorbi despre siguranţă energetică, despre securitate naţională, dacă nu vorbim despre sursa primară a unei părţi din energia produsă de România şi aceea în termocentrale. Aceasta reprezintă 40% din energia produsă în România, iar cărbune reprezinată 70 –80% ca pondere în producerea energiei termice. A fi sau a avea o energie eficientă, produsă eficient, înseamnă a avea o sursă, adică un cărbune produs în condiţii de eficienţă. Ori, ca să produci cărbune în condiţii de eficienţă trebuie să fi un operator minier eficient. Vreau să anunţ că 2007 a fost primul an în care operatorul minier, în speţă SNLO, a avut un profit net realizat în codiţii de eficienţă economică. Ne confruntăm cu foarte multe probleme, în primul rând avem o sursă pe care trebuie să o exploatăm, funcţionăm în condiţii de piaţă energetică competiţională, din păcate ne mulăm după cererea beneficiarilor noştri, o cerere a unei pieţe captive. Depindem de eficienţa dumnealor şi trebuie să venim cu aportul eficienţei noastre. Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm în prezent o reprezintă cererea de cărbune şi livrarea acestei cereri (…)
Concluzia este una singură, avem resursa energetică. Este o resursă sigură şi eficientă care poate să producă energie în condiţii eficiente. Trebuie să o gestionăm cât mai bine. Pentru asta avem nevoie de un cadru legislativ adecvat, şi aici este rolul celor care ne conduc. Al meu, ca director general al SNLO, este acela de a asigura cărbunele energetic la nivelul cererii, de a asigura eficienţa economică a acestei societăţi. De a putea livra acest cărbune şi a putea să ne plătim datoriile către stat şi furnizori, să plătim salariile celor aproape 10.000 de colegi pe care îi avem. Nu este uşor pentru că sunt multe provocări şi sunt multe acţiuni interne şi externe care vizează destabilizarea acestei societăţi. Este păcat că de multe ori SNLO este privită ca o redută. Aş prefera ca intenţiile politice să fie unele care să ne susţină. Nu contează cine conduce această activitate, contează ca această activitate să fie eficientă şi să poată susţine interesul naţional şi siguranţa energetică a României. Contează să existe în continuare cele 9.000 de locuri de muncă.
Vreau să vă spun că am finalizat vineri (21.03.2008 n.r.) contractul de muncă pe 2008. Cred că partenerii noştri sociali sunt multumiţi de modul în care au decurs şi s-au finalizat negocierile. Reprezintă un pas important în activitatea noastră, am finalizat acest contract sper în condiţii de eficienţă. La sfârşitul anului ne-am propus să livrăm şi avem contractate 19 milioane de tone de lignit. Este o cantitate importantă faţă de cât produc complexurile energetice prin carierele proprii, dar, din păcate, am spus, este un lignit care vine în completare. Drept pentru care, strategia noastră este foarte greu de instrumentat.
Sugestia mea ar fi ca toţi factorii politici, toţi factorii decizionali, să-şi dea în sfârşit mâna pentru ca această resursă energetică să fie exploatată în condiţii de eficienţă, iar SNLO să fie lăsată să lucreze pentru a asigura cărbunele energetic al României”.
Oltenia de Nord a fost tratată ca o colonie
Marin Condescu, preşedintele FNME: “Nu este un secret pentru nimeni, resursele de petrol se vor epuiza în următorii 40 de ani. Cea mai sigură resursă pentru energie rămâne cărbunele care, în următorii 100 de ani, dacă nu se va descoperi o alternativă, va fi atractiv, şi din punct de vedere al preţului şi din punct de vedere al rezervelor. Credem că, în ultima perioadă, Oltenia de Nord a fost tratată ca o colonie. A fost secătuită de resurse financiare şi nu s-au întors înapoi fonduri pentru crearea de alternative şi nici pentru investiţii în infrastructură.
Industria minieră din România a parcurs un program dur de restructurare, început în 1997, când pentru funcţionarea ei se acordau subvenţii de un miliard de dolari. Am ajuns acum, numai din Oltenia de Nord să aducem la bugetul statului peste 10 mii de miliarde, ceea ce arată că a fost o restructurare dură, dar am atins aceste performanţe. Părerea nostră sinceră este că nu vor veni investiţii în acest sector, că nu va fi elaborată o strategie clară în care guvernul să-şi asume. Eu sunt convins că specialiştii noştri de astăzi, care vor vorbi foarte mult şi documentat, vor reuşi să arate că într-adevăr, pentru România şi pentru Uniunea Europeană, regiunea Oltenia, atât în ceea ce priveşte rezervele de cărbune cât şi hidro, poate să fie o zonă atractivă. Eu cred că trebuie să vorbim foarte puţin şi domnii directori generali să prezinte imporanţa activităţii care o conduc. Iar oamenii potenţi, de perspectivă, să ne spună ce se poate întâmpla şi care este calea pentru a reuşi împreună să nu distrugem singura ramură economică în care România poate să mai joace un rol important.
Din punctul nostru de vedere, rolul pe care-l vor juca preşedinţii consiliilor judeţene în viitor va fi mult mai mare decât cel actual. Avem în vedere alegerea nominală şi puterea de care se vor bucura prin acest vot. Credem că resursele locale, care sunt de importanţă naţională, vor putea să fie mult mai bine gestionate. Şi cred că noi toţi vom avea un sprijin mult mai mare după ce alegerile locale vor fi finalizate”.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0) 26.03.2008. 07:05
Cine se află în spatele „celui mai mare jaf din Oltenia“?
În emisiunea “Cu cărţile pe faţă” difuzată de Antena 1 Târgu Jiu, la sfârşitul săptămânii trecute, invitaţii realizatoarei Gabriela Mladin au fost întrebaţi cine cred că se află în spatele “celui mai mare jaf din Oltenia”, după cum îl cataloghează o parte a presei.Laurenţiu Ciurel, director general CE Rovinari: 
Şirul coincidenţelor mă duce cu gândul că tot ce s-a întâmplat nu poate fi întâmplător. Am discutat aici, cinci - şase aspecte care clar duc la concluzia că acest “bidon” a fost plănuit de la bun început să fie înţepat şi scurs în condiţiile în care se întâmplă acum. Cine se află în spate? Tot nişte băieţi deştepţi, de data asta din partea minieră. Nu pot să fac acuzaţii, dar, aparent, una dintre rotiţe nu are cum să nu fie domnul Manţog.
Eugen Davidoiu, director general SNLO: 
Nu aş putea să fiu obiectiv şi să spun cine se află în spatele afacerii. Am constatat, însă, că mecanismul este pregătit de foarte mult timp. Asta ar putea fi o explicaţie. Este premeditat, mai mult ca sigur. Nu cine, ci câţi se află în spatele acestei poveşti, atât pe orizontală cât şi pe verticală? Eu o să observ, probabil, la un moment dat, cine este capul acestor lucruri, pentru că demersurile pe care le voi instrumenta în continuare mă vor conduce către anumite opinii şi acţiuni care vor surprinde pe mulţi. Pentru că încă nu sunt dispus să fiu director general al acestei societăţi, să nu fac nimic şi să aştept reacţia ministerului. Voi face cât de curând demersuri în nume propriu şi probabil voi ajunge la cauze şi nu la efecte. Indiferent cât va costa acest lucru. Le spun celor care se află în spate, drumul până la a pune mâna pe acţiunile SNLO este foarte lung.
Sper că instituţiile statului să vină să controleze nu numai contractele la SNLO ci, practic, viaţa SNLO-ului ar trebui controlată.
Toni Mihail Greblă, director Patromin: Este evident că în spatele acestei situaţii se află interese. Şi se află interese financiare majore. Aceste cercuri, care au aceste interese financiare majore, pot să şi le valorifice cu complicitatea unor factori de înaltă decizie din cele două ministere. Ministerele pot fi acuzate cel puţin de ajutor de complicitate prin inacţiune, nu fac nimic. Îi lasă pe alţii să-şi facă jocurile. După părerea mea, grupul are foarte puţine legături cu judeţul Gorj. Este un grup exterior judeţului în care s-ar putea să mai existe câteva cozi de topor din Gorj. Ceea ce susţin eu cel mai mult este că până nu stabilim reguli clare, nu putem să ne păzim întotdeauna de cei care vor să pună mână pe cât mai mult din avuţia naţională. Noi nu avem nicio regulă, la minister nu se ştie nimic, acolo bate vântul. Eu, dacă eram ministru, astăzi, dacă nu eram eu în judeţul Gorj, trimiteam un secretar de stat pe parte de minerit, un secretar de stat pe parte de finanţe să încerce pe de-o parte să liniştească totuşi opinia publică asupra acestui scandal, iar pe de altă parte, să propună o soluţie de rezolvare. Tocmai de asta zic că pe minister îl interesează foarte puţin ce se întâmplă aici. Domnul director general Laurenţiu Ciurel spunea că de mineritul şi de energetica din Gorj toţi guvernanţii şi-au adus aminte numai în situaţii de criză. Acum nu suntem într-o astfel de situaţie, şi pe cei de la Bucureşti nu-i interesează mineritul şi energetica din Gorj.
Ion Răuţ, director resurse umane CE Turceni: În spatele acţiunii se întrepătrund planuri atât politice cât şi sindicale. Chestiunea ar fi să vedem cine a “patronat” lucrurile în minerit şi energie în acestă perioadă, când s-au întâmplat toate aceste evnimente. Vom vedea că a existat şi un partid, şi anume PD-ul, care, după pătrerea mea, trebuie să aibă responsabilitatea politică şi să spună ce a făcut. Despre această chestiune aţi vorbit dumneavoastră, presa, şi câţiva oameni, foarte puţini din judeţul acesta.
Vasile Popeangă, finanţist: 
După părerea mea, acum a ieşit în evidenţă faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are conducere. Eu m-am mai exprimat şi cu alte ocazii că trebuie să realizăm odată că oamenii de performanţă, chiar dacă sunt ei politici, trebuie să ocupe aceste funcţii pentru că totul pleacă de la vârf. A doua chestiune este că o să scrieţi dumneavoastră cât o să vreţi, dar dacă este croit să se întâmple acest lucru, se va întâmpla, şi nu se va putea face nimic. Pentru că nu întâmplător sunt aceste lucruri premergătoare, ele au fost analizate dinainte. Şi ce reaţie va avea presa, şi ce se va putea face şi care sunt paşii următori. Nu întâmplător se vehiculează ce se va întâmpla în Gorj cu construirea altor complexuri energetice.
Eugen Măruţă, jurnalist: Piesa aceasta eu am mai văzut-o în ultimii ani în România, dar actorii diferă în momentul ăsta. Personal, credeam că nu se va mai putea întâmpla în Romania, din Uniunea Europeană, o asemenea bombă, deocamdată de presă, dar o să fie mai târziu şi o bombă economică. Cert este că Marin Condescu, în acest moment, şi cred că în ultimii 18 ani, a fost cel mai redutabil politician al judeţului Gorj. Politician, chiar politician, numai că lumea l-a văzut sindicalist. A reusit să schimbe foarte multe în acest judeţ, nu ştim dacă în bine sau în rău. Cert este că a influenţat politica acestui judeţ, prin acţiunile pe care le-a făcut, e adevărat subteran, pentru că-i place acest subteran, şi-n politică şi-n viaţa economică. Marin Condescu nu va apărea în această poveste în faţă. Va apărea cu totul altcineva. Marin Condescu şi minerii acestuia trebuie să ştie un lucru că Marin Condescu are în spate 9000 de mineri, dar Marin Condescu este votat doar de 200 de lideri de sindicat, din patru în patru ani. Cred că este un lucru destul de important pe care minerii l-au uitat, minerii de la bandă, minerii din subteran. Marin Condescu reprezintă de fapt doar 200 de lideri de sindicat în acest moment.
Cosmin Pigui, jurnalist: 
Cred că este prima dată când Marin Condescu îi înşală cu adevărat pe mineri. Îl cunosc, am avut încredere în Marin Condescu, dar trebuia să se implice şi era normal să explice măcar membrilor de sindicat ce se întâmplă. Este clar că nu poate garanta prin această lovitură condiţiile de lucru pentru membri de sindicat, iar lipsa de reacţie a acestuia mă pune foarte grav pe gânduri. Cred că fotbalul i-a luat minţile. Marin Condescu trebuia să iasă, să se lege în lanţuri în faţa Guvernului, să-şi pună spânzurătoarea de gât, să spună că nu se poate accepta aşa ceva. Normal era să reacţioneze. Eu cred că într-o asemenea situaţie, Traian Basescu nu ar mai trebui să se certe cu Chiuariu, ci să se implice într-o situaţie de siguranţă naţională. Asta-i chiar de competenţa CSAT-ului.
Aproape 66% din acţiunile SNLO aparţin, de o lună, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi executorie, lichidatorului judiciar BNP Consult.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a decis să facă recurs la Curtea de Apel Craiova, iar conducerea SNLO, pentru a obţine o amânare, fie ea şi pentru o perioadă scurtă de timp, a depus la Tribunalul Gorj o cerere prin care se urmăreşte împiedicarea BNP Consult să treacă la valorificarea celor 66% din acţinile SNLO.
Astăzi, 19 decembrie, Tribunalul Gorj se va pronunţa în ceea ce priveşte cererea SNLO şi tot astăzi va avea loc Adunarea Creditorilor unde se va vota, printre altele, confirmarea sau înlocuirea lichidatorului judiciar pentru ICM SA.
Luca Marinescu
Scrie Comentarii (0) 19.12.2007. 06:59
“Mişcarea sindicală ar trebui să răspundă de dezastrul economiei”
Fostul locotenent a lui Cozma, Constantin Creţan, fostul vicepresedinte al Federaţiei Sindicatelor Miniere Rovinari, a lansat sãptãmâna trecutã o serie de atacuri dure la adresa miscãrii sindicale din minerit si a liderilor acesteia.
Creţan se aflã de doi ani si trei luni la Penitenciarul de Maximã Siguranţã Târgu Jiu, unde executã o condamnare de cinci ani pentru subminarea economiei naţionale, în urma evenimentelor de la Costesti – Vîlcea, din ianuarie 1999.
Am selectat si redãm pentru cititorii nostri pasajele cele mai importante ale interviului difuzat la sfârsitul sãptãmânii trecute de Antena 1 Târgu Jiu.
Sindicatele nu reprezintã cu adevãrat oamenii
Miron Cozma a fost arestat în 1996. În acea vreme, eu eram lider de sindicat, vicepresedinte la Federaţia Sindicatelor Miniere Rovinari. Privitor la liderii de sindicat pot sã vã spun mult mai multe, pentru cã, miscarea sindicalã din România, si acum, în momentul de faţã, ca si în anii trecuţi, este o miscare care nu reprezintã cu adevãrat oamenii si muncitorii. Nu vorbim de implicarea în grave acte de corupţie ale liderilor de sindicat si înavuţirea lor peste noapte.
În acel moment, eu mi-am respectat mandatul încredinţat de cãtre minerii de la Rovinari si am considerat cã este corect sã-mi apãr un coleg de sindicat. Nu aveam o relaţie specialã cu Miron Cozma, dar am considerat cã este un lucru drept. Din acel moment am început o campanie pentru eliberarea lui. Mi-a fost foarte greu, îmi pare rãu cã o parte din presã nu spunea purul adevãr. Am avut multe deplasãri în strãinãtate, am contactat organizaţii sindicale foarte importante, independente, din Europa si chiar din America. Am început acea campanie internaţionalã sprijinit de câţiva lideri de sindicat din România.
Adevãraţii vinovaţi,
sunt afarã
Bineînţeles cã putem vorbi si de baronul Condescu, pe care mi l-as dori sã-l am lider aici în penitenciar. Eu nu am ucis, nu am omorât pe nimeni, nu am avut o amendã penalã în viaţa mea. Am doi copii studenţi care aveau nevoie de mine. Cei care trebuia sã plãteascã, adevãraţii vinovaţi, sunt afarã. Deci, în actele de corupţie la nivel de judeţ Gorj, Condescu este omul numãrul unu.
Aici, în penitenciar, au fost doi directori, pentru casele expropriate. Ei sunt niste copii mãrunţi comparativ cu cei care s-au îmbogãţit de pe zona expropriatã. Eu am sesizat ani întregi acest lucru. Primul om care a furat din minerit, cunoscând anumite probleme, a fost Marin Condescu. A cumpãrat case din zonele expropriate, proprietarului de drept i-a oferit un loc de muncã. Dupã aceea, au început acele documente în înţelegere cu primãriile, cu divizarea de proprietãţi si au luat mii de miliarde. I-a despãgubit chiar si pentru tufele de mãces si arbustii crescuţi. I-a despãgubit cu nuci, cu tei, viţã de vie. Nu mai vorbim de alte afaceri, în care a urmãrit sã lichideze anumite unitãţi din industria minierã, iar dupã aceea le-a privatizat, fãcându-si societãţile proprii. Li s-a încredinţat în minerit lucrãri fãrã licitaţie si de aici a început îmbogãţirea lor. Din punctul meu de vedere, ei ar trebui sã rãspundã, pentru ce s-a întâmplat în România. Miscarea Sindicalã ar trebui sã rãspundã de dezastrul economiei, pentru cã ei au distrus-o.
Liderii de sindicat, generali fãrã armatã
Liderii de sindicat care acum se laudã cã reprezintã miscare sindicalã, nu sunt altceva decât generali fãrã armatã. Ei au niste statute proprii în care, cu ajutorul unor delegaţi plãtiţi, sunt alesi pe viaţã. Singurul expus la vot general a fost Miron Cozma. Un lider de sindicat ca sã fie reprezentativ trebuie sã fie ales de mase, nu pe conferinţe la Herculane, Bucuresti, pe litoral, cu banii sindicatelor. Am fost printre primii lideri de sindicat alesi, la nivel de sectoare. Îi cunosc destul de bine pe aceia care acum au ajuns baroni sindicali si foarte înavuţiti. Înainte, starea lor materialã era oribilã, pregãtirea lor nu mai vorbesc. Pentru cã nu diploma reprezintã un om, diploma de Herculane, de mari juristi… Atunci erau lãcãtusi, erau excavatoristi, dar cu adevãrat reprezentau oamenii.
Militând pentru Miron Cozma, am reusit din 1996 pânã la eliberarea lui în 98 sã-i îmbunãtãţesc imaginea peste hotare.
S-a încheiat un protocol între Ciorbea, Hossu si Condescu de lichidare a mineritului. Iniţial, în acel protocol, pe care-l deţin, se semna restructurarea în minerit si se spunea cã se vor asigura alternative. În momentul când Miron a iesit din puscãrie pentru o scurtã perioadã, a gãsit mineritul decimat. A fost singurul om care a riscat si asta l-a costat.
Niciodatã eu nu am fost de acord cu acel protocol. Condescu si cu ceilalţi lideri de sindicat l-au semnat fãrã stirea liderilor de sindicat. În principiu eram de acord cu restructurarea, dar nu în forma de a lichida mineritul, de a lãsa oamenii pe drumuri, iar dupã aceea sã se facã unitãţi prestatoare si sã se îmbogãţeascã. Sunt o groazã de afaceri necurate pe care eu, când voi iesi de aici, nu le las nerezolvate.
Din 265 de lideri cercetaţi s-au pus presiuni doar asupra mea
Am devenit un mare incomod pentru ei. Sunt singurul lider de sindicat, care din 97 si pânã la arestarea mea, în 2005 am prestat muncã si activitate în producţie. Fãceam muncã sindicalã în afara programului, în libere, în concedii.
Dacã ei se deplasau pe banii companiei în strãinãtate, eu mã deplasam pe banii proprii sau ajutat de organizaţiile sindicale pentru a lupta sã-l eliberez pe Miron Cozma.
Am fost condamnat pentru participarea improprie la subminarea puterii de stat. Şi aici iar am multe sã vã spun.
La evenimentele din 1999, am participat 265 de lideri de sindicat numai din Compania Naţionalã a Lignitului Oltenia, asa zisã, acum SNLO.
Toţi cei 265 de lideri de sindicat au fost cercetaţi, dar presiuni s-au pus doar asupra mea. Eram incomod lor, deoarece am sesizat si am fãcut demersuri împotriva lor si a directorilor. Problema expropierilor si afacerilor din SNLO eu le sesizam din 1996 - 1997. Nu s-a luat nicio mãsurã. S-a întâmplat doar odata când au pus sechestru pe proprietãţile fostului director general Baican, ale directorului economic Pistriţu. Poate vã aduceţi aminte de greva din 94. De atunci eram incomod, pentru cã presiunea strazii m-a fãcut sã nu cedez la schimabrea directorului general. De fapt atunci a fost trãdarea lui Condescu. Pânã atunci Condescu a fost altfel de om. Din 1994 s-a compromis. Deţin documente si dosarul cu biletele de tratament care este afacerea liderilor de sindicat. Acest dosar zace pe undeva prãfuit, pe la procuraturã si politie si nu a fost niciodatã soluţionat. Pe Condescu si pe Temelescu trebuie sã-i astept în puscãrie. Ei au fãcut fraude, falsuri si uz de fals. Persoane publice foarte importante s-au folosit de biletele minerilor mergând în staţiuni.
La penitentiar ar trebui sã vinã mulţi lideri de sindicat
Sunt în penitenciar de doi ani si trei luni, nu am creat probleme, îmi vãd de treaba mea. Aici am gãsit un sistem care nu m-a deranjat sau m-a sicanat. Lucrez pe lângã un compartiment de reeducare, reinserţie socialã cu detinuţi. Conducerea penitenciarului mi-a dat posibilitatea sã scriu o carte, “Istoria miscãrii sindicale din minerit din Oltenia dupã 1990”.
Cozma a contactat-o pe soţia mea, urmãreste redeschiderea procesului. Şi cred cã redeschiderea procesului ar fi cea mai bunã cale, pentru cã la penitentiar ar trebui sã vinã mulţi lideri de sindicat. Eu pot sã probez cã Temelescu a avut o intervenţie la nivel de procurori pentru a scãpa din acel dosar. De asemenea, Pãunescu de la Vâlcea a avut implicaţii foarte mari. La mine nu se dovedeste cã as fi lovit pe cineva la aceste mineriade. Eu doar am condus oamenii, dar fãrã sã trec la acte de violenţã. Niciodatã nu se va dovedi cã eu sau colegii mei am lovit pe cineva. Dar eu pot sã probez cã Viorel Temelescu a lovit un ofiţer de poliţie în cadrul acestor miscãri.
Mai fac o precizare: l-am ajutat pe Cozma si financiar cu familia, cu ajutorul organizaţiilor sindicale din Germania si Franţa. Am reusit sã-i ajutãm lunar familia.
As dori în primul rând, nu libertate pentru mine, cer sã se facã dreptate în actele de corupţie din mineritul din Oltenia si Valea Jiului.
Vreau dreptate si reluarea tuturor dosarelor penale în care sunt implicaţi. Nu este o rezolvare trimiterea în puscãrie a doi directorasi fãrã minte, Dãdãlãu si Ceusescu. Trebuie sã plãteascã toţi pentru ce au facut.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1) 12.12.2007. 00:03
