Laurenţiu Ciurel: Contractele cu Şova au fost benefice pentru ambele părţi
Laurenţiu Ciurel a declarat la Realitatea TV că a existat un control al ANAF care a stabilit că nu a existat niciun prejudiciu în contractele încheiate de complexele energetice de la Turceni şi Rovinari cu casa de avocatură Şova.“Am primit vreo 20 de întrebări pe o foaie de hârtie la care am răspuns. Mie mi s-a trimis un chestionar la care să răspund, din care 16 erau numai despre Şova. În luna februarie a fost un alt control al ANAF prin care se spune în legătură cu contractul Şova se spune că nu a existat niciun prejudiciu. Obiectul controlului a fost contractul Şova. În 2009, DNA a fost sesizat în legătură cu contractul Şova, de către puterea de atunci, de domnul Manţog, atunci am depus contractul la DNA. Domnul Manţog conducea cele trei mari unităţi, iar în presa locală se ştie unul din obiectele de bătaie a fost contractul Şova, dar repet, acel contract a fost extrem de benefic pentru ambele părţi. Nu există nicio legătură, ştiu de la colegii care au fost intervievaţi, miile de pagini care au fost citite de DNA au fost verificate pentru a se găsi o legătură între casa de avocatură a lui Ponta şi a lui Şova. Nu există nicio legătură”, a declarat Laurenţiu Ciurel.
26.07.2011. 14:29
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.


























Comentează
Ziarul Gorjului nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu