Măsuri de ordine la meciul de fotbal CS Pandurii Lignitul Tg-Jiu şi C.S. Gaz Metan Mediaş
Aproximativ 80 de jandarmi vor participa la asigurarea măsurilor de ordine publică la partida de fotbal dintre echipele C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu şi C.S. Gaz Metan Mediaş din cadrul turului Campionatului Naţional de Fotbal, Liga I, Etapa a X-a, care se va desfăşura pe stadionul Municipal din Tg-Jiu, în data de 17.10.2011, de la ora 18,00 la care se preconizează participarea unui număr de aproximativ 6000 de spectatori.În urma şedinţei tehnice desfăşurată cu organizatorii partidei de fotbal, s-au stabilit următoarele: - porţile de acces se vor deschide în ziua de 17.10.2011, începând cu ora 16.30;
- accesul spectatorilor în incinta stadionului se va efectua pe bază de documente de acces, astfel: - pe la porţile de acces nr.1 şi 2 în baza sportivă, vor avea acces spectatorii locali, oficialii şi echipele, autoturismele salvării şi pompierilor;
- pe la poarta de acces nr. 3 în baza sportivă vor avea acces oficialităţile locale, jurnaliştii acreditaţi şi autocarul suporterilor oaspeţi;
- biletele se vor distribui în ziua de 17.10.2011, între orele 09.00–18.00 la casele de bilete dispuse la poarta principală de acces nr.1 în baza sportivă;
- galeria echipei F.C. Pandurii Lignitul Tg-Jiu formată din aproximativ 70 de suporteri va avea acces în stadion pe bază de abonamente şi va fi dispusă la Peluza 1, Sectorul A;
- se preconizează participarea unui număr de aproximativ 6000 de spectatori; - protecţia delegaţiei echipei C.S. Gaz Metan Mediaş şi a delegaţiei oficiale de arbitri şi observatori - va fi asigurată de către echipaje auto din cadrul Poliţiei Mun.Târgu-Jiu;
- Gradul de risc preliminar pentru acest meci a fost stabilit ca fiind mediu.
- partida de fotbal este televizată de către postul de televiziune DIGI 1.
- în ziua desfăşurării partidei de fotbal se va efectua verificarea arenei sportive de către o comisie constituită din reprezentanţi din cadrul clubului C.S. Pandurii Lignitul Tg.-Jiu, din cadrul Poliţiei Locale Tg.-Jiu şi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.
- prin dispoziţia Primarului Municipiului Tg.-Jiu în ziua de 17.10.2011, între orele 07.00-16.00, s-a interzis parcarea autovehiculelor iar între orele 16.00-20.00, s-a interzis circulaţia autovehiculelor pe bulevardul Constantin Brâncuşi pe tronsonul cuprins între str. Traian şi str. Vasile Alecsandri. Totodată, între orele 16.00-20.00, este interzisă vânzarea de băuturi alcoolice în unităţile comerciale situate în perimetrul arterelor de circulaţie: b-dul Constantin Brâncuşi, tronsonul cuprins între str. Traian şi str. Panait Cerna şi în Parcul „Constantin Brâncuşi”;
-1 suporter al echipei C.S. Gaz Metan Mediaş are aplicată măsura complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive;
- pentru asigurarea măsurilor de ordine la partida de fotbal, efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj în cooperare cu efective din cadrul I.P.J.Gorj, Poliţiei Locale Tg-Jiu şi ai firmei de pază, vor asigura ordinea publică în zona apropiată şi imediată a stadionului, pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor şi protecţia delegaţiilor echipelor şi oficialilor, organizând baraje de ordine, cordoane de ordine, patrule pedestre de ordine publică, patrule auto şi patrule de ordine cu câini serviciu, rezerve şi alte elemente de dispozitiv, cu misiunea de a preveni săvârşirea de fapte antisociale, anterior, pe timpul desfăşurării şi după terminarea manifestaţiei sportive, pe timpul afluirii şi defluirii publicului.
17.10.2011. 10:05
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.


























Comentează
Ziarul Gorjului nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu