Olteanu şi Condescu se ceartă pe ordonanţă
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a acuzat PD-îştii gorjeni şi spune ca Guvernul nu va servi interesele “grupării pediste” de la Gorj, care urmareşte preluarea sistemului energetic din Oltenia, ci va realiza o privatizare transparentă a complexurilor energetice.
”Constat cu interes pornirea nesaţioasă a grupării pediste de la Gorj, formata din domnii Condescu şi Manţog, şi aflată sub înaltul patronaj al domnului Radu Berceanu, prin care se urmareşte preluarea sistemului energetic naţional şi în special a zonei energetice bazate pe carbune din Oltenia. Interesele lor nu vor fi servite de actualul Guvern care va realiza o privatizare transparenta a complexurilor energetice la care să participe actori importanti”, a spus Bogdan Olteanu.
Olteanu a mai declarat că Executivul nu intenţionează să privatizeze aceste complexuri cu “cei care de-a lungul acestor ani au jefuit şi au dus de râpă mineritul de cărbune din România”.
El a spus ca liderului sindical al Federatiei Mine Energie, Marin Condescu, şi fostul secretar de stat Ionel Manţog vor avea relaţii cu Parchetul, mai de graba, în calitate de inculpaţi.
Federatia Nationala Mine Energie (FNME) îl va da în judecată pe presedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, pe care îl acuză că blochează de aproape un an punerea în discuţia Camerei a Ordonanţei de Urgentă privind complexurile energetice, a declarat, săptămâna trecută, liderul sindical Marin Condescu.
Presedintele FNME, Marin Condescu a declarat, că Olteanu blochează intenţionat de aproape un an punerea în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor a Ordonantei de Urgenţă a Guvernului 101/2006, prin care complexurile energetice sunt transferate de la Ministerul Economiei la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
19.03.2008. 06:13
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.


























Comentează
Ziarul Gorjului nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu