Condescu negociază voturile minerilor
Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, a anunţat că va discuta în perioada următoare cu partidele politice posibilitatea acordării de sprijin în campania electorală, în anumite condiţii.
Liderul sindical a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Jiu, că FNME are o listă de „revendicări”, listă care va fi discutată cu partidele care pot să se implice în formarea viitorului Guvern, după alegerile din toamnă. Conform acestuia, partidul sau partidele care vor include în programele lor de guvernare cât mai multe din revendicările sindicatelor vor beneficia de susţinere în campania electorală din partea Federaţiei Naţionale Mine Energie.
„Negociem cu toate partidele care pot forma Guvernul şi care îşi asumă în strategia lor economică de guvernare organizarea producătorilor de cărbune din Oltenia şi Valea Jiului în două complexuri energetice, precum şi sprijinirea construirii de noi grupuri energetice în Oltenia, la Plopşoru şi Motru. De asemenea, cerem acordarea de licenţe de exploatare pe 50 de ani în perimetrele miniere din Oltenia, precum şi o lege a exproprierilor pentru utilitate publică şi reglementarea proprietăţii în domeniu”, a menţionat Condescu.
Liderul sindical a declarat că, în plus, FNME solicită aprobarea prin lege a unui program social care să cuprindă pensionarea şi acordarea pensiei în funcţie de grupa de muncă, precum şi reglementarea situaţiei persoanelor care au fost pensionate până în anul 200. Sindicatele mai vor pensionarea anticipată a unor membri, protecţie socială în zonele monoindustriale şi pregătirea profesională, calificarea şi recalificarea personalului. De asemenea, Condescu afirmă că, în cazul în care guvernul viitor va fi format dintr-o alianţă de partide, „coordonarea sectorului minier şi energetic va aparţine partidului cu care se încheie protocolul”. Conform acestuia, Federaţia Naţională Mine Energie analizează posibilitatea de a susţine punctual un anumit candidat dintr-un colegiu, existând posibilitatea ca, într-un alt colegiu, să fie susţinut candidatul unui alt partid.
Sindicatele miniere au mai avut un astfel de protocol încheiat în 1996 cu fosta Uniune Social-Democrată, condusă de Petre Roman în acel moment, la alegerile din 2004 preşedintele Traian Băsescu beneficiind în turul doi de susţinerea sindicatelor conduse de Marin Condescu.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1)
20.08.2008. 07:22
Chefuri pentru ortaci, de ziua lor
Minerii din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi-au sărbătorit ziua, prin mese festive şi petreceri organizate la fiecare exploatare minieră. Administraţia le-a oferit angajaţilor SNLO o primă de 400 de lei, în tichete cadou cu această ocazie, tichetele fiind împărţite în cursul săptămânii.
Minerii au lucrat doar vineri, de ziua lor, sâmbătă şi duminică fiind nelucrătoare, duminică fiind organizate bâlciuri în zăvoaiele de la Motru, Câlnic şi Berbeşti. Mesele festive au fost organizate la fiecare exploatare, după ce minerii şi-au încheiat programul de lucru.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
20.08.2008. 07:20
Cifra de afaceri a CE Rovinari, în uşoară creştere
Profitul brut al CE Rovinari a înregistrat o scădere, de la 86,9 milioane de lei în primul semestru din 2007, la 54 de milioane de lei în primul semestru din acest an. Cifra de afaceri a companiei a fost în uşoară creştere, de la 401,7 milioane de lei în primul semestru din 2007, la 420,7 milioane de lei în perioada similară a acestui an. Complexul Energetic Rovinari este producător de energie electrică şi a fost înfiinţat la 1 aprilie 2004. Acţionariatul companiei este format din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deţine 76,27% din acţiuni şi din Fondul Proprietatea, care are 23,73% din acţiuni.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
20.08.2008. 07:19
Creşte exportul de energie electrica
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, resursele de energie primară şi cele de energie electrica au crescut în primul semestru din acest an cu 1,5%, respectiv 8,7%, fata de
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
20.08.2008. 07:18
S.N.L OLTENIA - COMUNICAT DE PRESĂ
Conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia constată cu indignare şi dezavuează modul eronat în care anumite publicaţii, radiouri şi posturi de televiziune locale prezintă aspecte legate de activitatea societăţii. Delaţiunea, prezentarea prin omisiune sau scoaterea din context a unor date, lipsa unei documentări prealabile, trunchierea informaţiilor şi prezentarea lor în mod tendenţios, servilismul faţă de unele grupuri de interese sunt doar câteva aspecte ce transpun, în fapt, intenţia unor jurnalişti de a manipula opinia publică, în dispreţul celor mai elementare principii deontologice.
Din acest punct de vedere considerăm că, atacurile murdare, fără bază reală, îndreptate împotriva S.N.L. Oltenia sunt rodul unei încălcări flagrante a dreptului la liberă informare a cetăţeanului. Conducerea S.N.L. Oltenia este conştientă de aceste aspecte şi nu răspunde modului mizerabil în care unii aşa zişi reprezentanţi ai mass-media consideră să respecte adevărul.
În ciuda presupusului dezastru, despre care se tot vorbeşte în paginile sau emisiunile unei prese aservite, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia este o societate comercială profitabilă graţie unui management performant pus în aplicare de actuala conducere a societăţii.
Este bine cunoscut faptul că, eficienţa activităţii unei societăţi comerciale este apreciată prin prisma indicatorilor de eficienţă, în speţă de indicatorul de lichiditate curentă, care oferă garanţia datoriilor curente din activele curente, şi care, la SNLO era la data de 30.06.2008 în valoare de 2,31, valoare pozitivă după cum apreciază analiştii economici, valoare acceptabilă fiind în jurul cifrei 2. Un alt indicator care vine să confirme trendul pozitiv pe care se află societatea este cel al lichidităţii imediate, care la SNLO este de 1,64. Totodată, rata solvabilităţii globale fiind de 504,66 %, acesta fiind un indicator foarte bun.
Trebuie menţionat faptul că, scoaterea din context a datelor din raportul pe primele şase luni de activitate, prezentat recent Consiliului de Administraţie, modul tendenţios în care au fost oferite opiniei publice, nu reprezintă instrumente de analiză, neputând oferi o imagine asupra eficienţei economice a S.N.L. Oltenia.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
20.08.2008. 07:17
CNE înfiinţată până la toamnă
Teodor Atanasiu, preşedintele AVAS a declarat săptămâna trecută că viitoarea Companie Naţională de Energie (CNE) ar putea fi constituită în acest an, până la începutul sesiunii parlamentare din toamnă.
Atanasiu a spus că există un aviz de oportunitate al Comisiei Europene şi că acest Proiect de Hotărâre de Guvern are şi avizul consiliului concurenţei şi nu încalcă legislaţia sau directivele europene.
Referitor la cei care sunt împoptriva înfiinţării CNE, preşedintele AVAS a declarat că: „ Sunt probleme personale sau de grup ale unor lideri de sindicat sau ale unor partide politice“.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
13.08.2008. 12:02
AVAS are drept de iniţiativă legislativă
Referitor la declaraţiile apărute în mass media cu privire la înfiinţarea Companiei Naţionale Energetice, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului face următoarele precizări: Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare, proiectele de legi se elaborează ca urmare a exercitării, potrivit Constituţiei, a dreptului de iniţiativă legislativă.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, este o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, potrivit art. 1 alin. (2) din OUG nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, cu modificările ţi completările ulterioare.
Astfel, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, potrivit art. 1 lit. a) din HG nr. 1226/2007 - pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum ţi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, AVAS are dreptul să iniţieze proiecte de documente de politici publice şi proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuţiilor şi domeniului său de activitate.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
13.08.2008. 11:50
Peste 400.00MWh de la CER, vânduţi pe bursă
Volumul tranzacţiilor cu energie electrică pe primele şapte luni din acest an îşi menţine trendul ascendent, pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale, fiind tranzacţionate 1,15 milioane MWh, conform site-ului Operatorului Pieţei de Energie – OPCOM. Energia vândută a provenit de la complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova precum şi de la CET Bacău. Preţurile de vânzare au fost de 130 şi 195,80 lei/MWh. În luna iulie, cea mai mare cantitate de energie vândută, de 408.800 MWh , a fost de la CE Rovinari, la preţul de 192,82, 195,80 şi, 195 lei/MWh.
Destituiri la SNLO
Dănuţ Pestriţu, director Direcţie Financiar-Contabilitatear şi Cristinel Popescu director Direcţie Resurse Umane-Administrativ au fost demişi de către Consiul de Administraţie al SNLO pe motivul rezultatelor slabe înregistrate. Pistriţu a fost înlocuit cu Stana Micu Pâinişoară iar Cristinel Popescu a fost înlocuit de Constantin Lăzăroiu.
Director nou la CE Craiova
De săptămâna trecută, noul director general al Complexului Energetic (CE) Craiova este Corneliu Diţescu. Acesta îl înlocuieşte pe fostul director general, Ion Dinulescu. Reprezentanţii AVAS, acţionarul majoritar al companiei, au precizat că fostului director general al CE Craiova, Ion Dinulescu, îi expirase mandatul săptămâna trecută. El îşi începuse activitatea pe 24 iunie 2007. Acţionarul majoritar al CEN Craiova este AVAS, care deţine 73% din acţiuni, Fondul Proprietatea are 25%, iar 2% aparţin Societăţii pentru Închiderea şi Conservarea Minelor SA.
Profit dublu la CE Turceni
Complexul Energetic (CE) Turceni a realizat în primul semestru din 2008 un profit net dublu, de 90 de milioane de lei, faţă de 45 de milioane de lei, cât înregistrase în primele şase luni ale anului 2007. Astfel, cifra de afaceri a CE Turceni a fost, în prima jumătate a anului 2008, de 591 de milioane de lei, în creştere faţă de primul semestru al anului trecut, de 478 de milioane de lei. Cele trei complexuri energetice din Oltenia: Turceni, Rovinari şi Craiova acoperă aproape o treime din producţia de electricitate a României, fiind, după Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, producătorii celei mai ieftine energii din ţară.
BNS susţine crearea unui complex energetic şi în Valea Jiului
Blocul Naţional Sindical (BNS) susţine crearea unui complex energetic integrat în Valea Jiului, din care să facă parte minele de cărbune din Valea Jiului şi termocentralele Paroşeni şi Mintia-Deva, a declarat, miercuri, la Lupeni, preşedintele BNS, Dumitru Costin.
Proiectul agreat de sindicate, inclusiv de Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), are ca scop principal continuarea activităţii de exploatare a huilei din zonă, în condiţiile creşterii preţurilor la petrol şi gaze naturale pe piaţa mondială de energie.
Costin a precizat, că rezervele de cărbune ale Văii Jiului permit continuarea exploatării acestei resurse energetice pentru cel puţin 30 de ani, de acum încolo.
Şi preşedintele LSMVJ, Zoltan Lacataş, a afirmat că ‘viitorul cărbunelui’ din Valea Jiului depinde de înfiinţarea unui complex energetic integrat.
Minerii şi energeticienii alături de sinistraţi
Aproximativ 9000 de salariaţi ai SNL Oltenia şi aproximativ 10.000 de energeticieni de la CE Turceni şi Rovinari au donat sinistraţilor de la Moldova patru miliarde de lei vechi.
Salariaţii SNLO şi-au donat hrana pentru două zile sinistraţilor şi au strâns alimente în valoare de aproximativ 1,5 miliarde lei vechi Astfel subunităţilor SNLO din zona Mehedinţi – Berbeşti au efectuat deja un transport în zona minieră Borşa, unde mulţi sinistraţi sunt mineri. Cel de-al doilea şi cel de-al treilea transport, a fost de la subunităţile SNLO din Rovinari şi Motru şi au ajuns în Neamţ şi Suceava.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
13.08.2008. 11:47
Consultările pe tema constituirii CNE, continuă
Având în vedere ultimele articole apărute în mass media pe tema constituirii Companiei Naţionale Energetice, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului face următoarele precizări:
Reprezentanţii AVAS, împreună cu cei ai Consultanţilor, au avut mai multe runde de discuţii cu factori de conducere şi reglementare din sistemul energetic, precum şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale din domeniu. Întâlnirile, la care au avut loc dezbateri asupra alternativelor de Integrare Verticală în Sectorul Energetic, au avut loc la sediul AVAS în datele de 14.01.2008, 18.04.2008, 09.07.2008 ţi 15.07.2008.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului îţi exprimă disponibilitatea de a continua aceste serii de întâlniri în măsura în care apar elemente noi ce nu au fost prezentate ţi dezbătute până în prezent.
Menţionăm că analizele privind Integrarea pe verticală în Sectorul Energetic sunt elaborate de către consultanţi coordonaţi de firma KPMG. Aceţtia au elaborat documente de analiză ţi fundamentare dintre care o parte au fost afiţate ţi pe site-ul AVAS.
De asemenea, Consiliul Concurenţei a transmis AVAS Punctul de vedere referitor la proiectul de act normativ, urmând ca Decizia finală să fie emisă odată cu finalizarea procedurii declanţate prin notificarea operaţiunii de concentrare de către părţile implicate.
Strategia energetică a României pentru perioada 2007 - 2020, aprobată prin H.G. nr. 1069/2007, prevede, printre altele, ca:
• Statul va păstra pachetul de control asupra principalelor unităţi de producere a energiei electrice, totalizând o putere instalată suficientă pentru a putea asigura siguranţa energetică a ţării;
• Se va analiza integrarea acestor producători cu societăţi de distribuţie aflate în proprietatea statului, rezultând companii puternice la nivel regional. În funcţie de rezultatul analizei, sunt posibile regrupări ale unităţilor de producere aflate în prezent în cadrul S.C. Hidroelectrica S.A., S.N. Nuclearelectric S.A., S.C. Termoelectrica S.A., al complexurilor energetice, al altor producători de energie electrică ţi termică.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
06.08.2008. 03:59
Bani pentru reconstrucţia zonelor miniere
Resursele financiare necesare pentru reconstrucţia socio-economică a regiunilor miniere, în perioada 2008-2012, sunt estimate la 258,911 milioane lei, din care 40 milioane lei în 2008, conform Strategiei industriei miniere pentru perioada 2008-2020.
Suma necesară pentru crearea de locuri de muncă permanente este estimată la 235 milioane lei (30 milioane lei în 2008), iar pentru crearea de locuri de muncă temporare - 20,961 milioane lei (8,961 milioane lei în 2008).
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
06.08.2008. 03:58
CE Rovinari, în ajutorul sinistraţilor
S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. a decis să vină în întâmpinarea şi rezolvarea cât mai rapidă a greutăţilor cu care se confruntă sinistraţii din Moldova în urma inundaţiilor care le-a afectat şi distrus gospodăriile.
Astfel, în spirit de solidaritate cu semenii aflaţi în dificultate ca urmare a pierderii totale sau parţiale a locuinţelor afectate de viituri, S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., a hotărât să ajute sinistraţii cu diverse cantităţi de materiale de construcţii şi alimente necesare consumului zilnic. Drept urmare, conform procesului-verbal de predare-primire, din data de 1. 08.2008, încheiat între reprezentanţii S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A şi Primăria Comunei Letea Veche, din judeţul bacău, care deţine cele mai multe gospodării afectate de furia apelor, s-au furnizat 100 saci de ciment, 5,11 metri cubi de cherestea, 100 de pături, 2736 de sticle cu apă minerală la 5 litri, 500 conserve de carne de porc şi 500 conserve de pateu.
Alături de reprezentanţii S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A şi S.C. Termoserv S.A. Rovinari a decis să trimită sinistraţilor din Moldova alimente necesare consumului zilnic: 600 litri ulei, 700 kilograme de orez şi 1000 kilograme de mălai.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
06.08.2008. 03:57
Formarea CNE susţinută de patronatele din energie
Conducerea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului s-a întâlnit recent cu reprezentanţii Federaţiei Patronale Energetice.
Preşedintele Federaţiei, .dr.ing. Ioan Dan Gheorghiu, a susţinut grăbirea formării Companiei Naţionale Energetice - CNE, ca o soluţie viabilă pentru consolidarea competitivităţii sectorului energetic, în contextul dezvoltării permanente a pieţii din domeniu.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1)
06.08.2008. 03:56
Gips sintetic în Gorj
Compania Lafarge intenţionează să investească 100 de milioane de euro în construcţia unei fabrici în judeţul Gorj, care va utiliza ca materie primă reziduurile rezultate în urma desulfurărilor de la Complexul Energetic Turceni. Fabrica ar urma să fie construită până în 2010. Materia rezultată în urma procesului de desulfurare poate fi utilizată pentru producerea de gips sintetic.
Reprezentanţii Lafarge au precizat doar că “toate societăţile din cadrul grupului se află într-un proces de dezvoltare, iar compania studiază toate posibilităţile existente pentru a realiza acest lucru şi pentru a susţine creşterea cererii de materiale de construcţii”. Complexul Energetic Turceni riscă să fie închis în următorii cinci ani dacă nu se conformează politicii de mediu aplicate în statele membre.
Producătorul de energie a început un program de investiţii în mediu, care cuprinde şi instalaţii de desulfurare. La începutul anului, grupul austriac A-Tec a anunţat că va construi la Turceni o instalaţie de desulfurare a gazelor de circa 220 milioane de euro.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
06.08.2008. 03:56
Gogoşile lui Condescu
Anunţul şefului Federaţiei Naţionale Mine-Energie şi al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, Marin Condescu, acela de construire a două termocentrale în Gorj (la Plopşoru şi Motru) a avut darul să uimească. A fost un fel de << hodoronc-tronc>>! Credibilitatea ortacului şef este de mai mult timp pusă la îndoială - fie şi numai dacă ne amintim de răzgândirea lui recentă referitoare la greva generală...
Aşa cum spun cei care se mai pricep în domeniul energiei, singurul lucru cert este că firmele despre care şeful FNME vorbeşte, fără a le face însă cunoscute numele, au achiziţionat aproximativ 70 hectare de teren. Atât, aceasta este singura certitudine. În schimb, el promite că începerea lucrărilor de amenajare a celor două termocentrale vor avea loc chiar în această toamnă.
Este însă bine de ştiut că pentru studiile de prefezabilitate, fezabilitate, studiul impactului de mediu, apoi acordul Agenţiei de Mediu, e nevoie de timp si de milioane de euro. Toate acordurile care trebuie luate, actele şi studiile durează, în mod normal, cam un an şi jumătate şi abia apoi pot începe acele lucrări. Pe de altă parte, construirea celor două termocentrale încalcă Ordinul Natura 2000, zona ţintită de prietenii cu bani ai lui Marin Condescu, fiind protejată, iar pentru a fi scoasă de sub incidenţa acestui Ordin, trebuie acordul Bruxelles, în fapt, al Uniunii Europene.
Scepticii arată că înfiinţarea unor noi termocentrale este aproape imposibilă într-un termen atât de scurt: << Actele, acordurile premergătoare realizării unui studiu de fezabilitate pentru un nou grup la CE Rovinari, a durat 8 luni. Urmează licitaţia pentru studiul de fezabilitate... Înfiinţarea unor noi termocentrale este o treabă complexă...din câte am înţeles, acele firme care au achiziţionat terenurile au construit hoteluri, străzi, etc. Cu energia e mai greu... De aceea cred că e totuşi aberant să declari că te apuci de lucrări pentru amenajare, în toamnă. Pe de altă parte, să zicem că sunt deja înfiinţate...dar trebuie să omori celelalte termocentrale. Ce cotă de piaţă presupune realizarea acestui proiect, sau ce cotă de poluare? În realitate există doar trei linii de export şi astea sunt ocupate. Ca să dai de lucru acestor două termocentrale de care spune domnul Condescu, trebuie să le pui pe butuci pe celelalte“, a declarat directorul Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel.
Totuşi, nu puteam trece cu vederea, „aptitudinile“ manageriale ale lui Marin Condescu, cel care se pricepe aşa de bine în aproape orice domeniu. Patron în fotbal, sindicalist şef, şi, mai nou, posibil patron de termocentrale...
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (3)
23.07.2008. 08:20
Cu toată opoziţia lui Condescu Blocul Naţional Sindical vrea Companie Naţională
Reconfigurarea sistemului energetic i-a reunit marţi, 22 iulie a.c., pe şeful AVAS, Teodor Atanasiu, ministrul Varujan Vosganian, şeful FNME. Marin Condescu şi pe şeful BNS, Dumitru Costin. Înfiinţarea noii Companii Naţionale de Energie în care ar fi incluse şi cele două complexuri energetice din Gorj, a fost tema principală a discuţiilor.
Bătălia se dă încă, mai ales că Marin Condescu se opune înfiinţării acesteia, interesul lui făcându-l mai preocupat pentru ridicarea a două noi termocentrale, decât înfiinţarea unei companii mai mari. Despre interesele şefului sindicalist din Oltenia vom mai relata în viitorul nu prea îndepărtat, mai ales că, din surse credibile, am aflat că acesta încearcă să obţină, în opunerea sa, sprijinul altor lideri de sindicat de la Rovinari şi Turceni. Pe de altă parte, am mai aflat că din 30.000 de sindicalişti din ţară, peste 20 de mii sunt de acord cu înfiinţarea companiei naţionale, restul având o altă părere, opunându-se proiectului, alături de Condescu. Concluziile celor discutate se lasă încă aşteptate, neştiindu-se încă dacă proiectul va prinde viaţă până la urmă. În acest sens departamentul de presă al BNS a emis şi un comunicat pe care-l vom reda mai jos:
„La sediul Ministerului Economiei şi Finanţelor a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social, în data de 22.07.2008, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul Hotărârii de Guvern referitoare la înfiinţarea Companiei Naţionale de Electricitate care va avea în componenţa sa; SC Hidroelectrica SA şi Filialele sale (Hidroserv-uri)”, SC Turceni SA, SC Rovinari SA cu serviciile aferente (cunoscute sub denumirea de complexe energetice) şi respectiv SC Electrica SA cu filialele sale.
Alături de reprezentanâii CNS Cartel Alfa şi cei ai CNSLR –Frăţia, la această întâlnire, din partea Blocului Naţional Sindical au participat: Dumnitru Costin-Preşedinte BNS; Ion Pisc-Preşedinte Federaţia Energetica; Adolf Mureşan-Preşedinte FNSE Univers; Dumitru Chiriţă-Preşedinte executiv FNSE Univers şi Cristinel Popescu-Vicepreşedinte UNIVERS.
Cu această ocazie, reprezentanţii BNS au susţinut următoarele:
1.Apreciază intenţia Guvernului de constiutuire a unei Companii Naţionale de Electricitate care să joace un rol, imnportant pe piaţa naţională şi regională de energie electrică.
2 Infiinţarea Companiei Nationale de Electricitate în regim de urgentă, în caz contrar s-a solicitat AVAS să utilizeze resursele disponibile din privatizarea distribuţiilor pentru modernizarea SC Electrica SA şi filialele sale.
3.In cazul înfiiţării companiei de elctricitate, Blocul Naţional Sindical mai consideră necesar ca Guvernul şi celelalte instituţii abilitate să ia următoarele măsuri:
a) menţinerea autonomiei financiară şi juridice a tuturor filialelor care intră în componenţa companiei (SC Hidroelectrica SA, SC Turceni SA, SC Rovinari SA, SC din domeniul distribuţiei, furnizării, etc)
b) revizuirea modului în care producătorii din cadrul Companiei Naţionale valorifică energia electrică în piată, astfel încât contracte incheiate între aceştia cu aşa zişii „băieţi deştepţi” să nu mai existe.
c) alocarea unor cantităţi mai mari de energie electrică produsă de către Compania Naţională pentru consumatorii casnici, întreprinderi mici şi mijlocii şi menţinerea tarifelor egale la aceşti consumatori pe tot teritorilul României, internalizarea serviciilor energetice în cadrul societăţilor pe care le deservesc.
d) realizarea unor investiţii semnificative în capacităţi energetice (Hidroelectrica, Turceni, Rovinari, Distribuţie) care vor constitui Compania Naţională, precum şi realizarea unor capacităţi noi pentru a utiliza eficient resursele de apă şi cărbune”
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (8)
23.07.2008. 08:18
Ezpada a achiziţionat energie de la Complexul Rovinari, prin OPCOM
Societatea Ezpada a achiziţionat luni, 21 iulie, de pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB), o cantitate de energie electrică de 131.400 MWh, de la Complexul Energetic Rovinari, la preţul de 195 lei/MWh. Perioada de livrare este 1 septembrie 2008 - 31 august 2009.
Complexul Energetic Rovinari lansase două oferte de vânzare, prin licitaţie pe PCCB, pentru o cantitate totală de energie electrică de 262.800 MWh, contractele vizând o cantitate de 131.400 MWh fiecare, la un preţ de plecare a licitaţiei de 195 lei/MWh.
Cea de-a doua licitaţie a fost anulată deoarece nu au existat oferte de răspuns.
CE Craiova, privatizat în acest an
PreŞedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat, duminică, 20 iulie, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că AVAS are în pregătire, pentru acest an, privatizarea unor societăţi mari la care statul mai este acţionar majoritar. Conform celor declarate de Atanasiu, Complexul Energetic Craiova va fi privatizat în acest an.
Ajutoare de stat pentru sectorul lignitului
Sectorul lignitului va beneficia anul acesta de ajutoare de stat estimate la 46,42 milioane lei, cu 25 la sută mai mici faţă de cele acordate în 2007, conform Strategiei industriei miniere pentru perioada 2008-2020.
Aportul de capital necesar de asigurat de către acţionarii minelor viabile pentru angajarea ajutorului de stat pentru restructurare este estimat la 56,939 milioane lei, din surse proprii.
Conform strategiei, resursele financiare necesare pentru dezvoltarea minelor cu capital de stat din sectorul lignitului, se ridică la 140 milioane lei, în 2008, din care 84 milioane lei din surse proprii şi 56 milioane lei din surse atrase, şi la 570 milioane lei în 2009 - 2012, din care 320 milioane lei din surse proprii şi 250 milioane lei din surse atrase.
A doua rectificare aduce bani la SNLO?
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, a doua rectificare bugetară din acest an. Prin aceasta sunt alocate fonduri suplimentare Ministerelor Transporturilor, Economiei, Apărării şi Dezvoltării. Potrivit premierului, rectificarea bugetară se bazează pe execuţia bugetului general consolidat pe primele şase luni, care înregistrează evoluţii pozitive faţă de anul precedent, veniturile fiind mai mari cu 36,6%, iar cheltuielile cu 45,6%. Ministerul Economiei şi Finanţelor va beneficia de 376 de milioane de lei pentru a finanţa producţia de apă grea pentru grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă. Apa grea se obţine la Drobeta Turnu Severin, regia de aici având de achitat la SNLO datorii de peste 130 de milioane de lei. Varujan Vosganian a fost săptămâna trecută la Târgu Jiu şi a declarat că, va rezolva problema blocajului de Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) .
Între RAAN şi SNLO a fost încheiat un potocolul conform căruia s-a stabilit o eşalonare a datoriei pe care unitatea mehedinţeană o are faţă de SNLO. Autorităţile de la RAAN au dat asigurări că doar la a doua rectificare bugetară se va discuta achitarea datoriilor restante. Prima rectificare bugetară din 2008 a fost operată în luna martie, când deficitul bugetului general consolidat a fost redus cu 0,4 puncte procentuale, de la 2,7% la 2,3% din PIB.
Scrie Comentarii (0)
23.07.2008. 08:16
Pentru a supravieţui, complexurile energetice trebuie privatizate
Complexurile energetice din Oltenia nu mai au şanse de supravieţuire pe termen mai îndelungat, dacă se întărzie privatizarea lor şi vor fi vândute pentru amplasamente“, a declarat, săptămâna trecută, presedintele “Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Izvoarelor de Energie”-IRE, Jean Constantinescu, la conferinta “Romania - Eficienţă Energetică”.
“Eu cred ca nu vom mai face privatizări la complexurile energetice din Oltenia, Turceni, Rovinari şi Craiova. Acestea vor fi vândute pentru amplasamente. In condiţiile în care acestea funcţioneaza pe cărbune, produc o cantitate foarte mare de emisii de dioxid de carbon, eu nu văd şanse de supravietuire pe termen mai îndelungat, dacă se întărzie cu privatizarea lor. Tehnologia folosită în aceste complexuri conduce la eficienta generala de circa 35%. Imi închipui că în zonă vor apărea centrale noi, tot pe bază de lignit, dar cu eficientă de cel puţin 45%, cu tehnologie nouă pentru captarea emisiilor. In domeniul termoenergetic, cele trei complexuri energetice sunt cele mai valoroase şi singura şansă sunt investiţiile de tip greenfield si brownfield.”, a adăugat Jean Constantinescu.
Cele trei complexuri energetice din Oltenia acoperă circa o treime din producţia de electricitate a României, fiind după Hidroelectrica şi Nuclearelectrica producatorii celei mai ieftine energii din ţară.
Complexurile vor avea probleme din 2015
Şi directorul CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, a declarat că privatizarea ar fi cea mai simplă soluţie: „ Ar fi cel mai uşor, dar dacă se doreşte ca energia să fie componentă a strategiei industriale naţionale şi să rămână în cadrul unei companii, aşa cum se preconizează, în care să se adune toate unităţile bune din sistemul energetic, partea de hidro, complexele Rovinari şi Turceni şi să se formeze o mare companie naţională, nu este niciun fel de problemă a supravieţuirii în cazul unei companii noi“.
Ciurel a adăugat că având în vedere vechimea acestor complexuri şi faptul că funcţionează la randamente mici, probabil că începând cu Craiova, pe locul doi Turceni şi apoi Rovinari, vor avea probleme din 2015 încolo: „La Rovinari, unul dintre grupuri este într-un proces de modernizare şi retehnologizare, mai facem încă unul. Am început demersurile, am terminat deja studiul de prefezablitate şi suntem în stadiul de contactare a unui studiu de fezabilitate pentru un grup nou. La Rovinari proiectele de mediu sunt în curs, sunt semnate contracte şi pentru sulfurare şi pe şlam dens şi pe modernizare. Eu zic că Rovinariul poate să-şi finanţeze şi lucrările de mediu şi lucrările pentru un grup nou.“
CIUREL: „Problemele din minerit şi energie au fost produse de Ionel Manţog, fostul secretar de stat al Minsterului Economei şi Comerţului“.
Săptămâna trecută, Ionel Manţog, preşedintele PD-L Gorj, a acuzat directorii din minerit şi energie de situaţia în care se găsesc unităţile ce le coordonează şi conduc: “Directorii instalaţi în funcţie la SNLO şi complexuri, nu au nicio treabă cu managementul, sunt doar un soi de colectori de comisioane pentru stăpânii lor şi pentru campaniile electorale”.
Cine sunt arendaşii?
În replică, directorul general al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, a explicat despre ce directori este vorba. Ciurel a spus că directorii din mineritul rovinărean, Dumitru Trotea şi Gore Popescu, nu sunt alţii decât oamenii lui Manţog, puşi pe listele de consilieri judeţeni şi municipali, la alegerile locale: „Cine sunt arendaşii din minerit şi energie? Hai să facem o socoteală. La Rovinari, şeful mineritului se numeşte Trotea. Nu comva este consilier pe lista PD-L-ului acest domn? A fost primit şi rugat să intre în partid acum o lună de zile, de către domnul Mantog. Dacă ştia că-i hoţ şi arendaş şi afacerist, de ce l-a luat? Mai este un arendaş. Se numeşte, Gore Popescu, e şef la două cariere, Poiana şi Rovinari. Le conduce de un an, de când am venit eu. E consilier pe lista PD-L, preşedintele organizatie PD-L Tg jiu şi preşedinte de club, la handbal. Nu l-am dat afara că-i PD-ist cum au făcut alţii. Şi pe Trotea şi pe el, îi menţin directori. Păi ei se ocupă de minerit, de ce nu-i dă afară Mantog dacă ştie că-s hoţi şi arendaşi? “
Profitul pe 2006, realizat acum în trei luni
După ce Manţog a susţinut că directori ai companiilor miniere şi energetice nu sunt interesaţi de bunul mers al unităţilor, Ciurel a afirmat că problemele de acum din economia judeţului au fost cauzate de Manţog.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1)
08.07.2008. 21:22
Bulgarii îşi trag companie energetică înaintea noastră
Bulgarii şi-au concretizat primele planuri pentru a realiza o companie naţională de electricitate, lucru pe care îl solicită şi sindicatele miniere din Oltenia de ani de zile. Autorităţile bulgare antitrust au aprobat un proiect al guvernului de unificare a companiilor de electricitate şi gaze care va duce la formarea unui grup energetic în valoare de patru miliarde de euro. Planul este în contradicţie cu eforturile Uniunii Europene de liberalizare a pieţei, dar autorităţile nu renunţă la ideea înfiinţării unui mare holding..
Proiectul prevede consolidarea, în acest an, într-un singur grup, a companiei de electricitate NEK, a operatorului de gaze Bulgargaz, a celei mai mari companii miniere din ţară - Mariţa East, a operatorului de centrale termice Mariţa East Two şi a operatorului nuclear Kozlodui. Autorităţile de la Sofia afirmă că vor exclude din noul grup operatorii reţelelor electrice şi de gaze, dacă va fi necesar.
Comisia Europeană a propus separarea operaţiunilor de producţie de energie de cele de distribuţie ale companiilor de utilităţi din UE, pentru a creşte concurenţa pe piaţă. Companiile de utilităţi îşi vor păstra independenţa operaţională şi pieţele, dar vor funcţiona în cadrul unui holding cu venituri anuale estimate la 1,8 miliarde de euro, potrivit autorităţii bulgare de reglementare.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
08.07.2008. 21:20
Vosganian negociază azi la SNLO cu minerii
Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, vine în această după-amiază la Tg Jiu, deşi era aşteptat mâine, pentru a discuta cu administraţia şi sindicatele din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia pe marginea blocajului financiar ce afectează unitatea. Vizita sa a fost decalată pentru azi întrucât mâine ministrul trebuie să facă faţă negocierilor cu sindicatele pentru salariul minim de 540 de lei, negocieri ce au loc în capitală.
Liderul sindical Marin Condescu spune că, în urma unor discuţii telefonice purtate cu ministrul, acesta a promis că vine la Târgu Jiu, cu câteva zile înainte ca minerii şi energeticienii din Oltenia să declanşeze o serie de proteste de stradă. La întâlnire ar urma să fie prezenţi directori şi lideri sindicali de la exploatările miniere din cadrul SNLO.
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia are de recuperat de la regii şi termocentrale de stat, din subordinea MEF, peste 270 de milioane de lei, bani care reprezintă contravaloarea cărbunelui livrat pentru obţinerea de energie electrică şi termică. Marin Condescu afirmă că atâta timp cât ministerul nu se implică în deblocarea situaţiei locurile de muncă ale minerilor şi energeticienilor sunt în pericol, la fel ca şi în anii trecuţi.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1)
08.07.2008. 20:41
Mineri, sindicate, politicieni
La o zi după ce organizaţia PD-L Gorj a fost demisă de la centru, marţi, 24 iunie, Marin Condescu, preşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO), a anuţat într-o conferinţă de presă mitinguri de protest pentru 15 iunie şi declanşarea grevei generale începând cu 1 august.
Motivul principal al declanşării protestelor, conform liderului, este blocajul financiar în care se află Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi implicit neplata salariilor: „Dacă lucrurile nu se vor rezolva până în 15 iulie şi, în principal, blocajul finanaciar cu care se confruntă SNLO, sperăm ca guvernul să-şi achite până la urmă atribuţiunile pe care le are şi promisiunile făcute, în mai 2007 privind strategia energetică naţională, vom trece la măsuri, care includ şi mitinguri”
Condescu spune că SNLO are de recuperat creanţe de peste 268 de milioane de lei, creanţe pe care directorul SNLO, Eugen Davidoiu, neagă că ar exista: ”O societate care are de încasat cu mult mai mult decât are de plătit nu este o societate în faliment sau care să conducă spre faliment. În ceea ce priveşte lipsa investiţiilor în domeniul energetic, nu cred ca poate fi făcută vinovată SNLO iar de asigurarea condiţiilor de muncă nu se poate pune problema”, a declarat Eugen Davidoiu.
În replică la cele declarate de Davidoiu, Condescu se declară uimit şi-l face părtinitor pe acesta la situaţia critică în care se află compania: ”Blocajul financiar există iar dânsul, dacă nu-l recunoaşte, înseamnă că-i părtaş la el”, afirmă Condescu.
Condescu a afirmat şi că 30% din activitatea complexelor energetice va fi sistată din 1 septembrie.
Conducerile celor două complexuri energetice neagă cu vehemenţă cele relatate de liderul sindical. Motivul invocat de către acesta este cel legat de nerealizarea proiectelor de mediu:”cumpără certificate de mediu de la cele care şi-au încetat deja activitatea fiindcă a venit vara. De la 1 septembrie, 30% din activitate se va închide”, declară Condescu
Laurenţiu Ciurel, directorul CE Rovinari îl contrazice pe Marin Condescu: „La Rovinari şi la Turceni nu o să fie nicio grevă. Nu există niciun fel de pericol să se închidă sau să-şi reducă din capacitate Complexul Energetic Rovinari, de la 1 ianuarie 2009. Nu sunt motive, salariile sunt plătite la timp, iar pe parte de mediu se desfăşoară contractele de desulfurare şi şlam dens. Vă spun eu că nu o să fie nicio grevă la Rovinari. Şi vă spun încă un lucru, nu o să fie nici la Turceni. Noi suferim nu de lipsa de strategie ci de prea multe strategii. Asta e o lozincă electorală, eu ştiu foarte bine ce am de făcut. Se încearcă pur şi simplu să se facă grevă, că doar e un an de când nu a mai fost şi trebuie să fie” a declarat Ciurel.
Aurel Medinţu, directorul de producţie şi vânzări din cadrul CE Rovinari a declarat că :„ Noi, pe primele cinci luni suntem în parametrii proiectaţi prin planul buget, de venituri şi cheltuieli. Toţi parametrii pe care-i avem pe anul acesta vor fi realizaţi . Nu se pune problem diminuării activităţii cu 30% din septembrie, nu sunt motive.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
01.07.2008. 23:35
Politicienii gorjeni acuză Guvernul
Social-democraţii gorjeni susţin că Ministerul Economiei şi Finanţelor dar şi Guvernul nu se implică în rezolvarea problemelor legate de blocajul financiar de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
Vasile Popeangă, vicepreşedintele PSD Gorj, a precizat, în cadrul conferinţei de presă a partidului, că SNLO este o societate care-şi plăteşte datoriile la stat, la zi, însă are de suferit de pe urma creanţelor pe care le are de încasat de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu-Severin, peste 1300 de miliarde de lei.
Vasile Popeangă a afirmat că SNLO poate să-şi recupereze banii numai cu ajutorul Guvernului României. Social-democratul Vasile Popeangă a mai precizat că blocajul financiar de la SNLO este un semnal de alarmă pentru guvernanţi şi ar trebui ca aceştia să scoată societatea minieră din sfera “nisipurilor mişcătoare”.
Şi Andrei Maioreanu, secretarul PSD , susţine că situaţia din minerit ar fi trebuit luată în seamă mai demult şi de către parlamentarii gorjeni, care nu s-au implicat suficient în această problemă. Maioreanu acuză Ministerul Economiei şi Finanţelor care nu are oameni pregătiţi să se ocupe de elaborearea strategiei energetice.
Morega: “Vinovat de situaţia dezestruoasă a SNLO este Vosganian”
Încă de săptămâna trecută, liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a declarat că principalul vinovat de situaţia dezastruoasă în care se găseşte Societatea Naţională a Lignitului Oltenia este Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor. Morega a mai spus că Vosganian ar fi trebuit să se implice, de mai mult timp, în recuperarea creanţelor pentru SNLO : »Dacă firmele respective şi-ar fi achitat facturile, la timp, către Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, miile de ortaci nu ar fi avut de suferit, iar societatea ar fi avut un profit mare».
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
01.07.2008. 23:33
Morega arată cu degetul spre Vosganian
Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, consideră că ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, este singurul care poate rezolva problemele de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, pentru a se evita greva anunţată de sindicatele miniere. Acesta susţine că Ministerul Economiei şi Finanţelor trebuia să se implice de mai mult timp în rezolvarea problemelor respective pentru a nu se ajunge la situaţia din prezent.
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia are de recuperat de la diferite termocentrale din ţară peste 250 de milioane de lei pentru cărbunele livrat în ultimii ani, Regia Autonomă de Activităţi Nucleare având de achitat singură suma de circa 150 de milioane de lei, un alt mare datornic fiind Complexul Energetic din Craiova. SNLO a ajuns din cauza acestor datorii să aibă probleme financiare, liderul sindical Marin Condescu anunţând că angajaţii societăţii vor declanşa proteste pe 15 iulie şi vor intra în grevă generală pe 1 august pentru a-şi păstra locurile de muncă.
Dan Ilie Morega, în calitate de reprezentant al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SNLO, afirmă că minerii nu trebuie să ajungă la proteste, acesta fiind convins că ministrul Vosganian are posibilitatea de a rezolva problemele respective. „Şi SNLO şi Regia de Activităţi Nucleare sunt sub coordonarea MEF. RAAN ia cărbune din Ucraina prin intermediul unor firme din Serbia şi îl plăteşte, dar nouă nu ne dă banii. Domnul Vosganian îl ştie pe directorul general de la regie, că amândoi provin în PNL de la fosta UFD, şi ar trebui să îl urecheze într-un fel pentru că banii daţi de la buget pentru apă grea trebuiau să fi ajuns la SNLO, nu la firme private. Am discutat probleme şi cu prim-ministrul Tăriceanu şi am fost asigurat că lucrurile se vor rezolva”, a menţionat Morega.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
01.07.2008. 23:32
Condescu: „SNLO e într-o menghină din care nu are cum să scape“
Aproximativ 18.000 de membri de sindicat din sectoarele miniere şi energetice din Oltenia se pregătesc să participe la acţiuni de protest începând cu data de 15 iulie. Preşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia şi al Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, susţine că pe data de 15 iulie vor fi organizate mitinguri de protest în zonele de activitate ale minerilor şi energeticienilor, iar de pe 1 august se va declanşa greva generală.
Condescu afirmă că protestele sunt organizate în contextul în care USMO a decis să solicite Federaţiei Naţionale Mine Energie să redeschidă conflictul de muncă cu Guvernul României şi cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, conflict suspendat pe 24 mai 2007.
Sindicatele cereau şi atunci şi solicită şi acum o strategie energetică şi abrogarea ordonanţei de urgenţă 101/2006, prin care complexurile energetice din Oltenia au fost trecute la Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului. Ordonanţa se află în dezbatere în Camera Deputaţilor de peste un an de zile, ea primind avize negative de la comisiile de specialitate şi nefigurând vreodată pe ordinea de zi pe primele poziţii pentru a putea fi supusă votului deputaţilor.
Marin Condescu afirmă că mişcările de protest din această vară sunt generate şi de perspectiva ca, de la 1 septembrie, mii de mineri să îşi piardă locurile de muncă, la fel cum s-a întâmplat şi în 1997 sau după anul 2000. Liderul sindical susţine că, în lipsa unei strategii energetice coerente din partea actualului Guvern, o treime din unităţile de producţie din ţară vor fi oprite la începutul toamnei pentru că nu respectă condiţiile de mediu.
Liderul sindical a menţionat şi că Societatea Naţională a Lignitului Oltenia se află în blocaj financiar la patru ani de la înfiinţare, acesta susţinând că blocajul de acum este mai grav decât cel din 2004, când Guvernul a desfiinţat fosta Companie Naţională a Lignitului Oltenia pentru „a şterge urma” a 17.000 de miliarde de lei vechi. „Atunci eram pe marginea prăpastiei, acum suntem în picaj direct. Blocajul de acum este de circa 2700 de miliarde de lei vechi, în doar 4 ani, pe când atunci era de 17.000 de miliarde, cu penalităţi cu tot. Şi acum, ca şi atunci, cărbunele livrat de noi nu este plătit de termocentralele nerestructurate şi aflate în subordinea MEF. Şi mai grav este că de acum încolo vine o perioadă în care şi dacă am livra producţia pe care ne-am programat-o pentru a rezista pe piaţă nu mai are cine să ne-o plătească, iar SNLO se vede prinsă la mijloc, într-o menghină din care nu are cum să scape”, a precizat Condescu.
Morega: “Vinovat de situaţia dezestruoasă a SNLO este Vosganian”
Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, crede că principalul vinovat de situaţia dezastruoasă în care se găseşte Societatea Naţională a Lignitului Oltenia este Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1)
25.06.2008. 07:15
CE Rovinari scote curentul la licitaţie
Joi, 26 iunie, va avea loc licitaţia a patru oferte depuse de către Complexul Energetic Rovinari pentru vânzarea cantităţii de energie electrică, de 116.800MWH, pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilateriale(PCCB).
Primele doua licitaţii sunt pentru vânzarea a câte unui pachet de câte 43.800 MWh, la preţul minim de 185 lei pe MWh iar celelalte două, oferă 14.400 MWh la preţul de 139 lei pe MWh. Perioada de livrare prevăzută este pentru un an, în intervalul 16.07 ac-15.07.2009. L.M.
Scrie Comentarii (4)
25.06.2008. 07:12
Electricienii, în lupta pentru trofeu
Trofeul Electricianului, organizat în perioada 19-20 iunie 2008 de către CEZ Distribuţie a ajuns la cea de-a 29-a ediţie.
Trofeul Electricianului este o competiţie profesională adresată angajaţilor din sectorul energetic naţional şi menită să stimuleze interesul acestora pentru perfecţionarea continuă a cunoştinţelor şi abilităţilor din domeniu.
CEZ Distribuţie contribuie activ la păstrarea acestei tradiţii asigurând un nivel înalt de pregătire al concurenţilor şi cele mai bune condiţii de desfăşurare a fazelor locale. În acest an, concurenţii CEZ Distribuţie şi-au disputat faza locală a Trofeului Electricianului la Rm. Vâlcea – Călimăneşti – Căciulata, judeţul Vâlcea.
Competiţia s-a desfăşurat pe patru specialităţi, cu participarea a 84 de concurenţi din toate centrele zonale ale CEZ Distribuţie: Argeş, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt şi Teleorman.
Scrie Comentarii (0)
25.06.2008. 07:11
„Mi se poate imputa ca nu am încheiat contract de 1.770 de miliarde”
Directorul general al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, a detaliat în cadrul emisiunii”Cu cărţile pe masă” difuzată de Antena 1 Târgu Jiu, problema licitaţiei privind investiţia pentru depozitul de cenuşă în sistem şlam dens. Preluăm mai jos o parte dintre pasajele cele mai importante.
Politizare excesivă
REP.: Ce presupune afacerea „şlam dens”, suspiciunile pe care le anchetează în momentul de faţă DNA?Totul s-a dezvoltat în urma politizării excesive a unui sector industrial care ar fi trebuit să rămână complet în afara politicii, şi este vorba de sectorul producătorilor de energie.
REP.: Este un sector care generează foarte multe fonduri, despre care se spune că ar fi finanţat campanii electorale.
Aşa este. Şi, începând cu 2005, lucrul acesta a început să fie din ce în ce mai pregnant. Acum a ajuns să fie pregnant chiar în mentalităţile oamenilor şi să-i divizeze. Dacă până în 2005 nu era interesant cine este la Rovinari, cine cu cine votează sau simpatizează, se discutau probleme de producţie şi nimic mai mult, după aceea lucrurile s-au radicalizat. Asta pentru că s-au impus şefii până la nivel de şef de birou, de servicii, de secţii, doar de anumite culori politice. Lucrul ăsta s-a perpetuat într-un oarecare timp. Am ajuns acum în situaţia că dacă sancţionez pe cineva, sunt perceput ca având consiliul de administraţie liberal, că în AGA sunt liberali, reprezentanţi ai guvernului, sunt perceput ca reprezentant al guvernului liberal.
Nu sunt membru al niciunui partid politic, nu am semnat adeziune la niciun partid, să fie foarte clar.
Vreau să spun că s-a politizat excesiv acest lucru. Nu pot să mai sancţionez pe cineva, chiar cu avertisment sau cu schimbare de pe funcţie, fără să mă ameninţe că se duce şi se înscrie la alt partid. Astea sunt chestii absurde până la urmă. Acesta este un lucru care a generat până la urmă şi ceea ce se numeşte, între ghilimele, această afacere – şlam dens. Aceasta este de fapt o lucrare de mediu cerută de Uniunea Europeană.
Toate termocentralele din România sunt obligate prin Legea 349/2005, să închidă depozitele fluide, adică poluante, (fluid înseamnă amestec rezultat din cenuşa rezultată din ardere şi apă, şi să treacă pe depozite inerte, nepoluante). Lucrul acesta necesită o înaltă tehnologie. Soluţia aleasă, care este în capitolele de aderare, este aceasta, şlamul dens. Nu are rost să intrăm în amănunte. Este o chestie costisitoare, este vorba de o investiţie de mii de miliarde, în termen de aproape 15 ani, care trebuie obligatoriu să fie făcută, conform legii.
Cine-i vinovat?
REP.: S-a scris în presă că afacerea ar consta chiar în faptul că dvs. aţi anunţat o licitaţie, apoi aţi anulat-o şi aţi încredinţat lucrarea direct.
Aşa este, aşa am făcut. Să vă explic. Toată lumea aude şlam dens, fluid dens. Acesta este „sistemul digestiv” al termocentralei. Asta înseamnă şlam dens, adică produsele reziduale. La fel ca şi corpul omenesc, şi termocentrala are produse reziduale, care trebuie îndepărtate şi colectate sub formă nepoluantă. Trebuie depozitate astfel încât din acel depozit, în câţiva ani, să se facă o gradină, sau o pădure, sau să se pună vie. Ca şi corpul omenesc, când sistemul digestiv se blochează, la fel şi temocentrala, nu poate funcţiona la jumătate din capacitate. În momentul când sistemul de evacuare nu funcţionează, termocentrala se închide. Nu există variante de rezervă. Noi avem termen de conformare 31 decembrie 2008. Nu are rost să ne mai întrebăm acum cine este de vină pentru că nu s-a făcut şi nu s-au obţinut fonduri când a trebuit, în 2005 - 2006. Cert este că cu greu am reuşit să facem o licitaţie la această lucrare mare, în decembrie 2007.
La momentul acela, n-am scos această lucrare la licitaţie ca pe un tot unitar. Am scos-o în două etape, o parte de tehnologie şi o parte de depozit. Ele se întrepătrund inevitabil, au părţi comune. Am încercat să delimităm în aşa fel încât să facem două lucrări în paralel. Asta a fost în cursul lunii decembrie. Între timp s-a perfectat „celebrul” contract cu firma „Şova”, nişte oameni foarte competenţi care ne asistaseră în obţinerea unor fonduri, şi care ne-au scăpat din multe, inclusiv din treaba cu BNP-ul. Ei ne-au semnalat că o lucrare aşa de mare, care presupune trei mii de miliarde, nu poate fi începută fără asigurarea măcar pe un an a surselor de finanţare. La ora aceea, nu aveam nici măcar un cent aprobat. Aceştia ne-a spus ca singura posibilitate este să anulăm licitaţia până când, măcar pentru 2008, să identificăm foarte clar nişte surse de finantare, pentru că mai avem în paralel în derulare încă 2-3 lucrări de mediu foarte mari, şi să mergem eventual la un împrumut pentru anul 2009. Nu aveam fondurile identificate. La ora aceea eram în negocieri cu o bancă, finanţatoare pentru 80 milioane de euro, pentru desulfurare, lucru care s-a concretizat mai târziu. Legislaţia românească interzice începerea unui contract până nu spui de unde plăteşti. Ori, din moment ce nu aveam un buget aprobat, am anulat din acest motiv.
REP.: Ce a urmat?
În urma unor discuţii, şi suntem şi noi şapte – opt directori acolo, care avem ceva experienţă, s-a pus întrebarea cine dă garanţia în cazul în care aceasta nu funcţionează. Membrii viitoarei comisii au spus că noi nu ne putem juca cu treaba asta. În cazul în care fluidul dens îngheaţă pe conductă, şi trebuie să oprim centrala, cine-i vinovat? Ce faci cu centrala?
Iniţial lucrarea era făcută de mai multe firme, pe diferite componente, astfel că nimeni nu putea da o garanţie a lucrării pe ansamblu.
Mai avuseserăm o problemă cu un excavator, când o firmă făcuse partea tehnică, alta partea mecanică, o alta modernizarea. Excavatorul nu a mers şi nu identificasem, nici după două luni, cine este vinovat. Fiecare arăta cu degetul spre celălalt şi atunci am ajuns la concluzia că, dacă tot o scoatem la licitaţie, să scoatem lucrarea „la cheie”. E mult mai bine ca cineva să-şi asigure răspunderea, adică să dea garanţie pentru lucrarea respectivă. Asta a fost raţiunea şi este o raţiune managerială pe care mi-o asum, pentru schimbarea acestei încadrări din două sau trei lucrări într-una singură cu un antreprenor general.
Preţul corect, a treia oară
Am făcut licitaţie internaţională la această lucrare. Licitaţia a fost publicată în Monitorul Oficial, a fost publicată în jurnalul UE, în presa de tiraj mare din ţară şi în presa internaţională. Este prima dată când se face în România aşa ceva. Au cumpărat caietul de sarcini, ca şi prima dată, un număr mare de firme. Aici este un aspect chiar hazliu, pentru că foarte multe firme au înţeles că este vorba de un depozit de gunoi la marginea oraşului Rovinari. Ori asta este chestie de nuanţă, nu are niciun fel de legatură cu gunoiul.
Singura care a venit la licitaţie a fost un lider de asociaţie, Romelectro, care are licenţa acestei lucrări, a unei părţi a acestei lucrări, partea de tehnologie. Aceasta a luat ca şi subcontractant alte două firme, Energomontaj Bucureşti şi firma Energoconctrucţii Bucureşti. Nu sunt foarte multe în ţară şi nici în lume care pot face această lucrare. Deci aceştia au venit, ne-au oferit o valoare. A fost singura ofertă.
Noi aveam un deviz general facut de un proiectant de specialitate, în care valoarea era undeva între 700 şi 1.000 de miliarde. Când am deschis plicul la licitaţie si am văzut valoarea cu care a venit firma, nu ne-am simţit foarte bine, pentru că valoarea era de 1.700 de miliarde, fără TVA. Deci, de la 700 al nostru până la 1.700 ai lor, am rămas blocaţi. Ni s-a părut foarte mult şi am anulat licitaţia. Aceasta este o problemă pe care trebuie să mi-o asum. La fel şi direcţia de investiţii trebuie să si-o asume. Am observat, după aceea, comparând oferta firmei respective cu devizul nostru, că devizul nostru era realizat în 2005. Atunci litrul de motorină pe devizul general era de 2,2 ron, iar acum este 46 - 47 ron, mai mult decât dublu. Devizul nostru general a fost făcut de către o firmă specializată, o firmă de proiectare. Greşeala asta a fost, devizul a fost actualizast doar cu indicele de inflaţie. Cel mai spectaculos a fost creşterea preţului la forţa de muncă. Dacă, în devizul general, în 2005, erau salarii de trei-patru lei pe oră, acum nu mai găseşti angajator care să dea mai puţin de 6-7 lei pe oră şi chiar mai mult. Deci şi costurile cu munca vie, s-au triplat. De aceea am anulat această licitaţie şi am comandat o reconfirmare a devizului general şi al proiectului respectiv, la costurile anului 2008, la un institut de specialitate. Şi institutul respectiv ne-a dat o plajă undeva între 1500-1800 de miliarde. Deci, practic şi a doua oară am anulat licitaţia. Abia a treia oara am venit cu preţul corect. Ce spune legea? Spune că în cazul în care anulezi licitaţia, următoarea formă la care poţi să treci este negociere cu anunţ prealabil. Asta înseamnă că nu trebuie să mai stai 50 de zile cât stai la licitaţie. Este o formă mult mai rapidă, dar eşti obligat să dai anunţuri la Uniunea Europeană, în SEAP şi în Monitorul Oficial. Am făcut exact ce a spus legea, am dat anunţuri peste tot. Bineînţeles a venit aceeaşi firmă. Şi mi-a pus pe masă acelaşi pret, 1.770 de miliarde.
Ce te lasă legea să faci în cazul următor? Să treci la negociere fără anunţ prealabil cu firma care a venit cu oferta. Ne-am pus la masă, comisia de evaluare formată din trei directori mari, dl. Pisc - preşedinte de comisie, dl. Medinţu - director de producţie, de 35-40 de ani în sistemul energetic, dl. Mihai - şef de serviciu, şi au început să negocieze eventualele exagerări. După vreo două săptămâni, s-au scăzut 200 de miliarde şi s-a ajuns la 1.500 de miliarde.
Deci în urma unei licitaţii şi a unei negocieri cu anunţ s-a trecut la acea negociere fără anunţ. În cazul în care după licitaţie, la valoarea de 1770 de miliarde încheiam contract, legea spune aşa: că dacă identifici sursa de finanţare şi o treci în programul de achiziţii aprobat de CA şi de AGA poţi să închei contractul. Ori, eu aveam o licitaţie cu câştigător, de 1.770 de miliarde. Am renunţat la unele lucrări care nu erau importante pentru acest an. Totul s-a făcut conform legii, nu aşa cum se spune că este „moşia lui ciurel” şi el dictează acolo ce şi cum.
Mi se poate imputa eventual faptul ca nu am încheiat contractul cu valoarea de 1.770 de miliarde. Puteam să-l închei fără niciun fel de problemă, numai că trebuia să identific banii. Am făcut tot posibilul să dau preţul mai jos.
Ce se întâmplă? Firma care a câştigat această licitaţie, Romelectro este singura firmă din Europa care are licenţă pentru această tehnologie. Ei s-au pregătit din timp pentru că au ştiut că o să vină vremea când asta o să se caute.
I-am cerut să dezmintă
REP.: Ce rol are dl. Gheorghe Iliescu în toată această poveste?
Dl. Iliescu a făcut parte din comisie, alături de ceilalţi trei directori. Trebuia să asigure partea comercială: fişa de date a achiziţiei, caietul de sarcini. Toată treaba asta a fost în atribuţia dânsului. Mie nu mi-a spus niciodată că ar avea o suspiciune sau că nu ar fi de acord cu ceva. Acesta a reacţionat doar în momentul în care i-am zis, în februarie, că va fi schimbat. Până atunci mi-a zis: „D-le, să nu cumva să credeţi că am ceva împotrivă, eu chiar am fost bolnav. Nu că nu am vrut să semnez. Uite, îţi arăt, am fost în concediu medical. Am fost la Bucureşti să mă operez”. Acum trei zile a fost la mine pe scaun şi mi-a zis că i-au fost trucate declaraţiile. I-am cerut să dezmintă în presă. Eu nu din cauza asta l-am schimbat pe dl. Iliescu, ci pentru că nu am fost mulţumit de activitatea dumnealui pe un an. A fost o discuţie, a înţeles, i-am propus un post unde d-lui a zis că se pricepe mai bine. I-am oferit postul de consilier. Dânsul spune că nu poate lucra cu mine de pe acel post şi că vrea cu totul altceva. Treaba dânsului! Acum este iar în concediu medical sau aşa ceva, nu ştiu ce face la ora asta. Asta a fost! Totul legal, sunt asistat în tot ce fac de avocaţi.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (2)
11.06.2008. 07:33
Directorul Ciurel spune că o parte a presei „aberează“
Directorul Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, a respins zilele trecute toate acuzaţiile apărute în presa locală referitoare la licitaţii. S-a afirmat că oferta firmei Insigma a fost de 27 milioane Euro, sub cea a firmei Alstom. Laurenţiu Ciurel spune că această afirmaţie este cât se poate de falsă:
„Firma Alstom a prezentat o ofertă de 476.477.047 Euro, iar firma Insigma o ofertă de 601.777.008 Euro. S-a adus continuu în discuţie o firmă ISPET despre care se spune că ar fi făcut un raport favorabil firmei Alstom, contra unei atribuiri de contract în valoare de 500 mil. euro. Fals, această firmă nu există. După ce consultantul a declarat câştigătoare firma Alstom, complexul a cerut încă o opinie de la companiile ISPE şi ICPET, care sunt diferite una de alta, fiind, din 1956, proiectanţi generali ai tuturor instalaţiilor energetice din România.
Contract s-a făcut doar cu una dintre ele, cu ICPET, care a elaborat un studiu al documentelor de licitaţie, indicând câştigătoare tot firma Alstom.
În mod voit, cei care au “semnalat “ în presă aceste lucruri, au amestecat numele acestor firme poate şi din ignoranţă, dar să scrii că unui studiu i s-a alocat 500 mil. de euro este halucinant, chiar şi pentru un absolvent de şcoală primară. În fapt, contractul a costat 40.000 lei. Diferenţa între 40.000 lei şi 500 mil. euro este însă insesizabilă pentru autor.
În anumite ziare din presa locală se menţionează că Banca Europeană de Investiţii ar fi vrut să finanţeze acest proiect, dar a fost trimisă la plimbare… de Ciurel. Fals, B.E.I. a depus o ofertă sindicalizată pentru finanţare, dar oferta a fost mai scumpă decât a băncii câştigătoare, Unicredit.
De asemenea s-a mai spus că s-a încheiat contractul fără sursă de finanţare.
Iar un fals grosolan! Există finanţare prin banca Unicredit Ţiriac, primele 10 milioane de Euro, fiind deja livrate şi puse la dispoziţia firmei Alstom, conform contractului de finanţare şi celui de execuţie.
Partea cea mai comică este afirmaţia că firma Romelectro ar fi împrumutat complexul cu 10 mil. euro!
S-a mai spus că şeful de proiect, Ion Vioreanu, ar fi fost racolat de firma Alstom, câştigătoarea licitaţiei.
În realitate, firma la care lucrează dl. Vioreanu nu are absolut nicio legătură cu firma Alstom, cea care a câştigat licitaţia, fiind doar o coincidenţă de nume, lucru bine ştiu de absolut orice persoană cu cunoştinţe energetice minime.
Într-un anumit ziar din presa locală sunt câteva zeci de inexactităţi de acest fel, uşor de dovedit, fiind lucruri nici măcar interpretabile de către un om de bună credinţă.
În final vă aduc la cunoştinţă faptul că această achiziţie a fost contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, fiind soluţionată în favoarea complexului. Pe de altă parte, s-au mai făcut afirmaţii de-a dreptul tendenţioase, cărora însă n-am să le dau atenţie… Complexul Rovinari nu este moşia mea, iar aceste declaraţii sunt rău voitoare şi lipsite de sens“, a încheiat Laurenţiu Ciurel. M.C.H.
Scrie Comentarii (3)
28.05.2008. 08:19
Termoserv-urile, 5 ani de funcţionare
Un prim pas l-a constituit inventarierea resurselor, atât a celor materiale (clădiri, dotări cu utilaje,etc.), financiare, dar mai ales umane.
În această formă de organizare, factorul uman devenea hotărâtor, în sensul că acesta constituia elementul de bază, întrucât reparaţiile şi lucrările de întreţinere presupun intervenţia directă a specialistului la locul incidentului, a avariei sau la instalaţia aflată în “suferinţă”.
Această particularitate, specifică activitaţii de mentenanţă, unde mecanizarea şi automatizarea lucrărilor se aplică pe o scară mică, cuprinzând numai operaţii, nu şi activităţi, s-a reflectat în structura costurilor, punând în prim plan cheltuielile cu personalul, care au ajuns la peste 70% din total costuri.
Această pondere a impus de la început o analiză atentă a fiecărui post şi loc de muncă, astfel încât fiecare salariat să-şi aducă contribuţia, mai mare sau mai mică, la realizarea veniturilor.
În primul rînd a fost vizată utilitatea meseriilor, importanţa acestora concomitent cu preocuparea pentru dotarea corespunzatoare a echipelor cu scule şi dispozitive de mare randament pentru a obţine o productivitate cât mai mare, fiind singura soluţie pentru a obţine profit.
Ori profitul era esenţial pentru a rezista, şi mai ales pentru a asigura surse financiare pentru dezvoltare.
Apoi, atenţia s-a îndreptat asupra mediului de afaceri în care existăm, astfel încât să se identifice acele “nişe” încă neocupate, dar în care puteam să ne manifestăm cu experienţa şi dotarea specifică, mai ales în domeniul instalaţiilor termice şi sub presiune, unde specialiştii noştri, sunt autorizaţi, având posibilitatea să-şi demonstreze capacitatea, competenţa şi experienţa acumulată de ani şi ani de zile.
Aşa că de aici până la participarea la licitaţiile organizate de alte societăţi din judeţ mai ales, cele din domeniul minier, domeniu la fel de important şi extins în economia judeţului ca şi cel energetic, şi de ce să n-o recunoaştem, strâns legat de acesta.
Odată ieşiţi la ”luptă” am constatat pe viu, ce înseamnă concurenţa ce strategii şi tactici subtile se folosesc în lupta pentru supravieţuire, dar mai ales s-a luat contact cu cerinţele birocraţiei privind documentaţii, autorizări, confirmări pe care trebuie să le producem pentru a fi admişi la licitaţii, negocieri etc.
A fost greu, dar si mai mare a fost satisfacţia reuşitelor.
Cu trecerea timpului s-au cernut şi valorile personale, s-au decelat acele meserii, profesii mai puţin utile, dar şi salariaţii mai puţin adaptaţi la noile cerinţe, astfel că, vrând – nevrând am fost obligati să ne despărţim de aproape 100 de colegi, cărora li s-au asigurat însă compensaţii băneşti consistente, care să-i ajute să depăşească acest moment delicat al existenţei lor şi să le creeze condiţii pentru adaptarea la noua etapa de existenta. Pentru, că trebuie recunoscut că părăsirea locului de muncă înaintea datei de pensionare, constituie un stres, dat mai ales de acel sentiment de inutilitate, greu de acceptat după zeci de ani de muncă şi că adaptarea la noi ciondiţii presupune un efort de voinţă, de caracter şi mai ales de suflet, pe care nu toată lumea o poate dovedi în aceste cazuri.
A fost un moment greu, în viaţa societăţii şi în viaţa colegilor, care a trecut totuşi, cei rămaşi fiind obligaţii să ia locul celor plecaţi, să dovedească tăria şi efortul necesar pentru ca lipsa acestora să treacă neobservată.
Şi activitatea a continuat, cu urmărirea aceloraşi obiective: menţinerea în funcţie a instalaţiilor energetice pe o perioadă cât mai mare, prin creşterea operativitătii la intervenţii, mai ales la avarii, prin creşterea calităţii lucrărilor de reparaţii şi printr-o mai înaltă productivitate, ca soluţie unică de creştere a veniturilor.
Au fost necesare modificări în managementul formaţiilor de lucru, o nouă organizare a acestora, pentru o mai bună adaptare la solicitările beneficiarului nostru principal Electrocentrale Rovinari.
Nu trebuie să uităm buna şi atenta colaborare de care ne- am bucurat în relaţiile cu partenerul şi clientul nostru, fără sprijinul căruia nu am fi fost capabili de rezultatele obţinute.
Chiar dacă în prezent, acţionarul nostru unic SC Termoelectrica SA Bucureşti trece printr-un moment financiar greu din cauza datoriilor istorice acumulate, greutăţi pe care le resimţim şi noi, sperăm că se vor găsi soluţii pentru depăşirea cu bine a acestora şi pentru continuarea activităţii, de altfel de nelipsit pentru siguranţa şi stabilitatea sistemului energetic national.
Cu această încredere în viitorul societăţii paşim în anul şase al existenţei noastre pe care ne-o dorim fructuasă şi cât mai îndelungată.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
02.04.2008. 00:42
Termoserv-urile, cinci ani de funcţionare
În acest început de primăvară, chiar de 1 aprilie, dar fără să fie o păcăleală, în energetica gorjeană aniversăm 5 ani de la apariţia a două unităţi noi – Termoservurile din Rovinari şi Turceni, ele alăturându-se celorlalte unităţi similare din ţară, subordonate S.C. Termoelectrica Bucureşti S.A., care s-au desprins din termocentralele în cadrul cărora şi-au desfăşurat activitatea.
Actul normativ care constitue actul de naştere a acestor noi unităţi, a fost Hotărârea Guvernului nr. 273 din 13.03.2003 privind înfiinţarea unor filiale, societăţi comerciale pentru reparaţii şi servicii,prin reorganizarea unor activităţi din cadrul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice „Termoelectrica” S.A. Bucureşti.
Acţiunea era într-un fel, continuarea măsurilor aplicate de guvern pentru „spargerea” monopolului CONEL-ului prin crearea unor societăţi comerciale competitive pe piaţa energiei electrice.
În această idee, CONEL-ul a fost despărţit în Hidroelectrica, Termoelectrica, Electrica şi Transelectrica, pentru ca apoi Termoelectrica să se restrângă prin desprinderea unor termocentrale mari şi mici, din care, cele mari şi-au continuat destinul singure, iar cele mici au fost preluate de primării, întrucât aveau un rol important în asigurarea energiei termice pentru comunităţile locale.
Aceasta era în mare, situaţia organizatorică a sistemului energetic tradiţional (mai puţin cel nuclear), la data la care, acum cinci ani, s-a trecut la externalizarea activităţilor de reparaţii şi servicii din cadrul electrocentralelor, atât din subordinea S.C. Termoelectrica S.A. cât şi a celor autonome.
Noile societăţi, indiferent de unde s-au desprins, au fost trecute în subordinea S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti, ca unic acţionar în numele statului.
Din această categorie de societăţi au făcut parte şi termoservurile gorjene, care, alături de „Termoserv” Craiova, au fost arondate pe lângă Sucursalele Electrocentrale respective.
Noua organizare a activităţii de reparaţii şi servicii s-a realizat printr-un protocol de predare-primire, prin care noua entitate a preluat un capital social constituit iniţial din 113.431 acţiuni nominative integral vărsate, care ulterior au fost majorate la 128.891 bucăţi în valoare de 10 lei / buc.
Conform codului de clasificare a activităţilor din economia naţională CAEN, activitatea de bază stabilită a fost cea de operaţiuni de mecanică generală, respectiv lucrări de revizii , reparaţii la agregate şi instalaţii energetice, precum şi la dispozitivele de lucru şi astfel, prin aceste măsuri administrative, mai mult sau mai puţin oportune şi complete, un colectiv de specialişti pentru a cărui coeziune şi formare s-au consumat ani de muncă, a fost scindat, iar activităţi absolut necesare, de a căror calitate şi rapiditate depindeau soarta instalaţiilor şi utilajelor, şi care până atunci se executau pe bază de simple dispoziţii operative ale directorilor de resort, de acum încolo trebuia angajate pe baza contractelor comerciale cu toată birocraţia impusă de încheierea acestora.
Şi astfel, din colegi de muncă, sprijinindu-se unul de altul la greu, specialiştii au devenit parteneri de contract.
Au fost momente grele, adaptarea nefiind deloc simplă, relaţii până atunci de colegialitate, s-au transformat în relaţii aproape contradictorii.
Şi dacă preluarea patrimoniului material a decurs în condiţii normale, preluarea personalului şi în special al reaşezării relaţiilor de muncă a fost mai dificil.
Aceleaşi dificultăţi s-au manifestat pe linia managementului, total diferit de cel practicat până la externalizare, cu noi obligaţii şi răspunderi în fundamentarea şi elaborarea deciziilor a căror impact se repercuta direct asupra salariaţilor, a siguranţei locului de muncă şi a perspectivelor oferite.
Au fost ani de confruntări cu noile provocări, ani în care nici mediul economic şi nici actele normative apărute, n-au avut darul să ne ajute, ba mai mult, au îngreunat situaţia.
În noua formă de organizare, factorul uman a devenit decisiv, el contribuind direct, prin munca depusă, la obţinerea de venituri, motiv pentru care orice loc de muncă, post sau funcţie a trebuit cât mai judicios drămuit, astfel ca fiecare să-şi aducă o contribuţie cât mai directă şi mai consistentă.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (1)
26.03.2008. 07:08
SNLO aşteptată să devină acţionar la CE Craiova
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a primit o ofertă din partea Complexului Energetic Craiova, de a deveni acţionar al complexului prin aducerea unor cariere în structura unităţii. Directorul general Ion Duguleanu a declarat la Târgu Jiu, că una dintre intenţiile complexului din Craiova pentru a-şi rezolva problemele cu necesarul de cărbune este să se asocieze cu SNLO, astfel încât, să aibă stocurile asigurate la fel ca şi complexurile de la Rovinari şi Turceni. Ambele complexuri au cariere proprii în exploatare şi iau de la SNLO doar cantităţi de completare a necesarului de lignit.
Declaraţiile lui Duguleanu vin la câteva luni după ce în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, dar şi la SNLO, au fost discuţii despre trecerea unor exploatări miniere în cadrul Complexului Energetic din Craiova. Propunerile respective au fost doar discutate, nu şi aprobate, din cauza criticilor care au urmat. Directorul general de la Craiova afirmă că, în condiţiile în care SNLO îi impune preţuri majorate, lui nu-i mai rămâne decât să organizeze o licitaţie pentru a-şi asigura necesarul de cărbune la preţuri care să îl menţină competitiv pe piaţa energetică. Acesta ştie că Serbia exportă lignit mult mai ieftin decât cel din Oltenia, dar afirmă că nu doreşte să ajungă să ia cărbune de la sârbi întrucât ştie care sunt consecinţele economice pentru zona Gorjului.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (4)
26.03.2008. 06:48
Contractele Colective de Muncă, la un pas de a fi finalizate
Preşedintele executiv al Federaţiei Energetica şi secretarul confederal pe ramura Energie din Blocul Naţional Sindical, Ion Pisc Scrădeanu, referitor la finalizarea contractelor colective, a declarat că acestea au fost finalizate la termoservuri şi Complexul Energetic Craiova, iar la CE Rovinari şi Turceni sunt în curs de finalizare.
În ceea ce priveşte contractul colectiv pe ramură, acesta spune ca s-a finalizat, iar negocierea la cel naţional a început în această săptămână.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
26.03.2008. 06:46
Creşteri salariale nete de 15% pentru mineri
PreŞedintele Uniunii Sindicatelor Mine Energie Oltenia afirmă că salariile nete ale membrilor de sindicat nu vor creşte cu mai mult de 15%, deşi adjunctul său, Viorel Temelescu vorbeşte despre majorări de 28%, e drept în salariul brut. Acesta neagă şi existenţa unui „spor de ochelari” de 600 lei, aşa cum declarase liderul comisiei de negociere din partea sindicatelor, Viorel Temelescu, după finalizarea negocierilor cu administraţia SNLO.
Conform lui Condescu, acordarea unor creşteri mai mari de 15% sunt imposibile întrucât societatea nu are capacitatea financiară pentru o asemenea indexare a salariilor. Liderul sindical afirmă că 10% din creşterea respectivă reprezintă creşterea de productivitate din 2008, corelată cu o parte din profitul societăţii, restul creşterii salariale reprezentând inflaţia estimată pentru acest an.
În privinţa „cotei pentru ochelari”, Condescu susţine că „nu există nici un spor pentru ochi, urechi, degete tăiate sau ce mai doriţi”. Liderul sindical afirmă că sindicaliştii au dreptul la un control medical gratuit anual şi, dacă în urma acestuia, se constată o anumită boală se acordă compensaţii.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
26.03.2008. 06:45
Ciurel, de acord cu grupurile energetice noi propuse de Condescu în 2007
Laurenţiu Ciurel militează pentru crearea de grupuri energetice noi la complexurile energetice din Oltenia, idee pe care cu un an în urmă o promova doar liderul sindical Marin Condescu. Directorul complexului energetic Rovinari se declară, acum, de acord cu investirea banilor în noi grupuri energetice, motivând că acestea au o eficienţă mult mai mare decât cele care sunt acum modernizate în Oltenia.
Şeful complexului energetic spune că maximul de randament la termocentralele din Oltenia este de circa 30%, în timp ce, în lume, noile grupuri energetice ating şi performanţe de 42%. Ciurel afirmă că termocentrale cu astfel de performanţe vor fi construite în curând şi în România, la Galaţi, Constanţa şi Giurgiu, unele dintre ele urmând să funcţioneze cu cărbune importat din Serbia, care este mult mai ieftin decât cel din Oltenia.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
26.03.2008. 06:44
Atanasiu promite companie energetică până la Paşti
Şeful Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Teodor Atanasiu, a anunţat că Guvernul va lua o decizie privind înfiinţarea companiei energetice integrate în următoarele două-trei săptămâni.
Anunţul este făcut pe fondul declaraţiilor sindicatelor miniere conduse de Marin Condescu, sindicaliştii dorind ca Guvernul să elaboreze mai întâi o strategie energetică, pentru a şti care va fi rolul viitoarei companii.
Atanasiu spune însă că societatea energetică se va afla în subordinea AVAS, iar după înfiinţarea acesteia autorităţile vor selecta un consultant pentru listarea noii companii la bursă. Atanasiu a menţionat că viitoarea companie nu va cuprinde complexul energetic Craiova, care va fi privatizat pe bursă, în 2008. Compania energetică integrată va cuprinde 40-50% din capacităţile de producţie şi filialele de distribuţie neprivatizate.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
19.03.2008. 06:14
Olteanu şi Condescu se ceartă pe ordonanţă
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a acuzat PD-îştii gorjeni şi spune ca Guvernul nu va servi interesele “grupării pediste” de la Gorj, care urmareşte preluarea sistemului energetic din Oltenia, ci va realiza o privatizare transparentă a complexurilor energetice.
”Constat cu interes pornirea nesaţioasă a grupării pediste de la Gorj, formata din domnii Condescu şi Manţog, şi aflată sub înaltul patronaj al domnului Radu Berceanu, prin care se urmareşte preluarea sistemului energetic naţional şi în special a zonei energetice bazate pe carbune din Oltenia. Interesele lor nu vor fi servite de actualul Guvern care va realiza o privatizare transparenta a complexurilor energetice la care să participe actori importanti”, a spus Bogdan Olteanu.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
19.03.2008. 06:13
Ciurel invită procurorii să verifice achiziţiile de la CE Rovinari
„Complexul Energetic Rovinari este obligat să îndeplinească, în baza condiţiilor de aderare din capitolele „Mediu şi Energie”, standardele de mediu comunitare. În acest sens, una din lucrările necesar a fi făcute, cu termen de conformare 01.01.2009 este „Depozit de zgură şi cenuţă cu evacuare în fluid dens”.
La licitaţia organizată în data de 04.02.2008 pentru această lucrare s-a prezentat o singură firmă, ROMELECTRO. Datorită ofertei mai mari decât suma alocată pentru această lucrare, cei 13 membrii ai comisiei, au hotărât, în unanimitate anularea achiziţiei pe motiv de neîncadrare în fonduri. Ulterior, doi dintre memebri comisiei şi-au schimbat motivarea, ataşând o copie separată, în care se menţionează sintagma „abateri grave de la legislaţie sau împosibilitatea încheierii contractului”...
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
19.03.2008. 06:08
Cozma vrea anchete pentru liderii care „au trădat” minerii
Miron Cozma a declarat duminică, la Târgu Jiu, că îi va solicita procurorului general reanchetarea unor actuali sau foşti lideri ai minerilor, printre care Marin Condescu, Vasile Savu şi Aurelian Serafinceanu.
Anunţul a fost făcut la un simpozion organizat pentru eliberarea din închisoare a altor trei lideri ai minerilor, care execută pedepse de câte cinci ani pentru implicarea în mineridele din 1999.
Cozma a făcut anunţul respectiv în momentul în care menţiona confederaţiile sindicale din România care sunt alături de el în demersul de eliberare din închisoare a lui Constantin Creţan, Vasile Lupu şi Dorin Loiş. Fostul lider din Valea Jiului a precizat că şi sindicalişti de la Cartel Alfa susţin demersul iniţiat de Liga „Miron Cozma”, dar nu în mod direct deoarece s-ar teme de preşedintele Federaţiei Mine Energie Marin Condescu.
„Acest lider corupt a primit neînceperea urmăririi penale în dosarele sale, probabil are mulţi prieteni pe aici care îl susţin. Probabil de asta nu are dosarele la instanţă”, a menţionat Cozma.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
19.03.2008. 06:07
Desulfurarea la CE Rovinari-contract şi finanţare, asigurate
Conform Comisiei Europene, dacă modernizările privind investiţiile de mediu în cadrul complexurilor energetice nu vor fi gata până în 2013, acestea riscă să fie închise. Ar fi posibil ca unităţile să fie închise la 1 ianuarie 2009, datorită nerealizării evacuării în fluid dens a zgurii şi a cenuşii, un sistem modern, la care România a semnat o serie de capitole la preaderare pe energie şi mediu. Complexul Energetic (C.E.) Rovinari este primul care trebuie să se conformeze,la 1 ianuarie 2009, imediat după aceea C.E. Craiova, iar la câteva luni după, C.E. Turceni.
Depozit de
100 milioane euro
Vor urma programele de desulfulare, care sunt mult mai costisitoare şi de mult mai mare amploare. Şi aici sunt nişte termene intermediare şi, la C.E. Rovinari, desulfurarea trebuie să se termine în 2009, pentru un grup, în 2010 pentru al doilea şi în 2012- 2013, pentru celelalte două. Directorul general al C.E. Rovinari, Laurenţiu Ciurel, spune că sistemul de evacuare în fluid dens este un sistem modern şi presupune constituirea unor depozite ecologice în care scurgerile de apă şi infiltrările care fac obiectul unor controale de la Garda de Mediu să nu mai ducă la amenzi sau la poluări care să aibă repercursiuni asupra mediului înconjurător:„Dacă acum se transportă cenuşa şi zgura rezultată în urma arderii în cazan, într-un amestec de nouă părţi apă şi o parte cenuşă, începând cu anul viitor, amestecul acesta trebuie să fie de jumătate, jumătate. Cu ajutorul unor aditivi, această soluţie, acest amestec, se va întări foarte rapid. Se va forma o crustă peste care se poate placa pământ şi sol fertil, adică, tot ceea ce înseamnă un depozit ecologic.“
Acest sistem este unul extrem de costisitor.Valoarea unui astfel de depozit este undeva la peste 100 milioane de euro, din care aproape jumătate trebuie cheltuită în 2008-2009. „Anul acesta ar fi trebuit să cheltuim 1000 de miliarde. Aceasta este suma rezultată din devizul general făcut de proiectant, dar oferta cea mai bună care a venit la licitaţie a fost de 1700 de miliarde, deci o diferenţă de 700 de miliarde. Acum a fost necesar a se reface devizul general şi să fie chemate la negocieri, aşa cum permite legea, firmele care au concurat, pentru a reduce din costurile acestea extrem de mari care au dus şi la întârzieri în atribuirea câştigătorului“ a mai spus Ciurel.
Aceasta este o investiţie foarte mare care trebuie făcută dar, nu în orice condiţii . Se încearcă obţinerea parametrilor economici cei mai favorabili, de aceea s-a negociat şi se speră ca, miercuri, 5 martie, să fie ultima zi şi să se ajungă la o soluţie cu partenerii, semnându-se astfel contractul şi să se înceapă lucrarea. „Banii îi avem pentru acest an. Din venituri proprii trebuie să asigurăm 40 milioane de euro şi o să mergem şi cu un împrumut de 10-12 milioane de euro. Ca o concluzie, putem spune că, partea aceasta de fluid dens, este în discuţii şi sperăm să o începem luna viitoare“ a declarat Laurenţiu Ciurel. Totodată, acesta a adăugat că a fost depăşit termenul de demarare a lucrării, timpul minim cerut de firma constructoare fiind de 13 luni. Aceasta înseamnă că se va depăşi cu 4-5 luni termenul de 1 ianuarie 2009. Datorită acestui fapt, săptămâna trecută au avut loc întâlniri cu Agenţia de Mediu, pentru schimbarea termenului de conformare din autorizaţia integrată de Mediu.
În martie se va bate ţăruşul
În ceea ce priveşte execuţia treptei bilologice de epurare a apelor menajere decantate, aceasta se va finaliza în 2008, fără nici un fel de problemă. Şi instalaţiile de desprăfuire în gospodăria de cărbune sunt în curs de realizare, fiind relizate în acest an. Lucrările de supraînălţare depozitului de zgură şi cenuşă s-au finalizat. Cele mai costisitoare sunt lucrările de desulfurare, necesarul fiind de aproape 200 milioane de euro. „Sunt foarte bucuros să anunţ că, la mijlocul săptămânii trecute, au intrat în contul firmei care a câştigat licitaţia, primele 10 milioane de euro, conform contractului, în vederea începerii lucrărilor la desulfurare. Astfel, în prima jumătate a lunii martie vom putea bate ţăruşul. Nu ca o laudă, dar pot să spun că suntem prima termocentrală din ţară care începe aceste lucrări şi are contract şi finanţare asigurată la acest extrem de mare proiect“, a mai spus Ciurel. Acesta a adăugat că anii 2005-2006 au fost doi ani pierduţi, deoarece cei care trebuiau să urgenteze aceste probleme nu au făcut nimic, întârzieri care ar fi putut fi fatale pentru funcţionarea complexurilor.
Răsturnare de situaţie,
în cazul BNP
Referindu-se la lichidatorul judiciar BNP Consult Craiova, Ciurel a declarat că litigiul cu acesta, s-a finalizat cu succes, cu toate că, la un moment dat, unitatea putea să piardă acţiunile în favoarea BNP:„ Ultimele săptămâni au dus la o răsturnare a situaţiei, astfel că la această oră avem o tranzacţie încheiată în faţa judecătorului, cu lichidatorul, prin care acesta renunţă la o sumă importantă. Astfel că, din cele 1047 miliarde lei, au rămas doar 800 de miliarde, deci lichidatorul a renunţat la 247 miliarde, sumă ce reprezenta , practic, penalităţi adunate în decursul timpului. S-a reuşit şi o plată eşalonată pe cinci ani, a acestei sume. În 2008, având plăţi foarte mari, suma pe care o vom vira la BNP va fi una modică. În 2009, vom plăti o sumă ceva mai mare, iar plăţile din următorii trei ani vor acoperi toată suma datorată. Pentru a fi posibilă acestă acţiune au fost necesare mai multe negocieri cu lichidatorul“. Pe toată durata negocierilor, C.E. Rovinari a fost asistată de o firmă de avocatură din Bucureşti, Sova& Parteners, cu care complexul are contract, pe o perioadă de un an, a cărui valoare este mult sub 100 mii de euro. Această firmă asistă conducerea C.E. Rovinari în procesele pe care aceasta le are cu strămutaţii, cu sindicatele, în general în litigiile mari.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (7)
04.03.2008. 22:14
Alexandru Spiţă continuă lupta cu şefii mineritului
Secretarul general al sindicatelor miniere din Motru, Alexandru Spiţă, continuă seria acuzelor la adresa unor lideri de sindicat, considerând că acţiunile întreprinse de SC Consulting Company, lichidatorul judiciar al SC Iniţiativa Sind Impex SA Motru, nu sunt destul de relevante.
Spiţă a făcut public săptămâna trecută, faptul că firma Iniţiativa Sind Impex SA, a intrat în faliment datorită modului în care a fost condusă de liderii minerilor, acuzându-i pe Cristea Fluierătoru, preţedintele Departamentului zonal de subteran şi conexe Motru, dar şi pe preşedintele USMO, Marin Condescu, de neimplicare în acest caz,.



Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
26.02.2008. 22:40
Conflictul dintre administraţie şi sindicate continuă
Sindicatele de la CE Rovinari au câştigat conflictul cu administraţia. Conducerea complexului a fost acţionată în judecată de 3600 de angajaţi. În 2002, sindicatele, de comun acord cu administraţia de la acea vreme, au hotărât ca prima de vacanţă şi contavaloarea cotei de energie să fie incluse în salarii. În 2007, în noul contract pe ramură, se prevedea ca aceste drepturi să fie date salariaţilor. Astfel, sindicaliştii doresc acum acordarea acestor drepturi şi din anii anteriori. Directorul general al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, a declarat că va face recurs, deoarece nu i se pare normal ca sindicaliştii să beneficieze de două ori de aceleaşi drepturi.
Citeşte tot articolul
Scrie Comentarii (0)
26.02.2008. 22:37


























